Cornel Gogoașă: „Înainte de ’89, Costineştiul oferea diversitate. Erau 14 festivaluri în fiecare sezon”

iulie 27, 2015

2141

Cornel Gogoasa da instructiuni oamenilor sai de baza Lilian Zamfiroiu Andrei Partos si I Georgescu

În 2008, am avut o conversaţie telefonică extrem de plăcută (53 de minute!) cu Cornel Gogoaşă, Director Adjunct şi Director Coordonator în Costineşti, în perioada 1980 – 1989. Aveţi mai jos transcrierea:

Să vedem ce îmi mai amintesc… Am făcut lucruri frumoase pe care mi-am dorit să le fac și după 1990, dar nu s-a mai putut. Am fost director adjunct 6 ani și încă 3 ani Director coordonator. În decembrie 1979 mi s-a propus să fac un Costinești deosebit, cu multe activități de recreere. Și am făcut un program în care era absolut orice segment al unei vacanțe reușite, cu muzică, teatru. Când a început sezonul în 1980, tot ce înseamnă oamenii de la discotecă, formațiile de muzică au fost aduse de alții pentru că eu nu aveam experiență și nici nu am vrut să mă implic în lucruri pe care, probabil, la gândiseră alții. Când am început să mă confrunt cu probleme, am început să-mi caut singur oameni despre care știam că sunt buni în domeniul lor. În 1980, erau două discoteci în Costinești, iar Andrei Partoș nu mai era acolo. Fusese îndepărtat de către „persoane importante”. Având în vedere că lucrurile nu mergeau bine, am întrebat și eu care era cel mai bun dintre DJ-ii care au activat în Costinești. Cineva mi-a spus numele lui Andrei Partoș. Mie îmi era cunoscut numele lui pentru că avea un Top în Săptămâna, pe care începusem să-l urmăresc pentru că vroiam să mă informez, să știu care ar fi trupele potrivite pentru concerte în Costinești. Pe Andrei Partoș l-am găsit la discoteca Paradis din Jupiter. Am avut o discuție cu el, dar nu cred că m-a luat în serios, pentru că știa că nu era agreat de personajul cel mai important al BTT-ului din acea perioadă. Lucrurile mergând prost, pentru că era un preopinent, Eugen Barbu, un nume cunoscut dar doar atât, în rest nu făcea mare lucru. Așa că m-am dus din nou după Andrei Partoș și am reușit să îl aduc la Vox Maris. Cred că el a avut acolo cea mai frumoasă carieră de disc-jokey din România și știu ce spun pentru că în 10 ani de zile ajungi să cunoști un om destul de bine. El făcea acolo o școală de muzică. A fost greu să îl aduc acolo pe Andrei, dar le-am spus șefilor că dacă vor calitate, atunci trebuie să mă lase să îmi aleg oamenii. Așa mi-am susținut multe decizii luate în Costinești. Am colaborat bine cu Andrei pe partea muzicală. Practic, eu nu făceam nimic fără să-l întreb, fără să îi cer un sfat. Îl rugam mereu să-mi propună trupe care să cânte acolo. N-am reușit lucrul acesta și în celelalte discoteci, unde DJ-ii nu erau așa buni vorbitori, dar aveam nevoie și de oameni mai slăbuți în ceea ce privește prezentarea în discotecă. Toate concertele din Costinești au fost stabilite cu ajutorul lui Andrei, el fiind autorul Topului din revista Săptămâna. Și nu era ușor pentru că a trebuit să renunț la o trupă care venea de ani de zile în Costinești și care era în grațiile multor oameni de acolo. Dar eu, care nu aveam mamă și nu aveam tată când venea vorba de munca mea, și îmi doream succes total pentru vacanța petrecută în Costinești, m-am luptat să aduc trupele propuse de Andrei. Așa a ajuns Compact în Costinești. Compactul era o orchestră la vremea respectivă. Trupa Compact a devenit formația cunoscută astăzi, acolo în Costinești. Și Holograf tot datorită Costineștiului s-a impus. La vremea respectivă era o formație care câștigase un festival studențesc și pe care am adus-o în Costinești, unde s-a consacrat. Dacă ei vor să recunoască sau nu, e treaba lor. Își pot aminti sau nu de acele vremuri și de oamenii care i-au sprijinit.

Andrei Partoș a avut și o carieră deosebită la Radio Vacanța Costinești. Postul se auzea doar pe plajă pentru că cineva s-a luptat din răsputeri să nu aibă lungime de undă, pentru că asta ar fi însemnat să mergem zilnic la București să ni se aprobe textele, să înregistrăm emisiunile înainte și să obținem aprobarea pentru a fi difuzate. Noi am luptat și am reușit, prin diverse tertipuri, să nu facem asta și să avem doar o staţie de amplificare, fără lungime de undă. A fost un lucru unic în România, oricât s-ar lăuda alții că au făcut și ei în alte părți.

