A murit Octavian Sava! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Astăzi am aflat o veste tristă!
În cadrul emisiunii „Teo Show”, Ștefan Bănică a anunțat că, aseară, murit Octavian Sava (1 februarie 1928 – 2 decembrie 2013)! Apoi am văzut și un mesaj postat de Stela Popescu pe pagina oficială de Facebook. În rest… tăcere! Nicio altă televiziune nu a dat știrea. Nici pe Internet nu am găsit nimic…
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
 
Prozator, autor de texte umoristice, redactor, realizator TV,scenarist, dramaturg, Octavian Sava a împlinit 85 de ani pe 1 februarie.
Bunicul său era proprietar de cinematograf și importator de filme, iar tatăl său a fost o lungă perioadă directorul adjunct al Cinematografului Aro, actualmente Patria. S-a înscris în 1946 la Facultatea de Medicină, la dorința mamei sale. În perioada studenției a colaborat la Ora Tineretului și Ora Școalei și i s-a propus să devină redactor la radio. Octavian Sava a abandonat studiile medicale în 1949 și s-a angajat la Radio România Actualități. A absolvit mai târziu Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, secția română-franceză.
Octavian Sava a realizat emisiuni de varietăți și teatru la Radio România Actualități și Televiziunea Română. Împreună cu Alexandru Otti a realizat primul serial radiofonic românesc, o adaptare după Tartarin din Tarascon de Alphonse Daudet care a avut premiera la 21 august 1951. A compus numeroase scheciuri, monologuri și cuplete muzical-umoristice pentru programele de Revelion de la TVR, iar criticul Călin Căliman îl considera un „umorist încercat”.
Octavian Sava a debutat ca scenarist la filmul Post restant (1961), colaborând și la filme precum În fiecare zi mi-e dor de tine (1988) și A doua cădere a Constantinopolului (1994).
A debutat ca scriitor cu Meteoritul de aur, publicat în 1955 în colecția „Povestiri științifico-fantastice” (editată de revista „Știință și tehnică”).
 
A colaborat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Național din Cluj, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, fiind autorul libretelor musical-urilor:

• Tsunami la Boema
• Estera– muzica Marius Țeicu. Spectacolul a fost jucat la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia lui Dominic Dembinski.
• Divanul persan – după Mihail Sadoveanu, muzica Marius Țeicu. Spectacolul a fost jucat în 2002 la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, în regia lui Cezar Ghioca. Libretul la Divanul persian a fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor.
• O premieră furtunoasă – muzica Marius Țeicu. Spectacolul a avut premiera la 19 martie 2010 pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, în regia lui Cezar Ghioca. Marius Țeicu afirma despre acest libret următoarele: „«O premieră furtunoasă» este al patrulea musical la care am compus muzica pe libretele lui Octavian Sava și al doilea regizat de Cezar Ghioca, având cu amândoi o colaborare extraordinară. Trebuie să amintesc și colaborarea cu coregraful Cornel Popovici, ca de fiecare dată excepțională. Este un musical în care actorii interpretează la cote înalte partea de actorie, de dans și de cantat. Ei cantă live, realizând o performanță de excepție, pentru care merită toată admirația și prețuirea noastră”.
• Alo, mama, eu sunt la telefon! – monolog adaptat după romanul Mr. Muni al scriitorul israelian A.B Yehoshua. Spectacolul a fost jucat la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia Mirelei Tentea și în interpretarea actriței Cristina Cârcei. (Tinerimea Română, 26 noiembrie 2011)

De asemenea, a colaborat la Radio Shalom România (JCC), unde a înregistrat în anul 2011 emisiunea serial Cazul Beilis, o adaptare radiofonicǎ în lectura autorului, regizată de Mirela Tentea.
 
