Bookfest Timișoara 2024

Articol de Lucia Monica Moldovan

0
112

Bookfest Timișoara 2024Salonul de carte a fost foarte bine organizat de Asociatia Editorilor din România. A fost a XI-a ediție, o participare foarte numeroasă: studenți, elevi, profesori, pensionari …

Eu mi-am luat concediu de odihnă ca să pot participa încă de joi la lansările de carte. Doream mai ales sa-i văd pe scriitorii participanți, să-i văd pe viu, cum se spune … Și mi-am schimbat părerea despre unii, pe care îi știam doar de la TV sau radio. În total au fost 49 expozanți si în jur de 85 lansari de carte – asa au declarat organizatorii.

A fost într-adevăr o sărbătoare a cărților. Intrare (și iesirea) a fost liberă, au fost voluntari – mai ales domnișoare de la liceele din oraș, am și vorbit cu două dintre ele, care se ingrijeau ca fiecare lector să aibă apă, pahare și orice era necesar. Afara de editurile mari și foarte cunoscute: Humanitas, Humanitas Fiction, Polirom, Rao, Trei, au participat altele mai tinere, cu o serie interesanta de apariții editoriale. Joi seara, am participat la lansarea unor cărți de istorie scrise de specialiștii istorici si arheologi de la Muzeul Banatului din Timișoara și de la Muzeul Banatului Montan de la Reșița. Toate cărțile au apărut in condiții grafice deosebite la editura Mega din Cluj. A fost și un album editat pentru publicul larg despre Castelul Huniade, rezultat al ultimelor cercetări arheologice. De la Reșița a prezentat chiar Dna director Livia Marina, o persoana deosebit de bine documentată cu care m-am si întreținut la sfârșit.

La finalul serii de joi a apărut d-na Lavinia Betea care și-a prezentat cartea „Prințesele rosii” apărută la editura Corint. M-a impresionat prin tot ce a spus, nu știam ca este psiholog și nu istoric, cum bănuiam. O scriitoare deosebit de plăcută, profesoara de psihologie la Universitatea Aurel Vlaicu la Arad.

Vineri, surpriza plăcută s-a numit editura Lebădă Neagră de la Iași, ei au lansat deja 5 scriitori tineri de la Timișoara. Editura a luat ființă la 1 ianuarie 2020, au depășit cu bine perioada pandemiei. La ei am aflat despre o scriitoare din Italia pe care ei au tiparit-o: Oriana Fallaci. Am si cumparat 2 romane ale acestei scriitoare, care ne-a părăsit în 2006. Adrian Cristescu este scriitor și editor, se ocupa cu multa însuflețire de aceasta editura.

Sâmbăta, surpriza foarte plăcută s-a numit editura Datagroup de la Timișoara de care eu nu am auzit până la acest târg de carte. Acolo si-au publicat romanele o serie de tineri: Costin Neața, Teodora Vescan, Mircea Moroianu, Gelu F. Achis (teatru – Volumul :Super OK”). Animatorul activității acestei edituri tinere din Timișoara este profesorul si scriitorul Claudiu T. Ariesan, pe care îl văzusem la TVR Timișoara la emisiuni despre biserica și religie dar nu ma impresionase prea mult. La Bookfest s-a implicat atât de mult in activitatea cu tinerii scriitori la prezentarea romanelor încât la sfarsit, după terminare l-am și felicitat.

O parte deosebita a Salonului de carte s-a desfășurat sâmbătă si duminică l-a prezentarea cărților pentru copii. Au participat în număr mare elevi din clasele a II-a si a III-a de la câteva scoli generale din oraș. Au fost deosebit de drăguți si de interesați de cărți. Cărțile au fost publicate la editura Humanitas Junior: „Trei zile” de Ioana Parvulescu si ” Cele mai frumoase 100 de povesti filozofice din lumea întreagă ” scrisa de Jean Claude Carriere.

Am remarcat scriitorii timișoreni participanți: Adriana Babeti, Robert Serban, Mircea Mihaies, Adrian Dinu Rachieru, Viorel Marineasa, Radu Pavel Gheo alături de cei consacrați de la București: Gabriel Liiceanu, Ioana Parvulescu, Andreea Rasuceanu, Mircea Dragu, criticul Melania Cincea sau directoarele Lidia Bodea (Humanitas) și Denisa Comanescu (Humanitas Fiction). Bineînțeles mi-am cumpărat și cărți, inclusiv cele 3 volume de la editura Universității de Vest scrise de dna Pia Branzeu despre teatrul lui Shakespeare. Ma bucur mult pentru ca v-am relatat cate ceva de la noi, de la Timișoara!

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here