Andrei Partoș este un tip dificil, dar și eu sunt dificil. Noi ne-am respectat reciproc, am avut grijă mereu să nu ne „călcăm pe bătături”, așa că am avut o relație bună, chiar pot spune că a fost excelentă. Amândoi ne-am fixat obiective și ne-am străduit să le ducem la bun sfârșit, deci am tras amândoi în aceiași direcție. De exemplu, Andrei organiza seara de Rock a Serbărilor Tinereții. El stabilea din vreme totul, nici nu era nevoie să îi spun ceva, doar îi aminteam că în iunie trebuie să facă acea seară de rock. Iar el făcea niște seri de referință. Am încercat să facem și un festival de rock, dar la care Andrei nu s-a băgat, nu am înțeles de ce, dar nici nu l-am mai făcut.

Scopul meu, de fost profesor de matematică, a fost să transform Costineștiul în, ceea ce a și ajuns, Capitala Estivală a Tinereții. Am avut multe festivaluri în Costinești. De exemplu, în iunie, aveam Festivalul Jocului pentru Tineret, pe care l-am preluat cu ediția a III-a. După aceea urma Festivalul de Jazz, o replică a festivalului de la Sibiu, care a avut vreo 10 ediții până când l-au furat unii și l-au „omorât” într-un final. Apoi erau Serbările Tinereții, pe care le făceam împreună cu Comandamentul Marinei Militare și cu contribuția deosebită, trebuie să o recunosc, a Biroului de Turism Central. Aveam pe urmă Zilele Cărții pentru Tineret. Apoi era Salonul de Grafică Satirică pentru Tineret, un concurs de caricatură care a avut, la rândul lui, vreo 10 ediții. Mai era o manifestare pe care o făceam cu ajutorul lui Iosif Sava, nu-mi mai amintesc acum cum se numea exact. Tot ce am făcut la Costinești era cu dedicație. De exemplu Gala de Jazz a fost dedicată unei formații creative din care făceau parte Harry Tavitian și Corneliu Stroe, doi oameni de jazz foarte respectați în branșa aceasta. Salonul de Grafică Satirică pentru Tineret a fost dedicat unui caricaturist constănțean care trăiește și astăzi, Leonte Năstase, care era foarte cunoscut și respectat. La Gala de muzică clasică realizată cu ajutorul lui Iosif Sava s-a lansat Felicia Filip. Am avut și Serile de Poezie de la Costinești, unde veneau artiști pe care îi găseam la Casa Scriitorilor din Neptun și cu care făceam spectacole de poezie, la care participau 700-800 de tineri. Nu cred că s-a mai făcut pe undeva așa ceva. Iar printre cei care au participat la edițiile acelea, care presupuneau două microfoane pe scenă și două microfoane în sală (deci se putea întâmpla orice pentru că mereu au fost 3 – 4 securiști în Teatrul de Vară, dar noi eram nebuni și nu ne păsa), s-au numărat Ana Blandiana, Ileana Alexandru, Mircea Dinescu, Mircea Sântimbreanu și alții. Erau foate multe festivaluri în Costinești, în total erau 14. Să nu uităm că în Costinești s-a făcut un Calendar Expozițional. Existau 12 expoziții, care se organizau pentru tinerii profesioniști și amatori din diverse domenii de activitate. La Costinești am făcut Parade ale Modei, lucru care nu prea se făcea în alte părți în țară. Acestea se făceau cu casa de modă a Zinei Dumitrescu. Paradele se făceau și la Teatrul de Vară și în Vox Maris. S-au făcut foarte multe.

Țin minte că în 1980, pentru prima ediție a Festivalului de Jazz, am colaborat cu Florian Lungu, de la Radioteleviziunea Română, și cu Nae Ionescu, un profesor de muzică, un om extraordinar care era principalul organizator al festivalului de la Sibiu. Împreună ne-am propus să facem acest festival, dar nu am fost prea inspirați. În primul rând l-am pus între 26 și 29 iunie 1980 pentru că în acea perioadă nu era lumea „bună”, nu erau în stațiune cei care ar fi putut să deguste acest gen muzical. Erau mulți muncitori în acea perioadă în Costinești.Ei, la această primă ediție a fost o formație care se numea Experimental Q și când au început ei să cânte acel jazz experiemental, din 800 de oameni câți erau în Teatrul de Vară au mai rămas vreo 200, după încă o jumătate de oră nu mai era nimeni în sală. Și m-am dus la Florian Lungu și l-am întrebat ce facem pentru că ne dădeau ăia afară. Țin minte că exista atunci un Big Band de undeva din Reșița, parcă. Florian i-a pus să cânte, afară încă nu se întunecase de tot și se vedeau niște umbre ciudate. Era unul cu saxofonul, unul cu trombonul, iar Florian Lungu comenta, și uite așa am terminat seara cu 400 de oameni în sală, care au intrat curioși fiind de ceea ce se auzea din Teatrul de Vară. Apoi am reorganizat celelalte zile și am reușit să salvăm festivalul.