Iată ce declara Octavian Sava pe 1 februarie 2013 pentru Jurnalul Național:
“Mă felicit pentru că, într-o perioadă dificilă, eu şi colegii mei am reuşit să aducem zâmbetul şi speranţa în vieţile românilor”
“Vreau să vă spun în primul rând că destinul meu a fost predestinat. Dacă naşterea unui copil este mai mult sau mai puţin anunţată, naşterea mea a fost anunţată în revista Cinema a anului 1928. Bunicul meu era proprietarul unui cinematograf, după care a devenit importator de filme, tatăl meu, de asemenea, s-a ocupat de această meserie, a fost multă vreme directorul adjunct al Cinematografului Aro, actualmente Patria, şi eu am tras spre genul acesta, deşi mama dorea grozav să mă facă medic, cauză din care eu chiar am dat examen la Medicină, am intrat la Facultatea de Medicină, dar în 1949, cum eu colaboram pe la Ora Tineretului, Ora Şcoalei, mi s-a oferit şansa să fiu redactor la radio. Şi astfel a pornit destinul vieţii mele. Am abandonat Medicina, ulterior am făcut Facultatea de Litere, iar în momentul de faţă sunt pensionar, dar continuu să lucrez. La Teatrul de Revistă aproape a intrat în repetiţii un text de revistă care se cheamă «Trăiască Revista!», text care îmi aparţine. Probabil că în aprilie va avea loc premiera. 
În acelaşi timp, pentru că în ultimii ani am avut o preocupare pentru aşa-numitul musical, am recitit o piesă de teatru, care la vremea ei a avut un mare succes, este o piesă a lui Ronetti Roman, coleg de redacţie cu Eminescu, Caragiale şi a scris o dramă, prima dramă modernă românească, ce s-a chemat «Manasse». Eu aproape am terminat textul adaptării, modernizării într-o oarecare măsură acestei piese clasice, pe care am oferit-o spre lectură şi punere în scenă doamnei Maia Morgenstern. În afară de asta, considerând că nu este suficient, pentru că la 85 de ani eu mă consider încă tânăr, am desoperit o piesă care în anii adolescenţei mele a avut un foarte mare succes, se chema Potash&Perlmutter. Autorul, pseudonimul autorului, nu ştiu care era numele lui adevărat, este Montague Glass. Adolescent fiind am asistat la această piesă în care juca marele actor Constantin Ramadan. Aducându-mi aminte de acest spectacol, am căutat foarte mult textul lui, m-am adresat unui lanţ de librării britanice şi am reuşit în sfârşit să găsesc un text care cred eu că este acelaşi. L-am tradus din englezeşte şi îi fac o adaptare în limba română, în spiritul epocii în care trăim. Cam acestea sunt preocupările mele actuale. Sigur mai am şi oarecare planuri de viitor. Acum doi ani am tipărit o carte care se cheamă «Prinţul rătăcitor», în care este vorba despre biografia foarte aventuroasă a prinţului Gheorghe Bibescu, fiul primului domnitor care se numea la fel. Editura Coresi mi-a comandat o continuare a acestui roman. Am început să lucrez, am scris vreo 300 de pagini, la ora actuală caut un editor, pentru că Editura Coresi, din păcate, şi-a încetat activitatea. Sper să găsesc editorul şi să închei acest ciclu privitor la familia Bibescu.
Cred că orice om trebuie să muncească, indiferent că este la pensie sau nu, că este sănătos sau mai puţin sănătos, trebuie să muncească până în ultima clipă. Au existat cândva celebrele revelioane ale TVR. Materialele acestor revelioane, cele cu Caragiu, Stela Popescu, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu şi aşa mai departe au avut nişte autori, în număr de trei: Grigore Pop, Dan Mihăescu şi subsemnatul. În mod exagerat şi poate nemeritat am fost numiţi atunci tripleta de aur. Noi socoteam atunci cine se va duce mai întâi pe drumul veşniciei. Eu eram cel mai în vârstă dintre ei… Dumnezeu a vrut altfel. Primul a plecat Grigore Pop, care era cel mai tânăr dintre noi, astăzi (luni, 28 ianuarie, când am realizat acest interviu), din păcate, tocmai m-am întors de la crematoriu, unde a fost incinerat prietenul şi colaboratorul meu de o viaţă, Dan Mihăescu, iar ultimul vă dă acum un interviu. Vorba domnului Caragiu: «Aşa e în tenis!».
Mă felicit pentru că, într-o perioadă dificilă, eu şi colegii mei am reuşit să aducem zâmbetul şi speranţa în vieţile românilor, oferindu-le acele momente de divertisment. 
Îmi pare rău că de genul mai serios, adică genul romanului, m-am apucat puţin mai târziu, deşi am debutat publicistic cu o nuvelă care se numeşte «Meteoritul de aur», care a deschis colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice. Domnul Alexandru Mironov, un fel de mentor pentru mine, a retipărit această povestire şi intenţionează să deschidă această colecţie de lecturi ştiinţifico-fantastice care au avut succes la vremea lor, sunt 55 de ani de atunci. 
În afară de sănătate, îmi doresc să pot să lucrez, să termin acel roman despre George Bibescu şi Martha Bibescu.”