Am anunțat că revin la acest subiect, la așa zisele ”discoteci comuniste” prezentate bizar de Adevărul, de o expoziție, de regizorul Iulia Rugină, poate și de alții pe diverse site-uri. Nu vreau să spun că nu pot fi amintiri diferite, odată ce am trăit în orașe diferite, în conjuncturi total diferite, dar când relatările se referă la Costinești, atunci sigur pot avea obiecții. Am primit multe întrebări de la ascultătorii emisiunii, cititorii paginii Psihologul muzical. Ei au citit articolul cu pricina, l-au ascultat pe Sorin Lupașcu și au nelămuriri firești. Pe acest site am publicat multe relatări legate de Costinești, inclusiv un amplu interviu cu Cornel Gogoașă (click aici pentru a citi), director al Stațiunii într-o perioadă. Cine dorește să afle mai multe, poate citi secțiunea Cetățean de Costinești (click aici!!). Mai sunt multe de povestit, pentru că e vorba despre aproape 20 de ani petrecuți acolo înainte de 1990. Aici răspund primului set de întrebări. E cam lung materialul, dar este o primă încercare de a ne vlogui puțin. Următoarele, promitem, vor fi cam de 20 de minute. Subiectul e vast, merită clarificări. Pot spune că mă simt chiar obligat să lămuresc multe aspecte, pe care, la rându-mi le percep subiectiv. Dar măcar am fost acolo!
- Despre trupa FiRMA, anulare de concerte, „cenzură”, Calin Georgescu (Pacientul) - februarie 28, 2025
- LANSARE PSIHOLOGICĂ (25.02) - februarie 25, 2025
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025
Ar fi interesant sa aud pareri si despre discotecile din Mamaia anii 70. Au fost printre primele….Club 33(mentionat), Scotch Club 45, Black & White…
Rică, ar trebui să povestească cei care au fost acolo, nu crezi? Aștept amintiri, păreri! Eu am amintit, în treacăt, câteva. Eu n-am avut treabă în Mamaia ci în Costinești, Neptun, Olimp, Jupiter.
ai avut pe dracu…habar n-ai spui numai prostii…
M-aș bucura să pot discuta cu cineva atât de venerabil ca Mircea cel Bătrân. Dacă poți dovedi că am spus prostii în urmă 6-7 ani, aș fi încântat să povestim față în față, dar nu cred că ești capabil de așa ceva.
Scotch Club 45 a fost deschis in Mai 1970, la parterul hotelului Perla de Otto Botner, un securist, care a plecat prin ‘73 la West Germany, cu 2 originali DJ’s, Mihai Popescu si Filip Isack, amindoi students la Politehnica Bucureşti si best friends. Amindoi am ajuns mai tirziu in California,
San Francisco. Filip a decedat prea devreme, 5 years ago. A lasat in urma lui o nevasta de origine Chineza si doi copii, fata si baiat care mergeau la liceu in 2013. Eu, traiesc inca in San Francisco, inconjurat de o great American family, wife, daughter, grandchildren and all and celebrating in May, 40 glorious years of Livingston the USA. All the best my friends
Mulțumesc, Mihai Popescu pentru amintiri. A plecat Botner dar a rămas Dorel Văduva. Mă bucur că ai povestit despre o discotecă importantă de la Mamaia! M-aș bucura să ne mai spui…(Andrei Partoș)
Sorin Lupascu se refera la o perioada deja mai tarzie a discotecilor, cam cu vreun deceniu dupa aparitia primelor discoteci de gen de la noi. Nu stiu cum era prin alte orase, dar in Bucuresti prima discoteca a facut-o Silviu Dragoescu la Ateneul Tineretului din Aleea Alexandru pe la inceputul anilor 70. Nici macar nu aparuse „muzica de discoteca”. Se „zbantuia” mai mult, caci nu poate fi vorba de „dans cu figuri” sau vreun stil anume. Fiecare, care mai de care, avea stilul sau care putea duce de la un fel de delirium tremens pana la o foiala leganatoare somnambulica. Aceste figuri se petreceau pe muzica timpurie Pink Floyd, Rolling Stones, Animals, Who, Doors, Moody Blues…. cea mai „comerciala” si