CHARLES AZNAVOUR – „Afon” (autobiografie) – partea a X-a

0
37

Charles Aznavour aFragment din cartea autobiografică, „Timpul de odinioară” (Editura Ararat, 2005).
Într-o dimineață, m-am trezit afon. Nu pe jumătate, nu – complet. Nu închisesem ochii o mare parte din noapte. Pentru un cântăreț, cea mai mare nenorocire este lipsa de somn. M-am trezit într-o stare lamentabilă, cu mutra din zilele mele proaste, cu pielea ofilită precum un burete vechi. Tușeam să-mi sparg pieptul și să-mi vărs plămânii pe podea. Prost dispus, m-am uitat puțin în oglindă. Groaznic! Aveam 150 de ani! Ireparabil, eram ireparabil. Am făcut tot ce am putut pentru a schimba situația: Glotyl, Solupred, Fluimucil, inhalații, nu a ajutat la nimic. Înfofolit ca și cum ar fi trebuit să plec în Siberia, m-am dus la teatru: cabina splendid ornamentată, un coș cu fructe, trei sticle din cel mai bun vin de Bordeaux, un pachet mare cu telegrame. Promotorul mă anunță că toate locurile s-au vândut într-o dimineață. Nenorocire, ce mai! Ce era de făcut? Nu puteam scoate niciun sunet nenorocit din jigodia asta de gât! Am chemat un doctor, dar nu se putea deplasa decât după ce-și termina partida de golf. Eram ca un leu în cușcă. În fine, apăru în ținuta lui de golf, snob, foarte sigur de el. Prima lui frază a fost: „De obicei, duminica nu mă deplasez niciodată”! Ca să vezi, la prețul pe care-l cere! În timp ce-și deschidea trusa mă întreabă: „Ei bine, ce aveți?” – „Sunt afon și trebuie să cânt o oră” – „Ah, sunteți cântăreț?” Ticălosul! Unde credea că se află și de ce credea oare că a fost chemat? Examinare de rutină, îmi luă tensiunea, mă controlă în urechi… „Deci, sunteți cântăreț?” Prostul, se afla în cabina mea, orașul era plin cu afișe, și mai era unul pe perete chiar sub nasul lui. „Cântați în seara asta?” Tocmai îi spusesem, încercam să-mi păstrez calmul.
-Într-o oră. Când mi se întâmplă să fiu în starea asta, medicul meu îmi face o injecție cu camfor sau nu mai știu ce și pot asigura reprezentația.
-De ce nu l-ați chemat?
-Pentru că mă aflu la 500 km de casă!
Cum nu mă asculta și părea să caute ceva în trusa lui, repetă printre dinți:
-Trebuia să vă chemați medicul.
L-aș fi omorât. Am repetat:
-O injecție mi-ar face bine.
-Nici vorbă, nu fac niciodată injecții, vă voi prescrie niște comprimate. Peste o oră veți avea o voce de tenor.
După aceea se interesă de onorariul lui. E drept că o partidă de golf nu are preț…
-Managerul meu, care se află în cabina alăturată, vă va plăti.
Îmi lăsă câteva pastile, o rețetă, își împachetă lucrurile și repetă:
-Deci sunteți cântăreț.
Și mulțumit își luă tălpășița. Peste o oră intram în scenă cu o voce răgușită și mă străduiam din răsputeri să termin concertul. E drept că publicul, fiindcă mă știa de la debut când vocea mea părea că iese din pâlnia unui vechi fonograf – unii chiar aduceau înapoi discurile cumpărate crezând ce-l pe care-l primiseră în magazin era uzat – cu greu făcea diferența.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here