M-a prins total nepregătit vestea plecării lui Paul Grigoriu. Am aflat de pe FB, mi-a scris un iubitor de radio mesaj privat. Am verificat imediat şi când s-a confirmat am avut o stare extrem de bizară. Stabilisem că facem o ediţie împreună, nu doar telefonic şi nu-mi iert faptul că n-am ajuns la fapte! Ne cunoşteam din anii 80. Îl auzeam la Radio Vacanţa Mamaia, iar eu eram la Costineşti. Era într-o echipă tare cu Doina Caramzulescu şi Marian Bistriceanu, vorbitorii de limbi străine. L-am şi invitat la RVC şi a venit cu plăcere. N-am fost prieteni, aveam anturaje total diferite, dar exista un respect reciproc care valorează mai mult decât orice prietenie. Ştiam ce muzică iubea, ştiam câte ore stătea în radio pentru a-şi pregăti Matinalul, care era de departe cel mai bun. Şi n-a fost depăşit până azi. Paul Grigoriu a fost şef atunci când eu realizam Vineri Noaptea în Direct cu Lucica Popescu Moraru (mă refer la perioada 1991-1994). El a încercat să aplaneze conflictul iscat între noi propunând separarea şi realizarea unor ediţii alternative. A avut tact şi eleganţă în mediere. Am plecat în toamna lui 1994, dar nu din vina lui. I-am urmărit de multe ori emisiunile, interviurile. Erau minuţios pregătite. Un PROFESIONIST TOTAL, DEDICAT RADIOULUI. Mulţi realizatori au încercat să-l imite, să-i copieze stilul. A fost şi va rămâne un model. Mi-a părut rău că s-a retras, pentru că sunt oameni care n-ar trebui să iasă la pensie niciodată. PAUL mai avea multe de spus. Exact cum s-a întâmplat şi cu Iosif Sava, ieşirea din lumea lui, din existenţa lui( microfonul, ascultătorii), nu cred că i-a făcut bine. Nu-s mulţi oameni decoraţi de doi preşedinţi care să şi merite asta. Paul Grigoriu face parte din categoria excepţii. Dumnezeu să-l odihnească!
- JURNALUL MEU DE JOI, 25.06 – A MURIT MORALA LA POLITICIENI, DAR ȘI LA TELEVIZIUNI - iunie 25, 2026
- JURNALUL MEU DIN 21.06 – CONGRESUL LUI BOLOJAN, FANII LUI VEȘTEA… - iunie 21, 2026
- ȘULFISMUL E PE PRIMUL LOC!!! 15.06. - iunie 15, 2026
































