Avem o problemă: spoturile radio de promovare a concertelor (29.05)

0
30

Articol de Iulia Radu
Aproape toate comunicatele de presă care anunță diverse concerte, încep cu „cel mai/cea mai”, „regele/regina”. E clar că în departamentul de PR e lipsă mare de cuvinte. În încercarea disperată de a exagera calitățile artiștilor pe care vrea să-i vândă în România, PR-ul combină, cum poate mai bine cuvintele, doar-doar va nimeri vreo metaforă/expresie interesantă. De cele mai multe ori, însă, rezultatul este mai mult decât jenant. Tocmai când credeam că am citit toate frazele pompoase despre toți artiștii care ne-au vizitat până acum, iată că un promotor român a ținut să mă contrazică.

Ascultam astăzi radioul când m-a plesnit cu putere peste urechi un spot de promovare al unui concert (n-am să spun care, nu e important, oricum toate sunt slabe, iar dacă ascultați radio, veți știi cu siguranță la ce mă refer). Citiți și vă amuzați:

(Trupa) se află din nou în formulă magică în care vocea celebrei cântăreţe (…) înnobilează piesele nemuritoare pe buzele fanilor din întreagă lume.

Deci… să văd dacă am înțeles bine… Cântăreața înnobilează ceva pe buzele… mele?!?!?! Să mă scuzați, dar oricât ar fi ea de celebră, tot n-aș fi de acord… De ce nu înnobilează pe buzele ei? Ea n-are, sau ce?! Nu înțeleg, organizatorii vor să-i pună pe fugă pe cumpărători, sau să-i atragă? O fi „magică” formula, dar prezentarea lasă de dorit!
Trebuie să menționez, însă, că textul comunicatului de presă în original este așa: „(Trupa) se află din nou în formulă magică în care vocea celebrei cântăreţe (…) înnobilează piesele care au consacrat trupa şi care au rămas nemuritoare pe buzele fanilor din întreagă lume.”

Bun, nici acest text nu spune nimic (nici celor care știu trupa, nici celor care n-au auzit de ea), e clar că e o frază de umplutură, dar măcar are o logică. Eu înțeleg că la radio trebuie să te încadrezi într-un număr de secunde, dar nu putea fi făcută o propoziție simplă, cu sens?! Chiar nu mai sunt în stare oamenii de radio să gândească o propoziție demnă de un spot promoțional?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here