AL BANO ȘI ROMINA POWER LA SALA PALATULUI (5.11.2014)

Articol de Iulia Radu

Al Bano și Romina Power sunt adânc ancorați în copilăria mea. Le știu toate piesele. De fapt, cine nu le știe?! Le-am fredonat atât de des încât am impresia că au intrat în folclor. Așa că… e lesne de înțeles că n-am stat prea mult pe gânduri miercuri seară când am decis să merg la Sala Palatului (chiar dacă nu eram sigură că am fost sau nu acreditată) pentru a-i vedea. Am ajuns acolo în jurul orei 19.45. Spre bucuria mea, Diana Georgescu (Project Events) mi-a confirmat acreditarea. O bucurie tâmpă m-a cuprins în timp ce mergeam, cu pași repezi, prin foaierul Sălii Palatului. O emoție sinceră, care m-a făcut să mă întorc în timp, în vremea copilăriei, atunci când ascultam emisiunile de radio alături de bunica mea. Brusc, am decis să o sun, să îi spun unde sunt. S-a bucurat când a auzit, mi-a spus că îi văzuse la televizor pe amândoi și că Romina arată foarte bine! M-a rugat să îi aduc un autograf de la Al Bano… Ei, la asta nu mă așteptam… Nu i-am promis nimic, dar am zis că încerc. Înainte de a urca în sală, m-am oprit la standul cu produse promoționale: CD-uri, afișe, dar și autobiografia lui Al Bano, toate la prețuri rezonabile. Cartea costa 40 de lei și în timp ce o studiam, băiatul de la stand mi-a șoptit: „la final, Al Bano dă autografe pe produsele cumpărate”. E clar! Se aliniaseră planetele! Trebuia să o cumpăr și apoi să stau să mi-o semneze. Zis și făcut! Am luat cartea și am fugit în sală. Vă spun sincer că mi s-au înmuiat picioarele când am văzut în fața ochilor o sală arhiplină. Stăteau oamenii și pe scări și încă mai erau alții la garderobă sau la cozile pentru fast-food și apă. Într-adevăr impresionant! Nu m-am mai dus la lojă, acolo unde aveam locurile, am preferat să găsesc o poziție cât de cât bună pentru fotografii și am stat în picioare. Am văzut în sală italieni, ruși, bulgari, ucrainieni, care mi-au spus că au văzut toate concertele celor doi și nu vor să rateze nicio șansă de a-i vedea împreună nici de acum înainte. „Vom merge oriunde au concert pe glob. E o mare bucurie pentru noi faptul că au decis să cânte din nou împreună”, mi-a spus Ersy (Roma), care a călătorit alături de soț, de sora ei și de cumnat.
 
 

La ora 20.15 (după o tentativă anemică a spectatorilor de a grăbi intrarea în scenă a artiștilor) s-au stins luminile în sală. Povestea acestei seri a început cu piesa „Nel sole”, Al Bano își pune sufletul pe tavă și asta se simte imediat. Urmează „Mattino”, piesă pe care Al Bano spera să o cânte alături de public, dar, având în vedere că în sală era vânzoleală mare – întârziații ridicau în picioare câte un rând întreg pentru a ajunge la locurile lor – artistul s-a mulțumit să spună înainte de ultimul refren: „speram să o cântâm împreună, dar nu-i nimic, voi o cântați în gând, iar eu o cânt cu vocea și cu inima”. După a treia piesă, „E la mia vita”, s-a adresat pentru prima dată spectatorilor: „Este o onoare să fiu la București de două ori într-un an, dar eu știu de ce ați venit voi acum de fapt, și asta mă bucură mult”. Unul dintre momentele mele preferate a fost interpretarea piesei „Il 13 dicembre”, atunci a existat o comunicare excelentă între Al Bano și public. Aplauzele ritmate ale spectatorilor au însoțit vocea artistului pe întreaga durată a melodiei. În sală, oamenii începuseră să își exprima nerăbdarea, mai ceva ca Dl Goe: „Da’ nu mai vine dom’le Romina??”, întreba un domn ușor nervos. În stânga mea, câteva doamne își puneau aceiași întrebare. Nu a mai trecut mult, că am auzit pe cineva exclamând în spatele meu: „Să vină Romina!!”. Așteptarea noastră a luat sfârșit la 20.40, când Al Bano a spus, cu mult umor: „Doamna pe care urmează să v-o prezint, s-a născut în America și s-a dezeducat în Italia. Doamnelor și domnilor: Romina Power!”. Al Bano s-a retras lăsându-ne în compania fostei sale soții, fapt care a produs confuzie în rândul spectatorilor. În plus, între noi fie vorba, mă așteptam la o primire mai călduroasă pentru Romina, dar aplauzele s-au stins rapid. Sincer, mi-a plăcut momentul solo oferit de Romina Power. A cântat „America”, „A Message” (o piesă nouă!), dar a și recitat o poezie scrisă de ea cu mult timp în urmă, „Una madre, un bambino, il tempo e Dio” (cu care a smuls ropote de aplauze). A dialogat în permanență cu spectatorii, a întrebat dacă preferăm să ne vorbească în engleză sau în italiană. Răspunsul a fost prompt: „în italiană!”. A spus că o bucură reîntâlnirea cu publicul bucureștean. A introdus „România” în textul piesei „America”. A zâmbit, a dat mâna cu toți cei care s-au dus în fața scenei, a semnat autografe. Mi-a lăsat impresia unui om extrem de cald și de prietenos, o persoană dornică să ofere publicului un moment deosebit.
 

