#Colectiv: a trecut un an (30.10.2016)

octombrie 30, 2016

Articol de Iulia Radu
30 spre 31 octombrie 2015. A fost cea mai grea noapte petrecută la radio. Invitați la „Psihologul muzical” erau trupa Micul Paris și Mircea Bodolan. Aveam motive de sărbătoare: emisiunea împlinea 13 ani, Radioul își aniversa ziua pe 1 Noiembrie, iar Micul Paris marca cei 6 ani de la debut. Pe la 23.30, am coborât să îi iau pe invitați de la intrare. În lift, Mircea Bodolan a întrebat: „Ați auzit că a ars un club din București? Am înțeles că-s multe victime”. Nu auzisem. Abia ajunsesem la radio. Inițial nu am realizat cât de grav era totul. În camera de protocol, TV-ul era deschis. Așa am văzut imaginile groazei, necenzurate, ne-editate. Oameni resuscitați pe stradă, ambulanțe, haos, țipete. Cumva refuzam să cred că e real, aveam impresia că urmăresc un film regizat la Hollywood. Inițial, reporterii n-au spus numele clubului. N-am înțeles de ce. „Un club din capitală”, „incendiu într-un club din Capitală”, asta citeam pe ecran. Facebook-ul era împânzit de mesaje: unii își căutau prietenii, alții ofereau informații privind răniții. Am admirat calmul și profesionalismul lui Andrei Partoș care a reușit să ofere o atmosferă agreabilă, dar a ținut publicul la curent cu tot ce se întâmpla la Colectiv. De altfel, Andrei a și spus numele clubului pentru a nu amplifica starea de panică generată deja de stilul haotic în care erau prezentate știrile la TV (puteți asculta ediția aici – click). Am primit multe mesaje pe Facebook și prin sms de la cei care ne ascultau (unii cereau detalii, alții ni le ofereau), semn că oamenii aveau nevoie de informații. Mircea Bodolan a dedicat piesa „Rănitul dintre linii” celor care fuseseră în clubul groazei.
Când am ajuns acasă, aceleași imagini rulau pe toate posturile de televiziune (mai puțin TVR, care absentase nemotivat) și au continuat să fie difuzate, zi de zi, timp de vreo două săptămâni. Profund revoltată de ceea ce vedeam și auzeam la TV, am scris un articol în acea dimineață (31.10.2015 – îl puteți citi aici). Raed Arafat și Gabriel Oprea „ocupaseră” ecranul televizorului, care-i cuprindea cu greu pe amândoi. Cât de hidos era totul! Vorbeau precipitat și afișau o atitudine arogantă: „Avem tot ce ne trebuie, ne descurcăm. ISU și Pompierii au reacționat rapid”… Era prima oară în 25 de ani, când auzeam că avem tot ce ne trebuie. În timp ce adolescenții se zvârcoleau pe ciment în spatele lor, ăștia începuseră campania de PR pentru instituțiile pe care le aveau în subordine. De la Palatul Victoria, Bănicioiu (ministrul sănătății la vremea respectivă) anunța triumfător că „Statul român a arătat că funcționează”. Mai mult decât atât, cu câteva ore în urmă, îi îndemna pe oameni să doneze sânge, dar doar după ora 8.00 dimineață. Tot el ne spunea că doctorii noștri se descurcă și că spitalele sunt dotate cu tot ce e nevoie. Halucinant! Autoritățile române au refuzat ajutor internațional. Când am avut noi tot ce ne trebuie în spitale?! Orice om care a intrat într-un spital din România știe că trebuie să își cumpere singur și un amărât de pansament, nu mai zic de pastile… Stau și mă întreb unde a trăit Nicolae Bănicioiu până în acel moment?! Cu tupeu nemărginit, când lucrurile au luat o întorsătură urâtă, Bănicioiu a negat că ar fi declarat așa ceva (deși existau înregistrări). Cam atât de proști ne crede clasa politică.
Ne-am pus multe întrebări la vremea respectivă. De ce nu au fost transferați rapid în alte țări răniții? De ce nu au fost implicate în salvarea răniților și ambulanțele firmelor private (care chiar se oferiseră să ajute)? De ce a trebuit să se ocupe doar SMURD-ul? De ce nu sunt verificate cluburile? Cum se dau avizele ISU? Cine are sarcina de a verifica? CINE ESTE VINOVAT? Concret, n-am aflat nimic nici până astăzi. La un an de la această tragedie, nu există niciun condamnat, niciun vinovat. Halal justiție! Halal procurori! Raed Arafat stă bine în aceeași funcție. A refuzat să demisioneze. Nici lui Gabriel Oprea nu i-a crăpat obrazul prea rapid. S-a ținut de scaun și i-a dat drumul abia când l-au prins din urmă „păcatele” din cazul Gigină. Nicolae Bănicioiu doarme liniștit, deși, cel puțin din punct de vedere moral, este vinovat. A mințit fără rușine că „avem de toate și ne descurcăm”.
