Cât de mincinos este rezultatul meciului de la Astana?

0
30

Kazahstan- Romania aArticol preluat din Adevărul
România n-a reuşit să câştige la Astana, la capătul unui meci în care deşi am fost defavorizaţi, ne-am împotmolit şi în propria neputinţă.
Naţionala României a pierdut două puncte importante la Astana, în lupta pentru obţinerea calificării la campionatul Mondial din Rusia. Acest 0-0 contra Kazahstanului şterge mult din entuziasmul victoriei cu Armenia şi ne arată din nou unde ne aflăm. Din contextul acestui semi-eşec, cu gust totuşi de eşec, nu se pot omite factorii externi, precum arbitrajul, terenul mizerabil sau duritatea gazdelor dusă adesea la extrem, dar nici n-ar fi corect să aruncăm totul în această direcţie.
ARBITRAJUL Portughezul Manuel de Sousa ne-a dezavantajat pe faţă. A tolerat jocul goarte dur al kazahilor şi ne-a refuzat două penalty-uri clare. Primul la cotul aplicat în figură lui Dragoş Grigore, cel de-al doilea atunci când Chipciu a fost împiedicat în careu. Sousa a părut chiar cinic trecând adesea cu vederea intrările la intimidare ale gazdelor.
TERENUL Suprafaţa de joc artificială a pus tricolorilor mari probleme, deoarece mingea aluneca rapid şi căpăta traiectorii ciudate, jucând feste fotbaliştilor noştri. Kazahii erau obişnuite cu gazonul artificial deoarece în campionatului Kazahstanului se joacă doar pe astfel de suprafeţe, iar toţi jucătorii de la naţionala ex-sovietică evoluează în competiţia internă.
JOCUL România a făcut o primă repriză bună, în care putea înscrie de câteva ori. Tot în primele 45 de minute am avut şi cele două penaltyuri necordate. După pauză însă lucrurile s-au schimbat, iar tricolorii s-au „stins” treptat dar sigur, zvâcnind doar în minutul 88 când Stancu a creeat cea mai mare ocazie a meciului, însă Enache a alunecat în faţa porţii şi n-a mai ajuns la minge. Dincolo de asta n-am avut însă posesie, iar Kazahstanul, o echipă modestă dar incomodă, ne-a dominat teritorial.
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/news/sport/analizA-nationala-fotbal-lumi-paralele-mincinos-rezultatul-meciului-astanat-1_57fe2dc35ab6550cb87e153f/index.html

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here