L-a invitat apoi, pe scenă, pe Yari Carrisi (fiul celor doi), alături de care a interpretat piesa „Tears Are Not Pearls” (compusă chiar de Yari). Ei bine, acesta a fost momentul în care s-a dus pe Apa Sâmbetii toată feeria creată până atunci… În timp ce Yari își cabla chitara, Romina ne ținea de vorbă. A vrut să prezinte piesa pe care urma să o cânte împreună, dar uitase (intenționat sau nu) titlul, așa că l-a întrebat pe Yari… doar de vreo trei ori… pentru că băiatul n-avea chef de dialog și alesese să o ignore. Când în sfârșit a răspuns, Romina a vrut să traducă în italiană titlul melodiei pentru a-i da timp lui Yari să își aranjeze chitara. N-a apucat să își ducă fraza până la sfârșit, că Yari a întrerupt-o brusc și cu o voce gravă a salutat publicul și a început să cânte primele acorduri ale piesei. Dacă n-am fi știut că sunt mamă și fiul, am fi putut cu ușurință să presupunem că atunci s-au văzut pentru prima dată în viața lor. Yari a rămas cu noi în continuare și ne-a oferit pe lângă piese proprii și două coveruri: „Shine On You Crazy Diamond” (Pink Floyd) și „Don’t Let Me Down” (The Beatles, piesă la care spectatorii au reacționat de la primele acorduri: „în sfârșit, cântă una cunoscută”).  Nici de data asta nu pot să spun că m-a impresionat în mod deosebit fiul lui Al Bano… Totuși, mi-a plăcut mai mult decât data trecută… așa că, sunt șanse să încep să-l înțeleg dacă mai vine o dată în România… cine știe. La final, l-a invitat în scenă pe Al Bano, glumind: „poate îl cunoașteți pe cel care va veni acum alături de mine… e un tânăr debutant… Al Bano”. Cei doi au cântat împreună un refren din „Don’t Let Me Down”, spre bucuria spectatorilor, care au gustat ineditul duet.
 
Yari s-a retras iar noi am rămas din nou în compania lui Al Bano, care ne-a oferit cu generozitate „Tu per sempre” (piesă sugerată chiar de cineva din public!), „Il mio concerto per te” și „Ave Maria”. În fața mea, era doamna Cornelia (54 de ani) care a trăit la intensitate maximă fiecare clipă a acestui concert. A cântat, a dansat și i-au jucat în permanență lacrimile în ochi. „Fiica mea mi-a făcut o mare bucurie cumpărându-mi bilet la acest concert. Îmi retrăiesc adolescența! Le știu toate piesele”. În timp ce o ascultam povestind cu atâta emoție în glas, din boxe a răsunat o voce aspră, ușor nervoasă. Era „războinica” doamnă Maria care, nemulțumită de alegerea pieselor și de modul în care decurgea show-ul, s-a dus glonț în fața scenei și i-a spus lui Al Bano să cânte hiturile lui „pentru asta au venit oamenii aici! Cântați piesele care v-au consacrat”. Degeaba a încercat Al Bano să îi explice că urmează și acestea, doamna a repetat cuvintele de mai sus, a făcut stânga împrejur și s-a întors în sală. Nici acum nu înțeleg cum a putut doamna respectivă să ajungă să îi reproșeze artistului ceva… Dar, având în vedere că cei care asigurau paza și ordinea în sală, Carpat Guard, erau prea ocupați să alerge după amărâții care îndrăzneau să facă o fotografie cu blitz din fundul sălii, și să-i muștruluiască bine de tot, e de înțeles că nu au putut împiedica această tristă întâmplare. Până la urmă, important era să nu faci poze, în rest puteai să îl iei și la bătaie pe bietul artist.
 

