Andrei Partoş – ,,Marile vedete n-au fiţe şi ştiu să discute cu presa”

Interviu de Adriana Macsut publicat pe site-ul corbiialbi.ro (20.01.2017)
Lumea virtuală mi-a oferit şansa de a fi în lista de facebook a faimosului comentator muzical Andrei Partoş. Bineînţeles că vor exista cârcotaşi care vor spune că este doar o prietenie imaginară, însă eu mă simt onorată să fac parte din lista lui de facebook.
– Eşti născut la Braşov, dar ai petrecut o mare parte a vieţii printre regăţeni. Îndrăznesc să te întreb dacă te simţi ardelean sau regăţean şi dacă te-ai simţit vreodată discriminat pentru că ai un nume care nu sună româneşte?
– Da, am plecat de la Braşov din 1953, aşa că trăiesc în Bucureşti de 64 de ani. Am destule motive să mă simt legat de tradiţii ardeleneşti şi suficiente pentru a mă fi asimilat în Capitală. Numele unguresc nu m-a încurcat decât atunci când unele persoane nu ştiau cu ce să mă atace. Sunt mândru de naţionalitatea mea, dar şi de cetăţenia română. Ca dovadă, trăiesc şi azi aici.
 
– Cum s-a născut pasiunea pentru muzică şi de ce ai ales să studiezi psihologia şi nu critica muzicală?
– Pasiunea pentru muzică a fost activă din timpul căminului şcolii maghiare. Mai ales în forma dansului. Niciodată nu m-am gândit să studiez muzica. Mi-a plăcut mereu să ascult, să citesc despre artişti, trupe, evenimente, concerte, turnee, scandaluri. Am vrut să fac medicină, dar n-a mers, aşa că am făcut psihologie pentru că era domeniul care m-a atras mereu.
– O perioadă a vieţii ai lucrat ca psiholog. Cum ai putea descrie munca ta de psiholog? La un moment dat psihologia a fost pusă la index de comunişti din cauza aşa numitei mişcări meditaţia transcendentală şi te intreb cum ai perceput această cenzură îndreptată împotriva psihologiei?
– Am absolvit facultatea înaintea punerii la index, la care te referi. Tot ce nu înţelegeau, nu puteau controla, interziceau. Totuşi psihologi au existat şi după 1976. N-a mai fost facultate, dar vechii absolvenţi au profesat cum au putut. Poate ceva mai atent supravegheaţi.
– Deja în ”70 erai implicat în fenomenul muzical. Erai organizator de festivaluri muzicale. Cum era lumea muzicală în acele vremuri grele ale dictaturii comuniste?
– Mai întâi eram prezentator de programe de discotecă, de audiţii muzicale la Cluburile Universitas şi Casa Studenţilor. În timp am fost implicat şi în organizare, dar n-a fost preocuparea mea prioritară. La Costineşti m-am implicat în organizarea unor evenimente mai ample, apoi am fost în jurii la diverse concursuri studenţeşti. Lumea muzicală se mişca spectaculos, chiar dacă era lipsită de mijloace tehnice moderne. Artiştii, creatorii au ştiut să găsească mereu soluţii de a ocoli, păcăli cenzura. Unii au mai fost şi interzişi (cazuri rare), dar fenomenul muzical a funcţionat. Trupe ca Sfinx, Phoenix, Sideral (anii 60-70) puteau fi oricând comparate cu rudele bogate din Occident. După 1971 şi apoi anii 80 cenzura a fost mai severă, dar totuşi se asculta muzică străină la zi în discoteci sau la Radio Vacanţa Costineşti. Era o supapă controlată, dar exista. Se bucurau de ea zeci de mii de tineri. În toate colţurile ţării s-au găsit oameni care ”să aducă” muzica bună!
