Am fost la concertul lui Adrian Enache și am plecat de acolo cucerită de Dida Drăgan (14.11.2023)

noiembrie 15, 2023

4931

Mărturisesc că din momentul în care am aflat că Dida Drăgan este invitată în spectacolul lui Adrian Enache, mi-am dorit să merg. E important să vă explic totul ca să aveți o imagine cât mai completă. Oricât de tentant era concertul lui Aurelian Temișan (susținut la Operă), am ales să merg la Sala Palatului pentru că nu voiam să ratez șansa de a o vedea live pe Dida. Știu, pare ciudat. Și chiar este. Eu nu am fost fan, știam cine este îmi plăceau unele cântece dar nu pot să spun că a existat o conexiune specială cu artista Dida Drăgan. Totul s-a schimbat însă, în urmă cu câțiva ani când am văzut-o live pentru prima oară pe scena Sălii Radio. M-a impresionat foarte mult. Dida Drăgan are un fel aparte de a „arde” pe scenă. Un „ceva” secial pe care astăzi îl vezi foarte rar pe scenă. Am mai văzut asta într-o oarecare măsură la Beth Hart, de exemplu. Este în interpretarea ei o doză de dramatism, o trăire puternică, o încărcătură emoțională excepțională care se revarsă asupra publicului și creează o legătură de nezdruncinat. Ei bine, din momentul în care am văzut-o live prima dată, mi-am promis să nu mai ratez nicio șansă să o văd. Pentru că… știți cum e… cântă două-trei cântece colo, două-trei cântece dincolo… și în câțiva ani se strâng suficiente cântece live încât să mă pot mândri că am văzut un concert rotund cu Dida Drăgan pentru că sunt conștientă că șansele ca cineva să organizeze un concert al ei sunt extrem de mici. Nu-mi fac iluzii.

Evident, mi-am dorit să îl văd și pe Adrian Enache, ale cărui cântece sunt strâns legate de copilăria mea. Fără să fiu un fan în adevăratul sens al cuvântului, încă mai păstrez acasă casetele lui și știu versurile tuturor cântecelor lui. Mă bucur că am ales să merg la Sala Palatului pentru că am văzut un spectacol bun per total.

Concertul a început la 19.20 cu piesa care a dat titlul evenimentului, „E o nebunie”. Și chiar a fost! M-am bucurat să-l văd pe Adrian Enache în formă bună, jovial, plin de energie și dornic să ofere publicului o seară de neuitat. Nimic nu se compară cu bucuria de a reasculta cântece de care te leagă amintiri puternice. Au fost multe momente care mi-au rămas în suflet. Fiecare apariție pe scenă a lui Nicu Patoi a însemnat o doză în plus de dinamism. A cântat alături de Adrian Enache „Nebun după femei”, apoi a revenit pe scenă alături de Flavius Teodosiu (a fost senzațional „dialogul” dintre chitara electrică și saxofon), și la colajul din repertoriul lui Elvis când a cântat alături de Daniel Iordăchioae, Adrian Enache și Flavius Teodosiu.

Mi-a plăcut foarte mult și de Alexandra Ungureanu. A cântat „Aprinde dragostea” alături de Adrian Enache (așa am aflat că inițial piesa ar fi trebuit să ajungă la Adrian, dar pentru că el atunci era plecat din țară, i-a fost oferită Alexandrei). Apoi, Alexandra ne-a oferit un cadou special: un cover al piesei „Un actor grăbit”. A mărturisit că a ales acest cântec în încercarea de a se potrivi cu tema „rock & roll” a show-ului și alegerea Laurei Stoica i s-a părut una potrivită. Piesa i-a venit mănușă, iar colaborarea cu Flavius Teodosiu a entuziasmat sala. Mi-a plăcut mult coverul.