Spectacolul a continuat cu „Va pensiero” și apoi Al Bano a reinvitat-o pe scenă pe Romina Power cântând spre bucuria publicului „Ci sara”, „Sempre, sempre”, „We Live It All Again”, „Liberta”, „Sharazan”. În sfârșit, i-am auzit pe oameni cântând cu entuziasm alături de artiști. Momentul celor doi a fost pigmentat și cu câteva glume care au făcut deliciul spectatorilor. „Bună, eu sunt Al Bano!”, „Bună, eu sunt Romina!” și-au spus cei doi. Apoi, când Al Bano ar fi trebuit să îi spună că dacă s-ar naște din nou ar alege-o tot pe ea, artistul s-a oprit și a întrebat publicul: „să-i spun??” Un „DA” puternic a zguduit pereții Sălii Palatului. „Ok… îi spun”, zice Al Bano… dar se întoarce din nou către noi și întreabă nedumirit: „dar, ce trebuia să îi spun??”. Replică genială care a adus zâmbete pe fețele tuturor. Aplauzele s-au întețit când cei doi au schițat câțiva pași de dans împreună. „Uite, ce frumos îi zâmbește”, observa cineva. „Ce bine le stă împreună”, spunea altcineva. „Dar ei și-au refăcut viețile, sau este un pas spre împăcare?”, ar fi vrut să știe o altă persoană.
 
Am revăzut momentul cu mesele (pe care l-a încercat prima dată la concertul din luna mai), astfel au urcat pe scenă atât fani italieni cât și români. S-au dus cu toții la Romina, care i-a întâmpinat cu un zâmbet larg și o strângere de mână pe fiecare în parte. La un moment dat se făcuse coadă. Am avut ocazia să o vedem și pe mama lui Al Bano, o doamnă în vârstă de 92 de ani, care a dat dovadă de mult umor în scurtul dialog cu fiul ei. Al Bano a închinat un pahar de vin în cinstea noastră. „Este o sărbătoare să fim aici, cu voi, și la orice sărbătoare trebuie să ciocnim un pahar cu vin. Nu putem ciocni cu toti cei din sală, dar am invitat aici cațiva dintre voi. E un vin care poartă numele tatălui meu, Carmelo”, a explicat el gestul simbolic. Apoi, a cântat piesa „Santa Lucia”. Romina a stat mai retrasă la acest moment, s-a dus lângă fetele din backing vocals, alături de care a și cântat „Power To The People” și „All You Need Is Love”. Al Bano ne-a mai oferit două piese lansate de Domenico Modugno: „Amara terra mia” și „Volare (Nel blu dipinto di blu)” (variantă reggae foarte reușită), precum și „O sole mio”. Ne-a făcut o surpriză și a fredonat și imnul României, „Deșteaptă-te române”, moment în care spectatorii s-au ridicat în picioare, dar nu au cântat atât de tare pe cât mă așteptam. Din păcate versurile nu sunt cunoscute nici de generația nouă nici de cea veche… Seara s-a încheiat cu piesa „Felicita” cântată în duet de Al Bano și Romina Power. Concertul s-a terminat fără bis (nici nu a fost cerut!) la ora 22.30. Evident, nu m-am lăsat și am obținut autograful pe cartea cumpărată înainte de concert. A fost o experiență dureroasă și spun asta pentru că m-am ales și cu câteva vânătăi. În buna tradiție românească, ne-am călcat în picioare, ne-am înjurat, ne-am îmbrâncit, ne-am dat coate și în final, am obținut mult râvnita semnătură.
 
La final am stat de vorbă și cu câțiva spectatori. Iată ce am aflat de la ei:

Lucreția Cătrinoiu (61 de ani): „Am primit biletele de la fiul meu, cadou de ziua mea. N-am cuvinte să descriu această seară. A fost un concert excepțional! Sunt profund impresionată”.
Adela Moise (47 de ani): „A fost oribil. O-RI-BIL! Nu îmi puteam imagina că pot fi atât de reci unul cu altul. Parcă nici nu se cunoșteau. Îmi pare rău că am venit”.
Doina Zaharia (55 de ani): „Nu am ocazia să ies prea des la concerte, așa că m-am bucurat foarte mult să îi văd. Mai ales că ei reprezintă tinerețea mea. Romina arată foarte bine. Nu prea mi-a plăcut de băiatul lor, dar sunt fericită că am avut șansa să îi văd pe ei doi din nou pe scenă”.
Nicolae Tudor (66 de ani): „Romina a fost foarte frumoasă și a rămas o femeie frumoasă. Voce mică, dar frumusețe cât cuprinde. Sincer, nu m-au impresionat împreună astăzi. Eu îi știu din tinerețe și a fost ciudat să îi văd acum unul într-un colț al scenei și altul dincolo. Nu a existat pic de comunicare între ei, niciun pic de căldură. a fost un tablou trist”.
Veronica (59 de ani): „Eu îl ador pe Al Bano. De ea nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit, dar a fost emoționant să îi văd din nou pe scenă împreună. Dar a doua oară eu nu mă mai duc. Au fost foarte reci unul cu altul și asta mi-a cam stricat starea”.
Mioara Voicu (61 de ani): „Mie mi-au plăcut foarte mult în tinerețe. A fost cuplul de aur al Italiei. Dar în seara asta am văzut o imagine dezolantă. Nu mă așteptam. Mai bine nu veneam și rămâneam cu imaginea lor din tinerețe”.
Camelia (63 de ani): „Eu i-am adorat! Le știu toate piesele! Eu am sperat și mai sper în continuare să se împace… Deși am fost foarte dezamăgită de atitudinea pe care au avut-o unul față de altul… Eu îmi doream să se împace, dar par doi străini. Acest spectacol nu a fost ce am sperat eu să fie! Cu regret o spun!”
Adriana (34 de ani): „Eu îi admir foarte mult. Nu știu dacă sunt mulți tineri care se declară fanii lor, dar pentru mine această seară a fost un vis devenit realitate. N-am cuvinte să descriu emoția care a pus stăpânire pe mine”.
 
 

În loc de concluzie

*Pentru mine rămâne un mister atitudinea publicului la acest concert. O sală arhiplină care nu e în stare să ceară un bis, să îi determine pe artiști să ofere un bis, este un lucru pe care nu-l vezi prea des… Aplauzele s-au oprit cam în același timp cu piesa „Felicita”. Nu mai știm să ne bucurăm cu adevărat de un moment artistic deosebit? Dacă e așa, atunci e trist!
*Pe scări, în goana spre ieșire, mulți bombăneau despre „răceala” dintre Al Bano și Romina. Se declarau dezamăgiți. Ei sperau că se împacă. Fraților, eu cred că vă uitați prea mult la cazurile regizate (prost!!) de Cătălin Măruță, Simona Gherghe sau Dan Capatos. Pe bune! În viața reală, când doi oameni trec prin ce au trecut italienii, la final, nu se mai pupă! Nu! Eventual fac un mic compromis și apar împreună pentru o sumă considerabilă de bani și pentru a oferi spectatorilor bucuria de a-i vedea a-i asculta din nou pe scenă. Dacă știți că nu vă puteți bucura de un astfel de moment strict muzical, atunci la ce bun să faceți deplasarea până la sală?! Nu mai bine puneți DVD-ul acasă și îi vedeți tineri, frumoși și îndrăgostiți? Încep să cred că suntem un popor bolnav de scenarită… cred că ne-a tâmpit de tot televizorul, ne place să inventăm povești de dragoste cu final fericit, iar când scenariul din mintea noastră nu corespunde cu realitatea, devenim dezamăgiți și deprimați.
 

*Este adevărat că Romina părea un pic exilată, ruptă de ceilalți. Cel mai clar s-a văzut acest lucru în momentul în care a cântat cu fiul ei. La fel de adevărat este că atitudinea lui Yari s-a schimbat radical când a cântat alături de tatăl său. Dar sincer, nici nu mă așteptam să fie vreo explozie de căldură Romina și restul pe scenă. N-avea cum. Așadar, neavând astfel de așteptări, eu chiar m-am bucurat de muzică. Nici nu visasem vreodată să am ocazia să îi văd împreună pe scenă. Spectacolul mi s-a părut bine structurat. În mod evident, a fost unul de familie: au avut și momente solo, au cântat și împreună, ba mai mult decât atât, am cunoscut-o și pe mama lui Al Bano. A fost o seară deosebită și știu că aș fi regretat dacă nu mă duceam.
 
*În momentul în care am pășit în sală și am văzut că locul este neîncăpător, am fost sigură că atmosfera va fi deosebită. Puteam să jur că publicul îi va copleși cu aplauze, că va cânta alături de ei fiecare vers. Dar a lipsit entuziasmul și căldura din public. Așa că, am putea spune că am primit atât cât am oferit, la „căldură” mă refer. Dacă nu au știut nici versurile imnului României, de ce să mă mai mir că publicul nu a cântat piesele în italiană….
 
*Nu pot să închei fără să punctez încă un aspect cel puțin interesant: Al Bano a primit mult mai multe buchete de flori decât Romina.