dansanta fiind Creedence Clearwater Revival si Beatles. Se incropise o gasca constanta de participanti la aceste serate care durau cam pana la 10-12 noaptea. O alternativa la faimoasele „ceaiuri de apartament” din perioada. Cum aratam si ne imbracam era exact in spiritul vremii (blugi, tricouri vopsite de noi cu cercuri concentrice multicolore psychedelice. un cizmar de pe calea Grivitei care ne facea la comanda botine cu bombeuri, talpa groasa si cu toc, fetele evident cu mini cat mai scurt si….. mai ales!, cei mai respectabili erau baietii care rauseau sa isi lase plete acoperitoare de urechi si de ceafa (stil beat). A aparut apoi clubul „Z” de la casa de cultura Eminescu unde a fost DJ Bebe Teodorescu (cred). Abia mai tarziu clubul de la Preoteasa, club 33 de la medicina, clubul A….. Bebe Teodorescu m-a invitat la Eforie Nord sa ii fiu inlocuitor in discoteca „Grota nimfelor” cand el mai ducea cate o rdgista sau cehoaica in camera de hotel sa ii arate colectia de timbre. La mare au mai fost discotecile faimoase Black & White si cele de la hotel Bucuresti din Mamaia – Club 33 si Scotch Club 45 la hotel Perla unde intrarea era pe valuta (1$). Cu John Vaduva am facut prima discoteca pe plaja la 2 Mai doi ani la rand pe la sfarsitul anilor 70, apoi ne-am specializat prin distribuirea de benzi imprimate dj-ilor de pe litoral cu muzica la zi in topurile occidentale. In aceasi perioada au aparut si discotecile din Costinesti si cam pe mai tot clitoralul patriei.
E amuzant și interesant să vezi un comentariu la un articol de acum 4 ani, dar mă determină să revin la subiect, așa că-i mulțumesc lui Dion și dacă dorește, îl aștept să intervină la un Foc de P.A.E. dedicat tot discotecilor din anii 70-80. Cât încă putem avea precizie să nu lăsăm alunecările în confuzie să ne domine.
Mda, … ce este amuzant din punctul Meu de vedere, este că în VARA ANULUI 1984, discoteca „Grota Nimfelor” era în stațiunea „Eforie Sud” și chiar am să supun dezbaterii publice acest subiect, pentru că nu puteți avea pretenția ca cineva să vă recunoască activitatea de DJ (suferinzi de sindromul „Ion Mihai Pacepa”) într-o anumită locație de pe „clitoral”, atît TIMP cît voi confundați stațiunile ! Mie personal acea discotecă îmi trezește amintiri adolescentine, deci aș putea fi … (UN … Răutăcios Adolescent)
Scuze,dar nu înțeleg despre ce e vorba N-am fost niciodată la Grotă, nu am fost prea des nici în Eforie Sud. Doar în copilărie. Nu simt nevoia să-mi recunoască nimeni activitatea de pe litoral.
Bine, voi povesti despre discoteca „Grota Nimfelor” ’84, pe pagina oficială fb a „Andreei Bănică”, pentru că ea s-a născut acolo în ANUL 1978 și toți ne iubim locul nașterii, … nu-i așa ? 🙂
Ce vă rog însă pe dumneavoastră, este ca în (partea II) a relatărilor „despre discotecile anilor 70-80”, să treceți în revistă și discoteca „Club Castel” din stațiunea „Mamaia”, care a fost tot pe valută și sub patronajul aceleiași companii germane „TUI”, ca și discoteca „Rainbow” din stațiunea „Neptun”. Eventual să ne faceți un scurt istoric, care să includă toti DJ-ii care s-au perindat pe-acolo cât a funcționat ca discotecă. Vă mulțumește anticipat, … același neschimbat „Adolescent Răutăcios” !
Mă bucur că ați înțeles, măcar parțial, abordarea mea. Trec în revistă strict locurile pe care le-am cunoscut, în care am lucrat. Nu mi-am propus să scriu sau să vorbesc pe bază de zvonuri sau opiniile altora. La Mamaia nici în vizită n-am fost ân perioada 70-80. Răspuns valabil și privind numele DJ-ilor care au lucrat acolo. Nu le știu. Ziarul Litoral publica periodic astfel de informații. Poate acolo găsiți ce vă interesează.
