Așa ceva nu se uită! O țărișoară, o insulă, cât un sector al Capitalei, dar cu o ambiție fantastică a spulberat naționala Angliei, mămica fotbalului! Antrenorul Hodgson și-a dat imediat demisia. Onoarea britanică există! Islanda n-a mai participat la un turneu final și totuși…Ce ne tot vorbesc federalii despre experiență, despre confruntări? Atitudinea e totul. Și pregătirea fizică alături de disciplină tactică. Cosmin Băleanu mai avea puțin și plângea că pierde Anglia. Nu e firesc să spui, fiind comentator independent, despre o echipă că nu joacă nimic când revine de la 0-1, când are încă 2-3 ocazii clare de gol și știe să se apere când conduce cu 2-1. Cea mai mare surpriză a fotbalului mare în ultimii 50 de ani, spun specialiștii. Momentul final cu echipă și public împreună este fantastic. Comparabil cu cel al Ungariei care, deși a pierdut, a mers în fața publicului său și a cântat cu acesta imnul țării cu mâna pe inimă! Țările mici fac gesturi MARI!
- JURNALELE MELE DIN 15-16.10.- VOM AVEA SAU NU GUVERN ROȘU? - octombrie 16, 2026
- JURNAL DE MARȚI 13.10 – M. PIELEANU NE ENERVEAZĂ! - octombrie 14, 2026
- HOLBĂRI DIN 12.10 – PĂCĂLELI CU ARMISTIȚIUL ENERGETIC - octombrie 13, 2026



































