Probabil că aţi primit oferte generoase de cadouri de la marile companii de telefonie. Unii trimit aparate, altele oferă minute şi aparate, altele te cadorisesc cu o tabletă…Ei bine, eu am primit telefon de la Telekom. O companie în plină promovare a culorii şi siglei…Mi s-a oferit un telefon fix. Le-am spus că mai am tot de la ei. Precizez că nu-l folosesc mai deloc. Am vrut să renunţ la el şi m-au rugat să n-o fac. Dacă renunţam la Romtelekom (aşa se numea) plăteam taxă de 50 de Euro! Folosesc telefonul ca să chem taxiuri şi s-o sun pe vecina de sus când mă inundă! Apoi omul a propus un mobil dual sim. Omul şi-a turuit oferta. L-am oprit şi i-am spus că m-ar interesa, dar eu ce trebuie să fac? În afară de faptul că sunt fidelul lor client, am şi televiziune (Dolce) tot de la ei…Mai avea şi altele de spus, dar insist să-mi spună cât voi plăti…zice că numai cu 30 de lei în plus faţă de cât dau acum. Pe lună timp de …numai 24 de luni. Ieşea cam de 400 de Euro!!! Îl întreb care e cadoul? Zice că voi avea dreptul să folosesc aparatul dat de ei. Îi explic că eu am mobil, am şi minute, dar nu mă prind de ce aş plăti încă unul când cineva vrea să-mi facă un cadou? O gândire greu de înţeles de băieţii foarte deştepţi de la Telekom. Azi aflu că o cunoştinţă a fost sunată de la Vodafone şi întrebată dacă vrea un aparat. Ea a spus că n-are timp să treacă să-l ia. Au spus că-l trimit, dar plăteşte taxa de curierat. Şi l-a primit a doua zi. Nu s-a schimbat nimic la abonament. Altcineva şi-a majorat voluntar abonamentul Orange şi s-a ales cu o tabletă. Pur şi simplu! Şi alb!
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025
- Va reuși Ilie Bolojan? - ianuarie 23, 2025
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025