Pentru că Azi este „Sfântul Alexandru”, o să mai fac un ultim comentariu apropo de subiectul pe care l-ați pus în discuție. EU am dobândit cunoștințele muzicale din fragedă copilărie, de la bunici și de la părinți. De mixat însă, am învățat ceva mai târziu, atunci când patron fiind, frecventam clubul de noapte „Black & White” din Capitală, deschis inițial de către un cetățean german la începutul ANILOR ’90, în incinta vestiarelor „Patinoarului Floreasca”, sub denumirea de discoteca „Le Baron”. Acolo am fost introdus de către patronul „Dan Stroe” („prietenul” Meu din „Liceul Industrial I. L. Caragiale”), lui „DJ Cristian Voicu”, care la rândul lui a fost inițiat în această frumoasă meserie de „Sandu – Alexandru Blidăreanu” (cunoscut ca „DJ Sandu – Alexandru”), tocmai în discoteca unde ați activat anterior și dumneavoastră, respectiv discoteca „Rainbow” din stațiunea „Neptun”. În speranța că am mai risipit un pic ceața din domeniu, măcar parțial, … urez pe această cale un sincer „La mulți ani!” tuturor tizelor și tizilor Mei ! („Răutăciosul Adolescent”)
La mulți anipentru ieri! Mulțumesc pentru informații, sunt utile. La Rainbow am fost în 1976, ca și la Pui de Urs din Olimp.
Hi Andrei, pot sa numesti .ca scule aveau la Rainbow, apropos am prints razie acolo si fuga a fost salvatoare,
Salut! Din păcate habar nu am ce pick-upuri aveau la Rainbow. Era și un magnetofon și un micron Shure foarte bun. Nu prea m-au preocupat măcricel de scule, pentru că erau ale firmei germane. Am aflat și eu de vreo două razii ale miliției, dar după consumare.
La mulți ani, pentru mâine, MIERCURI, 2024 ! Revin în acest „AN bisect” cu un comentariu pertinent, nu numai pentru faptul că am fost conceput într-un ”AN OLIMPIC”, dar și pentru a vă susține în efortul dumneavoastră sporit, depus la realizarea celei de-a II-a părți a documentarului ”Andrei Partoș, despre discotecile anilor 70-80″ ! Ba chiar o să profit de această ocazie aniversară, pentru a-mi aduce aportul cu un document găsit … ”în carul cu fân”, intitulat ”Florin-Silviu Ursulescu – Despre Bogdan Dorneanu Si Costel Tutunaru” și publicat în ANUL 2011, document a cărui cale o să v-o dăruiesc cu drag ! > https://www.scribd.com/doc/61347375/Florin-silviu-Ursulescu-Despre-Bogdan-Dorneanu-Si-Costel-Tutunaru
Neschimbat și cu bune intenții, același „Adolescent Răutăcios” !
Mulțumesc, dar nu pot citi materialul!
MDA, … tot „Internetul” funcționează după ”chipul și asemănarea” nativilor americani de tip ”Henry Alfred Kissinger”, cel care în ultimii ani din patetica lui viață și fiind conectat la aparate, s-a apucat ca să ne scrie tratate despre ”Inteligența Artificială”, exact ca un clasic ”tătuc” de tristă amintire !
Deci, reproduc integral documentul la care făceam referire în mesajul anterior, fără a-i aduce absolut nicio modificare sau corectură:
„RANDURI DESPRE BOGDAN DORNEANU SI COSTEL TUTUNARU
Florin-Silviu Ursulescu
A scris cineva aici (pe forumul FAN-CLUB-ului CORNEL CHIRIAC) de BOGDAN DORNEANU , un prieten drag al meu de la Radio, care realiza emisiunea ANTI-TOP, emisiune uluitoare si atunci si acum (fiindca se tot spunea ca la radio romania nu se dadea deloc muzica adevarata). era si poet, scria si publica versuri, de asta in emisiune se traduceau sau se citau texte de cintece). dar era mai apropiat de muzica franceza si italiana, care aveau de multe ori texte mai poetice si mai literare decit cintecele englezesti. La cutremurul din ‘77 era la servici ca si sotia, iar cei 2 copii erau acasa cu soacra. blocul din piata rosetti s-a prabusit si cei trei au murit. Bogdan nu a mai fost acelasi deatunci. Sotia a plecat in Grecia nu stiu cum, apoi l-a chemat si pe el, si-a depus actele si l-au dat afara de la radio cum era regula, a trait greu din nimic vreun an, a plecat in Greciaunde au dus-o greu, se declansase cancerul si a murit trist si dezamagit acolo. Un om de o delicatete si cultura uluitoare, lovit pe nedrept de destinul nemilos. Am pierdut un prieten si un intelectual de varf.
