CHARLES AZNAVOUR – „Amalia Rodrigues” (autobiografie) – partea a VIII-a

ianuarie 26, 2016

172

Fragment din cartea autobiografică, „Timpul de odinioară” (Editura Ararat, 2005).
Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez în Belgia, fie în Wallonie, la Bruxelles sau la Anvers. Îmi place publicul acestei țări care te adoptă fără niciun fel de mofturi. Am o pasiune pentru anghile, berea lor este excelentă, țara veselă și sunt fericit să stau acolo. La Knokke-Le Zoute am cunoscut una dintre cele mai mari iubiri artistice la prima vedere și am avut norocul să fie imediat împărtășită. Într-o seară, sosind la cazino ceva mai devreme, am putut asista la un număr care îl preceda pe al meu, cel al unei cântărețe de fado unice, înzestrată cu o personalitate surprinzătoare, foarte diferită de Edith Piaf și totuși atât de aproape prin felul ei de a surprinde și de a desfăta publicul. Deși cânta într-o limbă străină pe care nu o înțelegeam, cu toții eram subjugați de farmecul ei. La sfârșitul spectacolului, domnul Neellens, patronul cazinoului, ne-a invitat la masă pe ea și pe mine, și acolo a acționat magia. A doua zi, ea a fost cea care a venit să asiste la spectacolul meu, apoi ne-am dus să luăm masa la bistrou unde exista un pian și am cântat o bună parte din noapte. A doua zi a plecat la o gală la Monte Carlo. Despărțirea a fost grea, dar pentru a nu o pierde din ochi, i-am cerut să asigure prima parte din spectacolul meu la Palais d’Hiver din Lyon. La cererea ei, i-am scris un cântec în care se îmbinau drama și pasiunea. Era un pic fado, erau drama și patosul care i se potriveau așa de bine. Interpretând această piesă, mi-a oferit cel mai frumos cadou.
Amalia Rodrigues. Deoarece despre ea este vorba. Am rămas prieteni până în ziua când ne-a părăsit. Cu câteva săptămâni înainte de moartea ei, am avut norocul să mai pot lua masa cu ea și să vorbim de toate și de nimic, de fado, de trecut, de prietenia amoroasă pe care am împărtășit-o un timp.
Puteți asculta piesa aici:
https://www.youtube.com/watch?v=M_sBAkHIcQw