Unul dintre momentele mele preferate a fost cel al lui Daniel Iordăchioae. A cântat „Mă-ntorc la tine mare albastră”, a coborât în sală, s-a plimbat printre spectatori, a dat mâna cu oamenii și a comunicat în cel mai firesc mod cu putință. A fost unul din acele momente care te încălzesc pe interior și îți permit să te întorci printre amintirile cele mai prețioase pe care le ai. Imediat după acest cântec, Daniel a cântat împreună cu Adrian „Ești o simplă amintire” (unul dintre preferatele mele).

Și Tudor Turcu a fost o surpriză frumoasă. A cântat trei cântece: „Sailing” (Rod Stewart, împreună cu Adrian Enache), „Hello” (piesa cu care a participat la selecția națională Eurovision în 2013) și „Dacă ploaia s-ar opri” (Cargo, împreună cu Adrian Enache, un omagiu adus lui Adi Bărar care îi promisese lui Adrian că îi va scrie câteva piese, dar nu a mai apucat să o facă). A fost extrem de emoționant discursul lui Adrian Enache în care a evocat amintirea liderului Cargo.

Este prima dată când o văd live pe Diana Enache și mi-a plăcut. A cântat „Heal The World” (Michael Jackson) cu Grupul de copiii „Sunetul Muzicii”, „Focul” (Laura Stoica), coveruri care au încântat spectatorii. Apoi i s-au alăturat pe scenă Adrian Enache și Rareș de la trupa Alb-Negru (cei trei sunt Adrian Enache’s Project) și împreună au cântat „Englishman In New York” (Sting), „No Woman, No Cry” (Bob Marley). Apoi, Rareș (Alb-Negru) a cântat singur „Nebun de alb” (Emeric Imre).

O altă premieră pentru mine a fost trupa Krypton în variantă electrică. Mi-a plăcut foarte mult momentul lor și m-a impresionat și reacția publicului (care a cântat vers cu vers cântecele lor). Dragoș Moldovan este un frontman extraordinar. Pe lângă faptul că are o voce foarte bună, știe să comunice bine cu spectatorii. După ce ne-au oferit două piese din repertoriul propriu („Cheamă-mă” și „Îți mai aduci aminte”), Dragoș s-a retras lăsându-i locul lui Adrian Enache, care a cântat cu trupa Krypton „Every Breath You Take” (The Police).

Foarte apreciată a fost și apariția pe scenă a Bellei Santiago. De altfel, bandul ei a acompaniat soliștii pe toată durata spectacolului. În timp ce de partea de dans s-a ocupat Baletul High Class.

A urmat o altă invitată specială, Theo Rose, care a cântat împreună cu Adrian Enache „O singură noapte”. A fost o surpriză plăcută pentru mine.

Dida Drăgan a fost o lecție în această seară. A fost dovada că simplitatea, autenticitatea, trăirea ajung de o mie de ori mai repede la sufletul publicului, decât toate brizbrizurile menite să-ți distragă atenția de la esență. Dida Drăgan a cântat „Lumina din ochii tăi” alături de Codruț Croitoru (cel care a și compus cântecul). Apoi, a interpretat singură „Unde să mă duc eu, Doamne”, fiind acompaniată la pian de Elena Perianu (ex-Roata, ex-Stereo, profesoară de canto). S-a așezat pe jos, cu picioarele încolăcite (așa stau și eu și chiar m-am gândit ce bine ar fi să pot să stau la fel atunci când voi fi de vârsta ei) și a cântat cum nu a făcut-o nimeni. Se spune că atunci când te așezi pe pământ, o faci ca să descarci mai ușor toată încărcătura emoțională pe care ai acumulat-o în tine. Asta a făcut și Dida, a revărsat peste noi râuri de emoții. A fost impresionant să văd cum se ridică sala în picioare, spontan și îi scandează numele. Aplauzele au fost lungi și mulți spectatori i-au oferit flori. Cu greu era lăsată să plece de pe scenă. În toată această manifestare puternică de sentimente, Adrian Enache îi oferă brațul Didei Drăgan rugând-o să îl urmeze pentru că are o surpriză pentru ea. „Hai în public”, zice Adrian.