COSTEL TUTUNARU terminase ASE sectia Comert International, lucra la ofirma de comert exterior de mobila si era un baiat subtirel, dragut si civilizat. Pleca in strainatate pentru contractari si deci aducea discuri si chiar reviste. Vara in concediu fara plata era dj pe litoral si iarna prin bucuresti. Mi-a fost simpatic, apropiat si prieten, asa ca l-am adus la radio si l-am prezentat redactiei muzicale. Eu cu OCTAVIAN faceam liste din topurile revistei BILLBOARD pe care o primea TAVI fiind corespondent Romania si COSTEL aducea discurile pe care le gasea si apoi contribuiam cu totii la bani ca sa cumparam de la studentii arabi niste dolari. rubrica de varf nu o facea la student club, ci la emisiunea de simbata dupaamiaza realizata de NICOLAE DUTU si DANIELA CARAMAN FOTEA, cind il mai ajutam si noi cu informatii pentru exemplificarile noi din topuri pe care le introducea (fac din nou o precizare, pe care am facut-o si la b.dorneanu, chiar daca imi va aduce din nou insulte, muzica adevarata se difuza si la RADIO ROMANIA,chiar daca putina, daca stiai emisiunile potrivite – Student club, Clubul curiosilor, Anti top, Radiorecording, Meloritmetc. etc.).
S-a casatorit cu o fata pe care i-am prezentat-o eu la una din serile dansante pe care le prezentam eu, ANDREI VOICULESCU, el, si altii, la Club A, dar aceasta l-a parasit pentru un tanar din nomenclatura PCR (nu-mi permit sa-i spun numele). S-a recasatorit, n-a mers, s-a dezechilibrat probabil, si a hotarit sa fuga din tara, dupa ce fusese plecat de zeci de ori si se intorsese.
A ramas in Germania la o deplasare, i-am vizitat parintii care mi-au spus ca ii merge bine, apoi am pierdut un timp legatura si mi-au spus dupa un timp ca a facut cancer la stomac, operatiile si alte solutii nu prea erau pe vremea aceea si s-a stins infloarea vietii. Dumnezeu sa-l odihneasca.”
Ba chiar voi îmbogăți cele relatate mai sus de către „uploader”-ul „Oliver Gemma”, REPET, la DATA de „01. AUGUST. 2011″, cu … un documentar al TVR, intitulat ”Remix: In memoriam Florin-Silviu Ursulescu (@Arhiva TVR)” ! > https://www.youtube.com/watch?v=c19EznBn_pM
Și ca să fie treaba, treabă, voi revela marelui public faptul că ”DJ Costel Tutunaru” a pus muzică pe litoral în ”Club Castel, MAMAIA” sau „Vila regală din Mamaia” care ÎMI APARȚINE, dar și perioada în care a trăit ”Florin-Silviu Ursulescu”, că de, … EU fac jurnalism pe gratis, ca model pentru toată lumea ! > Florin-Silviu Ursulescu (n. 1 Octombrie 1945, București, România – d. 16 Septembrie 2019, București, România)
Semnat: Adolescentul
Mulțumesc, am citit. L-am cunoscut pe Bogdan. Un intelectual rafinat!Și pe Costel. Sigur am alte amintiri decât ale lui F.S.U. Interesant articol. Nu prea cunosc Mamaia dar mă bucur pentru că ești proprietar Club.N-am cunoscut prea mulți așa că ai toată admirația.
Și uite-așa, cum ai bate din palme, mai trecură 366 De Zile și iar veni „Sfântul Alexandru” ! Deci, … în calitate de PROPRIETAR, „Minunea” pe care o voi anunța AZI, 30. AUGUST. 2024, este că o să-i las pe nemți și fără compania ”TUI Group”, pe motiv că s-au înțeles cu comuniștii ca să schimbe destinația Vilei în BAR, respectiv în CLUB cu intrarea pe valută ! Și dacă nu se cunoaște încă „ISTORICUL CLĂDIRII”, la fel ca și ISTORIA în GENERAL, din motive lesne de priceput, evident, … nu-i nicio problemă, pentru că ȘTIU EU un domn foarte pregătit, mai precis pe domnul ”Arhitect Radu Cornescu”, care documentat fiind, a realizat un mini documentar despre acest misterios subiect în ANUL 2013, documentar pe care-l anexez la acest comentariu, întru delectarea cititorilor noștri ! Vizionare plăcută și … „La mulți ani!” ! > https://www.youtube.com/watch?v=IadQY_dMYSI ???? ????
Semnat: „Adolescentul” de „Fiodor Mihailovici Dostoievski”