„L-am scos din minţi pe Adrian Păunescu”

Sunt multe lucruri de care îmi amintesc… De exemplu, l-am scos din minți pe poetul Adrian Păunescu. Cum? Nu acceptam nicio condiție pe care o impunea. L-am rugat să se considere egalul tinerilor pentru care fusese invitat acolo și am refuzat să îi îndeplinesc dorințele. Adică îmi cerea să îi aduc un fotoliu, șampanie și multe alte lucruri, iar eu m-am ambiționat și am refuzat să îi îndeplinesc dorințele. Aveam și această nebunie, pe care o justificam simplu: nu sunt bătut în cuie aici, nu mă mai vreți, plec. Mi-am și dat demisia de 3 ori, nu eram atât de docil pe cât își închipuiau oamenii. De exemplu, la una dintre edițiile Serilor de Poezie, Ioan Alexandru, a început să evoce figura lui Brâncoveanu și a fiilor lui și a făcut trimiteri la Dumnezeu. Mircea Sântimbreanu s-a uitat la mine și mi-a zis: „Ți-am spus să nu-l aducem. E păcat de tine, eu sunt bătrân, asta-i viața, înțeleg că până aici mi-a fost. De ce ai insistat să-l aducem? Uite ce face! De mâine ne leagă și ne împușcă”. Ei, uite că n-am fost nici legați, nici împușcați deși sunt sigur că în Teatrul de Vară au fost vreo 2 – 3 securiști. Într-o altă ediție, Ana Blandiana a fost impresionată de numărul mare de spectatori, erau peste 800. Mi-a mărturisit că nu fusese până atunci în fața unui public care număra peste 20-30 de persoane. O fată de public a rugat-o să recite o poezie, pe care Ana nu și-a mai amintea. I-a spus de alte două, nu-și amintea nici de acelea, până la urmă fata i-a dat caietul ei unde le notase și a rugat-o să le recite pentru ea. Ana Blandiana a fost foarte impresionată și a plâns pe scenă. Nu știu dacă își mai aduce aminte, sau dacă a fost un moment important pentru ea, dar cred eu că pentru un poet este ceva deosebit să se afle în fața a 800 de oameni care îl aplaudă și apreciază enorm. Sau Mircea Dinescu de care mă rugam să nu recite vreo două poezii de-ale lui. Și el se urca pe scenă, se uita la mine și începea să spună exact poeziile acelea. Mă uitam în stânga, mă uitam în dreapta să văd dacă nu cumva vine spre mine vreun securist, dar nu a venit niciodată niciunul, probabil, le plăcea și lor.

„Eram obsedat de curăţenia din staţiune”

Eram obsedat de curățenia din stațiune. Cred că anual am pus câteva sute de mii de flori, mii de trandafiri. Am refăcut toată zona de sud și începusem și în nord. Chiar și acum, teii de pe aleea principală, de la intrare până aproape de Ring sunt puși în 1986-1987. Sunt mândru să îi văd de fiecare dată când trec pe acolo. Cu ajutorul lui Nicu Costin, un om deosebit care a fost și Director al Operei Române, am făcut o Tabără de Sculptură la Costinești. Au fost în total 12 lucrări. Patru dintre ele le-am dus în Constanța, plus încă una care a avut o istorie nefericită, și 7 au rămas în Costinești. Anul trecut le-am găsit îngrămădite într-un loc în Costinești și am întrebat de ce nu merge cineva la Primărie ca să fie salvate… Mai aveam un pic și luam bătaie pentru că am îndrăznit să întreb: „cine ești tu și ce cauți aici? habar n-ai ce sunt astea”, mi s-a spus. Așa că mi-am văzut de treabă și cu asta basta. Din păcate, nu le mai știe nimeni. Asta e situația.
Știți care era programul meu în Costinești? Mă trezeam la ora 6.00 dimineață, luam bicicleta și dădeam o tură prin toată stațiunea să verific dacă a început peste tot activitatea de curățenie. Mulți își făceau prima curățenie seara, se încheia activitatea pe la 00.30 – 1.00 noaptea când mâncam o salată de roșii cu cartofi prăjiți, asta era prima mea masă în ziua respectivă. Sigur că beam vreo 8 cafele pe zi, dar mă simțeam atât de bine de dimineață până noaptea încât uitam să mai mănânc. A fost o perioadă frumoasă!

