Articol de Iulia Radu
Rockerim noi ce rockerim în timpul anului, dar totuși… avem sânge latin! Ne amintim acest amănunt de fiecare dată când ne vizitează un artist spaniol sau sud-american. Și atunci să te ții! Sângele fierbe, plămânii își arată forța, imaginația se încinge, fetele leșină, sala freamătă. Cam așa a fost, pe scurt, la concertul lui Pablo Alboran (n. 31 mai 1989, la Malaga, Spania).
Aproximativ 2.000 de spectatori au venit la întâlnirea cu artistul spaniol. După cum era de așteptat, publicul a fost majoritar feminin (media de vârstă fiind de 25 de ani). E drept că am văzut și câțiva băieți în sală. După privirile lor disperate, aș fi putut să jur că fuseseră aduși cu forța acolo. N-am ezitat și l-am abordat pe Silviu (19 ani), care aștepta pe scări cu o haină și o geantă de damă în brațe: „Am fost și la Bisbal… Nu mă așteptam să retrăiesc experiența latino atât de repede… Dar dacă a venit și Alboran și ei îi place… Am venit cu ea”, mi-a mărturisit el cu un aer spășit. La câțiva pași de el, era Ionuț (zis și Gianni, 35 de ani) care mi-a atras atenția pentru că părea fericit. Abia aștepta să intre în sală. Cu un aer șmecheresc, Gianni îmi spune: „Am venit din Rădăuți cu fratele meu Mihai. În mașina mea se ascultă doar Pablo Alboran. Am lucrat în Spania și așa l-am descoperit. Îl știu de când s-a lansat. Cred că am fost printre primii care a adus albume originale cu el în România. O să fie un super concert. Eu sper să ne și cuplăm pentru că am văzut multe fete frumoase aici!”
Concertul a început la ora 19.10. Au fost două ore trăite intens de spectatori. Fetele i-au „vântat” fiecare mișcare artistului! Fiecare gest al lui Pablo Alboran era amplificat de uralele spectatorilor, zgomotul devenea infernal atunci când schița mișcări senzuale de dans, saluta publicul de la balcon, își ridica tricoul atât cât să se vadă o mică parte din abdomenul bine lucrat. Aproape la fiecare pauză dintre piese, sala i-a scandat cu putere numele. Din când în când Pablo întreba spectatorii dacă se simt bine, dacă nu le e prea cald sau prea frig. Entuziasmul lor l-a convins de fiecare dată că totul merge așa cum trebuie.
Pablo este un artist complet. Este în primul rând un entertainer desăvârșit. Comunică foarte bine cu sala, este charismatic, emană căldură și energie, zâmbește, le face cu ochiul fetelor din primele rânduri și știe să câștige respectul, atenția unui public cu care se întâlnește pentru prima dată (a folosit toate „trucurile” cunoscute: a spus „mulțumesc” în limba română, a introdus de câteva ori cuvintele „București” și „România” în textele pieselor, a fluturat steagul României pe scenă). De asemenea, a cântat și la chitară și la pian, dar a susținut și un moment reușit de percuție.
De la a cincea piesă aproape nimeni nu a mai stat pe scaune. Unii dansau și cântau, alții își făceau selfie-uri, în timp ce majoritatea… filmau. Având în vedere că fanii s-au înghesuit în față pentru a-și vedea idolul mai bine, evident au apărut și nemulțumiții (știți voi, acei oameni care vin la spectacol ca la Operă). Aceștia vroiau să stea jos și să urmărească spectacolul de pe scenă, așa că i-au reclamat pe „istericii” veniți să se distreze. Urmarea? Angajații firmei de pază și protecție i-au îndepărtat pe dansatorii de ocazie din fața scenei și de pe culoare. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu-mi plac concertele de la Sala Palatului. În momentul în care plătești să vezi un concert (mai ales unul latino), este normal să vrei să te simți bine. Dacă nici pe muzică latino nu poți dansa, atunci când ai voie?! M-a amuzat intervenția celor care asigurau paza. În doi timpi și trei mișcări i-au așezat pe toți pe scaune ca la școală. Tot ce lipsea era să le ceară să stea și cu mâinile la spate. Nu se face! Astfel s-a pierdut mult din atmosfera unui concert latino, care, dintr-un show „fierbinte” a devenit unul „călduț”.
Și apropo de firma de pază. Au „alergat” după toți spectatorii care aveau celebrele „savoniere” (știți voi, aparate foto mici), dar i-au lăsat pe toți ceilalți să filmeze și să facă poze cu telefoanele mobile, care, între noi fie vorba, pot avea camere mai performante decât un amărât de aparat foto de buzunar.
În ceea ce privește publicul… 70% dintre cei prezenți în sală, au privit show-ul prin ecranul telefonului. Am constatat cu părere de rău că publicul nu mai știe să trăiască momentul, să se bucure de muzică. M-a mirat sincer că nu își dădeau seama cât de mult pierd din atmosfera unui concert dacă privesc totul prin „ochiul rece” al camerei de luat vederi. I-am observat atent în timpul concertului. Priveau cu îndârjire ecranul, sperând să nu scape nimic din ceea ce se întâmpla pe scenă. Fețele lor erau încruntate, în plus se enervau dacă cineva se ridica de pe scaun sau trecea prin „prețiosul” lor cadru. M-am întrebat adesea: de ce să fii încruntat, încremenit la un spectacol, unde, de fapt, ar trebui să râzi, să te simți bine și să uiți de toate necazurile? Încă nu am găsit un răspuns! Din păcate, această imagine tristă o văd la tot mai multe concerte!
La 20.40, Pablo Alboran și-a prezentat colegii de scenă, insistând ca fiecare în parte să fie aplaudat, apoi s-au retras cu toții. Au urmat două minute incendiare în care fanii au cerut bis cu insistență. Sala vuia, cu greu puteai distinge ce spun: „Pablo”, „bis”, „te quiero”, „amore”, „gracias” sunt doar câteva cuvinte strigate în gura mare de spectatori. Pablo a revenit pe scenă singur. Doar el și chitara acustică. Piesa „Solamente tu” a fost momentul meu preferat din întreg concertul. Pablo a cântat alături de spectatori, au fost pasaje când i-a lăsat doar pe ei cu vocea, acompaniindu-i la chitară. Cred că a fost „duetul” perfect”! Alăturat aveți întreg setlistul concertului, obținut prin amabilitatea Lilianei Levința, căreia îi mulțumesc!
A fost o seară plăcută și sper să mai am ocazia să-l văd pe Alboran la București.
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
- Remember Julieta Szönyi. Articol de Gàlfi Akos - aprilie 18, 2025
- Dan Turturică nu ne vrea la #Eurovision și jignește creatorii pop rock din România - aprilie 17, 2025
