Am fost „răpit” de coreeni

0
232

Am fost „răpit” de coreeniSora mea se află în Belgia, în vizită la fiica ei și la nepoți. Cum a avut un moment de respiro, m-a sunat și am povestit. Printre altele i-am zis de Noah, nepotul meu suedez, care a devenit foarte independent la 6 ani jumate. Pleacă de acasă, anunță că merge cu prietenii la joacă, sau întârzie de la „job” (școală) pentru că a ajuns acasă la un coleg.

Sora mea a sărit că și eu am făcut din astea. M-a blocat. Eu nu-mi aminteam. Zicea că ne jucam pe trotuar, pe bd Ana Ipătescu. Fetele erau cu șotron, coardă, altele, iar eu, cu 4 ani mai mic (se pare că aveam cam tot 6) jucam fotbal cu băieții mai mari. Era pe colț o clădire în care locuiau copii orfani din Coreea (fusese războiul dintre cele două Corei). Ce vă povestesc e prin 1955-56.

La un moment dat am dispărut, iar sora mea, care avea sarcina de a mă supraveghea, a observat că am fost luat de educatorii coreeni, care au crezut că-s de-al lor. Au făcut careu și m-au inclus acolo. A fost nevoie să vină mama de acasă pentru a fi eliberat. Recunosc, episodul a dispărut total din memoria mea, dar există explicații. Așa era fața mea atunci.

Și chinezii m-au invitat și mi-au dat cartea roșie a lui Mao (acum e la Ovidiu Mihăilescu) dar eram mai mare și, relativ, conștient. Dacă adaug faptul că în 1971 am lucrat la stand japonez la Romexpo, după ce am dat examen de traducător, pot spune că Asia a vrut să mă adopte de câteva ori. Oare n-ar fi trebuit să mă las?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here