CHIAR A FOST O ZI SPECIALĂ! VĂ MULȚUMESC!

0
215

CHIAR A FOST O ZI SPECIALĂ! VĂ MULȚUMESC!Se pare că pe măsură ce înaintez în ani, zielele de naștere, aniversările semivirtule capătă noi sensuri. Cred că recuperez ce n-am avut în primii 50 de ani de viață. Că tot m-a întrebat Patricia ce făceam eu de ziua mea. De regulă munceam. Asta am făcut și acum, dar cu maximă plăcere!

Mai întâi le mulțumesc celor care s-au gândit și la gesturi materiale intermediate sau nu, de Iulia Radu. Crina Ionescu, Lala Roxana, Zinz Hajnalka, Lavinia Mihaela Ban, Patricia Montero, Alain George Lion, Aurelia Nistor, Iolanda Mehedinți, Daniela Cristescu și Radu Răduțu Pleșoianu s-au străduit, și au reușit, să mă surprindă plăcut. Partea grea a dus-o Iulia și am toată admirația pentru căt s-a agitat în condiții de caniculă bucureșteană.

M-a sunat Nicușor Năstase, patronul de la Vox Maris și mi-a amintit de 1983 când pe 31 iulie, după program, au venit pe terasă Mircea Baniciu cu Diana, soția lui de atunci, Ilie Micolov și mulți alții. A fost una dintre puținele aniversări pe bune, petrecute împreună cu Mircea și oamenii Vox-ului. Nicușor a fost gazda perfectă.

Noaptea a fost plăcută, dar putea fi perfectă dacă nu se întâmpla ceva ciudat. N-a mers aplicația pentru transmisie de acasă. Așa că după 5-7 încercări am rămas cu telefonul și a sunat ca naiba, ca o transmisie de meci. Aplicația a fost o.k. 72 de ediții. Încă n-am lămurit dacă buba era la wifi, la internet, la aplicație. Sper să aflăm și să eliminăm.

Eram la un pas de a mă duce la Radio, dar nu știu dacă mă lăsau să intru cu Iulia și nu știu cu cine puteam vorbi despre asta. Din regia de emisie nu venea niciun semn de susținere. Din contră! Totuși, mesajele celor de acasă au contat enorm, așa că am făcut abstracție de sunet, de micile desincronizări de comunicare cu omul de la pupitru.

Cifrele privind mesajele sunt amețitoare, așa că nu le mai exprim. Nici nu pot. Cert e că unde n-am răspuns direct, am făcut-o cu like. Nu cred că e meritul meu, nu mi-a crescut notorietatea, popularitatea sau valoarea. Acesta e trendul actual. Sigur că lumea artistică a fost amabilă, dar numărul excepțiilor e mai mare decât al celor cu memorie, sau educație. Este partea pe care n-o înțeleg.

Am avut cântare suedeză de la fiu, noră și nepoți, care se află în vacanță în Spania. A fost emoționant. Am avut urări prin whatsapp cu sora mea din SUA, unde se aflau nepoții ei, belgieni, care mi-au urat în limba lor. Fiul de la București, ca și mama lui, au sărit peste aceste formalități obositoare. SMS sec și atât. Nici măcar un emoticon. Este bila mea neagră a zilei de 31. Probabil că asta merit. Poate voi explica de ce nu e o.k. ce s-a întâmplat. Nu că v-ar interesa, dar aș vrea să învețe și alții din greșelile mele.

În imagini vedeți o parte dintre cadourile primite de la unii dintre voi, pentru care mulțumesc din nou!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here