BLOG ÎN BLOG…DE FAMILIE

0
126

generosity generoziitateMi-a spus cineva că apreciază că scriu uneori despre viaţa de familie despre copii sau nepoţi. O fac rar, o fac rar pentru că nu sunt convins că interesează pe cineva. Din contră. Am avut marea surpriză să primesc mai multe like-uri şi urări când am anunţat că sunt bunic, decât la orice cronică sau interviu muzical. Încă nu-mi explic cum funcţionăm, noi oamenii de azi. Acum preiau ce a scris mama lui Andrei-Ştefan, Violeta, pe blogul ei. Vă spun şi de ce. Pentru că despre faza a doua, cea de aseară, am aflat acum, pentru că m-a emoţionat şi m-a făcut să fiu mândru şi îngrijorat pentru cel mic. Oamenii ca el sunt expuşi, vulnerabili. Sper să se adapteze cumva. Când la vârsta lui gândeşti astfel, e clar că  ai un suflet mare şi frumos!  Generozitatea e privită de prea mulţi ca prostie, slăbiciune! Eu cred în ea, în rolul ei în a ne face să trăim frumos…Nu mă dau mare cu copilul meu, sunt convins că printre voi sunt mulţi oameni ca el, dar nu destui!

Generozitate de 3 ani si 7 luni

Acum vreun an ma intrebam cand o incepe si Andrei sa renunte (cu usurinta-nu fortat) la obiecte care i-au apartinut, dar pe care nu le mai foloseste. Fie ele haine-incaltari mici, fie ele jucarii sau carti care sunt pentru varste depasite deja…Si iata ca deja de mult timp a inceput sa spuna el singur, fara sa-l intreb, fara sa-i sugerez, „bluza asta nu-mi mai vine. hai sa o punem in sacosa si sa i-o dam lui x”. Sau, si mai bine „jucariile astea de cand eram bebe le ducem la Breaza, caci nu le mai folosesc” (acasa le mai redescopera si se mai joaca uneori cu ele, dar foarte rar, asadar unele dintre ele exista inca- in niste cutii, in sufragerie.)
Asadar iata ca invata generozitatea. Si uite ca iar sunt convinsa ca a contat ce-a vazut in casa, la noi. Ce fel suntem noi. Caci are un  tata care si-a donat tone de carti, viniluri, pana si-un magnetofon..de haine nu mai vorbesc. Caci are o mama care face mereu pachete si pachetele de haine, incaltari, obiectele..ca sa le dea altcuiva. Cuiva care are nevoie de ele.Iar aseara a spus cea mai misto chestie posibila.
Va amintiti moto aia rosie a lui, de care a fost si este foarte atasat? Asa de atasat ca acum vreo saptamana a vrut sa iasa cu ea..si a iesit, desi e cam micuta pt el. A inteles ca-i micuta, caci a vazut ca mergea cam greu… A ramas „parcata” in baia mica, de la iesirea aia n-am mai vorbit despre ea, n-a mai cerut-o. Iar aseara..din senin..in timp ce ne indreptam catre parc…a spus „Moto aia nu mai e de mine, e mica. Sa i-o dam unui copil mai mic, sa se bucure de ea. O s-o luam intr-o zi in parc, dar nu ca sa ma dau eu cu ea. O luam cu noi, o cari tu mami cat merg eu pe troti (oh,da, desigur!!) si-o dai unei mamici de copil care ar vrea si ea sa cumpere una pentru copilul ei, dar nu are bani. Si mamica aia o sa se bucure..si bebelusul o sa chiuie de fericire. Uite-asa o sa chiuie (si-a chiuit:P). Si eu o sa ma bucur.” M-a emotionat pana la umezire de ochi. M-am oprit si l-am imbratisat si l-am pupat si i-am spus cat de fericita ma face ca a gandit asa de frumos. Si ca el e baietelul meu.
Baieteleul nostru Sagetator, care se face mare….

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here