#COLECTIV: „SISTEMUL” A MINȚIT O LUNĂ ÎNTREAGĂ

0
37

Intrarea / ieșirea în / din Clubul Colectiv
Intrarea / ieșirea în / din Clubul Colectiv

Articol preluat de pe site-ul riseproject.ro
Oameni de la vârful sistemului de Sănătate au găsit puterea să mintă opinia publică, privind frontal obiectivul camerelor de filmat, în zilele de doliu care au urmat tragediei de la clubul Colectiv.
În noiembrie, atunci când toată lumea căuta soluții de tratament pentru cei peste 50 de răniți care se zbăteau între viață și moarte, presa și-a amintit că, la Spitalul Floreasca, în aprilie, fusese inaugurată o unitate medicală ultramodernă, specializată tocmai în tratarea pacienților cu arsuri grave.
Statul investise in ea aproximativ 7 milioane de euro. Era cea mai modernă din țară.
“De ce nu este folosită acum?”, au întrebat ziariștii.
Ministrul de atunci al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, profesorul Ioan Lascăr (șeful secției de chirurgie plastică de la Floreasca, la data aceea) și Radu Macovei (directorul Spitalului Floreasca) au oferit numeroase răspunsuri pentru a justifica nefolosirea acestei noi capacități medicale.
Cele mai multe, menite să demonstreze lipsa ei de eficiență în fața unui dezastru atât de mare.
Nici unul dintre răspunsuri nu era adevărat.
În realitate, deși trecuseră șapte luni de la inaugurarea ei, în noiembrie, atunci când ar fi fost de folos, unitatea nu era decât o simplă butaforie exorbitantă.
Documentele obținute acum de RISE Project probează că, în zilele de după momentul Colectiv și în alte 30 de zile după aceea, unitatea nu făcea încă parte din structura autorizată a spitalului.
Ea nu a avut cum sa primească pacienți până pe 10 decembrie 2015.
Abia pe 10 decembrie, la capătul unei proceduri inițiate pe 16 iulie, Direcția de Sănătate a Municipiului București a eliberat Spitalului Floreasca o autorizație de funcționare în a cărei anexă figurează și această unitate de îngrijire a marilor arși.
Până pe 10 decembrie, în acte, unitatea avea doar statutul de „spațiu în curs de dotare”.
 
Continuarea aici:
http://www.riseproject.ro/colectiv-sistemul-a-mintit-o-luna-intreaga-2/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here