– Ai realizat interviuri cu monştri sacri ai muzicii internaţionale precum Rod Stewart, Chris de Burgh, Joe Cocker, Gipsy King, Eros Ramazzoti, Joan Baez, Patricia Kaas ş.a. Cu ce amintiri ai rămas de la aceste interviuri? Cum ţi s-au părut aceste staruri internaţionale în dialogul faţă în faţă?
– Am foarte multe interviuri cu mari vedete internaţionale. Nu toate faţă-n faţă. Unele au fost telefonice. Mereu am avut o doză de emoţii, mereu am găsit ceva inedit. Cocker mi-a oferit un pahar cu vodcă şi a discutat prieteneşte, Peter Maffay a mers cu mine la un restaurant din Bucureşti unde am dialogat vreo două ore, cu Rod Stewart am vorbit în culisele stadionului Wembley, dar interviul n-a fost înregistrat pentru că operatorul de la Tele7 abc a uitat să apese butonul de record, la Chris De Burgh am fost în cabină la Koln şi am discutat de parcă ne ştiam de-o viaţă, cu Ian Anderson am avut în acest an o discuţie telefonică extrem de agreabilă ş.a.m.d. Mulţi sunt extrem de deschişi, normali, alţii sunt ceva mai dificili. Al Bano a fost în studio la RRA, ca şi Blaize Bayley (fost vocal la Iron Maiden) şi mi s-au părut absolut de-ai noştri. Glenn Hughes putea povesti şi o oră, dacă-l lăsam. Cu Julio Iglesias am făcut două interviuri simpatice şi a trimis invitaţie să ne întâlnim în culise după un concert bucureştean. Marile vedete n-au fiţe şi ştiu să discute cu presa.
– După 1989 pot spune că ai devenit un adevărat vârf de lance în lumea comentatorilor muzicali. După opinia mea eşti numărul unu în lumea comentatorilor muzicali. Restul vin la distanţă de tine. Cum ai reuşit să fii cel mai bun în acest domeniu destul de greu?
– Este opinia ta. Nu mă consider ca atare. Din 1982 am avut rubrică permanentă în revista ”Săptămâna”, tot în acei ani, până-n 1990 am făcut programe zilnice la Radio Vacanţa Costineşti, deşi la postul public eram interzis din 1985. Nu fac parte din găşti, grupări. Probabil de aici vine şi o doză de credibilitate crescută. Dar sunt subiectiv, greşesc ca oricine.
– Te rog să faci un top de zece melodii pe care ai dori să le poţi asculta pe o insulă pustie.
– Dacă insula pustie are sursă de curent atunci aş asculta câteva piese, deşi, pentru mine ascultatul înseamnă să fiu împreună cu alţii, să împărtăşim trăiri, sentimente. În mod excepţional îţi ofer câteva titluri care mi-ar pica bine într-un context ipotetic. Lista s-ar schimba total dacă aş răspunde mâine.
Led Zeppelin-Strairway To Heaven, Kevin Johnson-Rock’N’Roll I Gave You All The Best Years Of My Life, Adriano Celentano-L’emozione non ha voce, Cat Stevens-Father and Son, Mondial-Atât de fragedă, Kriss Kristofferson- Help Me Make It Through The Night, Queen- Friends Will Be Friends, John Lennon-Mother, Ch. Aznavour-La Boheme, King Crimson- Epitaph.
– Care sunt planurile de viitor?
– O întrebare pe care o ocolesc mereu. Nu am planuri, am dorinţe. Îmi doresc să am stare şi timp să pot scrie o carte, sau ceva asemănător, despre viaţa mea, despre trăirile mele, despre adevărurile mele. Şi mai doresc să ajung la nunta fiului meu cel mare în această toamnă. Şi mai am o dorinţă: ca fiul meu cel mic să fie sănătos şi fericit!
sursa: http://corbiialbi.ro/index.php/calimara/930-andrei-partos-8211-marile-vedete-n-au-fite-si-stiu-sa-discute-cu-presa-8221/