ARTIȘTII PROPUN (ep. 3): DAN BYRON, muzica și cărțile care mi-au schimbat viața

Pentru această săptămână am apelat la Dan Byron, liderul trupei byron (înființată în 2006). Găsiți site-ul trupei aici: http://byronmusic.ro/
Dan Byron ne-a propus 5 piese și o carte.
 

Michael Jackson – Smooth criminal

Aveam vreo 12 ani când am văzut pentru prima dată secvența Smooth Criminal din filmul Moonwalker. Asta se întâmpla imediat după revoluție, la o emisiune care își propunea să ne pună la curent cu muzica pop contemporană. Secvența respectivă m-a dat peste cap, nu văzusem nimic asemănător vreodată. Culmea e că nici de atunci încoace. Și nici măcar el n-a fost în stare să mai scrie așa ceva.
 

 

Queen – Bohemian Rhapsody

În clasa a 9-a m-am apucat să învăț pianul, dar nu de la profesori (făcusem deja patru ani de pian tehnic, dar nu știam mai nimic), ci de la colegi. Bohemian Rhapsody era obsesia generală, cunoșteam cel puțin patru oameni care o cântau în continuu. Drept urmare m-am apucat să o învăț și eu, deși mi-ar mai fi trebuit niște ani până la nivelul ăla. Am repetat-o atât de mult încât o visam noaptea. Slavă Domnului că nu știa nimeni să cânte partea corală din mijloc.
 

 
 

Led Zeppelin – Friends

Când a apărut UnLedded, concertul semi-unplugged Jimmy Page & Robert Plant, deja ascultasem tot ce lansaseră Led Zeppelin vreodată, și chiar cântam câteva piese la chitară. Friends îmi plăcea în mod deosebit, dar nu-mi închipuiam că aș putea vreodată să o învăț. Am stat cu caseta video o grămadă, încercând să mă prind ce acordaj folosea Page, imitând poziția mâinii stângi și învârtind de cheițe până ajungeam la acordul respectiv. Ani mai târziu am făcut rost de partitură și mi-am dat seama că acordajul meu era o invenție, Page folosea complet altul.
 

 

Pink Floyd – Hey you

Mi-am cumpărat The Wall-ul lui Pink Floyd de la un chioșc banal din intersecția B-dul Chișinău – Șos. Pantelimon (pe vremea aceea Socului sau Delfinului, don’t remember). Eram în clasa a 8-a, iar pirateria era în floare. Găseai peste tot orice. În tramvai m-am întâlnit cu un coleg depechist, care a râs de mine că ce oboseli mai ascult și eu. Ajuns acasă cu îndoială în suflet, m-am dus direct la casetofon. Din greșeală am pus partea a doua a albumului. Hey You m-a rupt atât de tare încât a trebuit să îmi caut un scaun cu spatele, ca și cum aș fi fost hipnotizat.

 
 

Jeff Buckley – Grace

Pe Buckley l-am auzit abia după ce el nu mai era, pe când miraculosul Grace începuse deja să se facă simțit în compozițiile altor trupe. Nu mi-am dat seama pe moment că o să devină o parte atât de importantă din mine. Muzica și vocea lui sunt ca o boală contagioasă cu efect întârziat. Nu am încercat niciodată să-l imit sau să-l copiez, dar ecourile senzațiilor pe care mi le-a dat de-a lungul vremii se resimt fără să vreau în multe din piesele mele.
 

 
 

Gunter Grass – Ani de câine

E de departe cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată. Vreo două luni după ce am terminat-o n-am fost în stare să citesc altceva. Am făcut-o cadou de peste zece ori, dar n-am primit niciodată feedback, semn că nimeni nu s-a încumetat să o parcurgă. Ce-i drept nu-i vreo chestie ușurică, dar de la un moment dat încolo devine drog.