Cu Mugurel Vrabete am fost pe punctul de a mă bate… (râde) La vremea aceea nu era la Holograf, era la altă trupă, una care făcea parte din curentul „new wave”. Și l-am adus să cânte la Hotel Forum și mi-a spus că ei nu urcă pe scenă dacă nu le dau banii mai întâi. Și i-am spus că e posibil să mă confunde, eu întotdeauna am respectat înțelegerile, dacă ei știu că eu vreodată nu mi-am ținut cuvântul dat, atunci n-au decât să dispară cu tot cu trupă. Și era să ne batem pentru că nu așa se face! Așa m-am cunoscut eu cu Mugurel Vrabete. Întotdeauna i-am respectat pentru ceea ce știau să facă, dar asta nu înseamnă că nu aveam și ciocniri cu ei.

Doru Stănculescu a fost printre primii artiști din Costinești. El, probabil, v-a vorbit mai mult despre perioada dinainte de 1980, pentru că după 80 a fost într-o singură vară. Eu am încercat să readuc în atenția publicului artiști care picaseră într-un con de umbră. Doru Stănculescu și Anda Călugăreanu au fost primii doi, i-am cazat la Mini-Hotel și le-am oferit o vacanță de 10 zile. Există o diferență conceptuală între ceea ce era Costineștiul înainte de 1980 și ce a devenit după aceea. Noi am vrut și am reușit să facem din Costinești centrul vacanței estivale și cred că am făcut acest lucru. Oferta de activități era foarte bogată, erau vreo 48-50 de oferte pe zi. Oficial erau cazați 5.000 de oameni în stațiune, dar neoficial ajungeau până la 15.000. Oficial erau doar tineri sub 35 de ani cazați în stațiune. Dar la un control, am găsit într-o cameră de două paturi, pe un șef de secție al unui departament de la un Minister (râde). Erau și bunici în stațiune. Veneau oameni de 50 de ani care aveau copii de 5-10 ani. Deci aveam toate categoriile de vârstă.
În perioada 87-89 așteptam cu frică să plece lumea din stațiune, la ora 11.00 – 11.30. Era un puhoi de lume care ieșea, într-o liniște desăvârșită, din stațiune. Nu le ceream să iasă în liniște, le sugeram, de multe ori prin intermediul Radio Vacanța, că puteam să facem lucruri împreună dacă ne ajutăm reciproc. Un mod de a ne ajuta era acesta: să nu provoace incidente ca să fiu obligat să renunț la o activitate. Iar oamenii au înțeles acest lucru. Se ajunsese la o complicitate între noi și turiști de neînchipuit. Eu mergeam prin stațiune și eram oprit de turiști care mă întrebau dacă festivalul de jazz are loc tot în perioada cunoscută. Eu țineam foarte mult ca toate activitățile să se desfășoare conform Calendarului, să respectăm datele în fiecare an. Erau foarte mulți oameni care își programau concediul în funcție de programul evenimentelor din Costinești. Nu a existat actor sau muzician care să nu fi trecut prin Costinești. Doamnei Leopoldina Bălănuță i-am oferit, de asemenea, un sejur de 10 zile, după care ne-a rugat să mai stea încă 10 zile și a mai stat! Îmi amintesc și camera în care a stat și cine îi ducea cafeaua în fiecare dimineață.

Eu nu am scos cu forța pe nimeni din Costinești, dar îi determinam să plece. De exemplu pe acel rival al lui Andrei Partoș, pe Eugen Barbu. Nu i-am spus niciodată: „ieși afară! Du-te!”, dar l-am determinat să plece. De fapt, cei care-l aduseseră i-au spus să plece pentru că nu se mai potrivea cu ceea ce se petrecea în Costinești. Eu mi-am dorit ca această stațiune să rămână un fenomen, să rămână un loc reprezentativ, să însemne ceva. Beneficiau de toate activitățile muzical-culturale 15.000 de oameni deodată. Stăteau oamenii și în ploaie să urmărească filme, de exemplu. Nu se mișca niciunul din Teatrul de Vară. Eu nu cred că mai este posibil un astfel de Costinești. La vremea aceea era singurul loc unde se putea întâmpla ceva, unde te puteai manifesta și afirma. Sigur că au existat și nemulțumiți printre cei care au participat la diferitele manifestări. Au fost multe orgolii, unii vroiau să fie mai în față, așa se întâmplă peste tot! Nu suntem la fel, percepem diferit unele situații, deci fiecare e liber să prețuiască dar și să critice Costineștiul.