A urmat o fază pe care eu nu am înțeles-o deloc. Am crezut sincer că o duce la un anumit spectator din sală. Poate e o surpriză pentru Dida, sau pentru spectator, m-am gândit eu în sinea mea. N-a fost. Din momentul în care au început să coboare treptele scenei, lumea s-a îmbulzit în jurul Didei Drăgan. Normal, fiecare își dorea un selfie, sau să-i facă ei o poză, sau să-i spună două vorbe, sau să o atingă, sau toate la un loc. Adrian Enache o tot trăgea de mână și îi tot spunea „hai pe aici”, „hai să mergem”, lăsând impresia că el chiar vrea să o ducă undeva și că se cam grăbea. Cu greu au înaintat până pe unul din culoarele dintre scaune. Dar spectacolul trebuia să meargă înainte, așa că Adrian a abandonat-o pe Dida Drăgan în mijlocul spectatorilor și s-a întors pe scenă de unde a continuat show-ul. N-am văzut pe nimeni de la Security care să le asigure artiștilor o minimă siguranță. Pe Dida nici nu o mai vedeam, parcă era „îngropată” de lumea care roia în jurul ei. Am urmărit mulțimea deplasându-se încet-încet spre scările din stânga scenei. Dida a ajuns, într-un final în culise, dar gestul în sine mi s-a părut urât. Nu e ok să lași un om în vârstă singur într-o astfel de situație. Nu mi se pare normal să nu existe pază la un astfel de eveniment. Și… până la urmă… care era surpriza despre care vorbea Enache? Care a fost rostul plimbării artistei prin sală?! Chiar m-aș bucura să aflu.

Seara s-a încheiat cu toți artiștii și invitații pe scenă cântând împreună „E o nebunie”.

Am citit pe Facebook că unii spun că a fost sala arhiplină. N-a fost. Au fost aproximativ 3000 de oameni. Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că atmosfera a fost extrem de plăcută. Ceea ce m-a uimit peste măsură, a fost faptul că la intrarea în sală nu ne-a scanat nimeni biletele, de fapt, ca să fiu mai exactă nu ne-a întrebat nimeni dacă avem bilete. Pur si simplu, doamna de la intrare repeta mereu: „Avansați, avansați”.

Ah, să nu uit. Felicitări celor care s-au ocupat de lumini la acest spectacol. De multă vreme nu a mai fost lumina atât de bună pentru fotografii!

Deși spectacolul mi-a plăcut per total, rămân cu o dorință neîmplinită. V-am spus de mai multe ori că mi-a plăcut dintotdeauna muzica ușoară românească și că una dintre artistele mele preferate a fost și rămâne Marina Florea. Eu nu am avut șansa să îi văd pe artiștii mei preferați cântând acompaniați de o trupă live. I-am văzut la televizor, i-am ascultat la radio, le-am cumpărat albumele, dar să-i văd pe scenă live au fost extrem de puține ocazii. Mi-ar fi plăcut, de exemplu, să îl văd pe Adrian Enache cântând simplu (cât mai simplu) piesele din repertoriul lui. De ce? Pentru că știu că are repertoriu, știu că are melodie și că trăiește ceea ce cântă, deci transmite multă emoție. Încă visez la spectacole de 90 de minute în care solistul este acompaniat de un band și muzica este în centru atenției. Fără dansatori, fără invitați, fără alte elemente care să îți distragă atenția de la esența lucrurilor. Doar artistul și muzica lui. În fine, este o dorință personală pe care mi-am exprimat-o aici.

Felicitări organizatorilor și așteptăm cu nerăbdare o nouă întâlnire cu Adrian Enache la Sala Palatului. Acest spectacol va fi transmis pe TVR2 în timpul sărbătorilor de iarnă, va fi anunțată data exactă.

Vă las mai jos galeria foto.