Klaus Iohannis declara anul trecut: „Este o mare tragedie. Cred că este important să tragem primele invățăminte de aici. S-au ghidat după principiul lasă că merge și așa. Am deja indicii că nu au fost respectate reglementările legale și că ignorarea legilor a dus la această tragedie. Sper că autoritățile să termine repede achetele și să avem concluzii cu care putem să le explicăm părinților, fraților, prietenilor victimelor de ce s-a întâmplat această tragedie”. A trecut un an și nu am aflat nimic. Lucru constatat și de Iohannis azi dimineață. Șocant! Autoritățile se întreabă de ce nu am aflat nimic… Trăim într-o țară bolnavă rău. E clar că nu am învățat ceva. Ne lovim de aceleași probleme în spitale. Vedem aceeași ignoranță și aroganță la clasa politică.
A trecut un an. 365 de zile. 64 de oameni au murit (27 în noaptea tragediei, 37 în lunile care au urmat). Aproximativ 150 de persoane au fost rănite în incediu. Anul trecut, aproximativ 12.000 de persoane au participat la „Marșul Tăcerii” în Capitală. La un an distanță, probabil tot atâția vor ieși din nou în stradă pentru a participa la „Marșul Tăcerii 2016”. În 2015, sute de mii de români și-au pus doliu la poza de profil pe Facebook. Au repetat gestul și în 2016. S-au închis unele cluburi, s-au speriat organizatorii și au anulat concerte, deci lumea muzicală a fost lovită de două ori: de tragedie și de urmări. S-a discutat cât de sigură este Sala Palatului. O vreme, organizatorii nu au mai vrut să riște. Apoi, s-au stins ecourile și viața a intrat în ritmul normal, dar nici până astăzi nu știm cât de sigure sunt cluburile din țară. Avem vreo garanție că sunt verificate astăzi cluburile și sălile de spectacole? Există vreo lege care interzice folosirea efectelor pirotehnice în spații închise? Anul trecut, vreo 30.000 de oameni au strigat în stradă: „Corupția ucide”. A picat un guvern după protestele de stradă. MI-NU-NAT, mi-am zis! Uite că s-au săturat oamenii! Nu mai acceptă prostia conducătorilor noștri, nu mai vor corupție! Și totuși, nu suntem niște biete oi! Ei, aș! Toate cele menționate mai sunt statistici acum. Cifre seci. În esență, n-am renunțat nici la micile nici la marile șpăgi. Ne simțim în continuare datori să oferim o mică atenție pentru a prinde un loc mai „în față” la cozile zilnice. Ieșim la vot și punem, fără remușcări, ștampila pe candidați penali. Apoi, se întâmplă câte o tragedie și mergem să aprindem o lumânare.
Nu pot să trec atât de ușor nici peste faptul că suntem iubitori de muzică și mergem des la concerte. S-a schimbat ceva cu adevărat? Sigur, pasiunea pentru muzică este la fel de mare, dar pe fond problema rămâne. Mergem în aceleași cluburi amplasate în subsolul unor blocuri. Seară de seară ne înghesuim pe unica scară din club pentru a ne întoarce acasă. S-au înmulțit extinctoarele în cluburi? Habar n-am. Bagă cineva mâna în foc pentru siguranța noastră? NU! Imediat după tragedie, am adresat rugămintea ca oamenii (simpli iubitori de muzică dar și artiști) să spună care sunt cluburile unde nu se simt în siguranță. Reacția a fost neașteptat de slabă. Artiștii nu s-au înghesuit să își exprime opiniile (normal, ei au nevoie de locuri unde să cânte), iar publicul era împietrit de emoție. O zi sau două, imediat după tragedie, tinerii au refuzat să iasă în cluburi. Și atât. A trecut, au uitat și toată vara au umplut terasele din centrul vechi (unde nici nu-i nevoie de un cutremur, trebuie doar să dai tare volumul muzicii și cade clădirea de la trepidații). Biserica a întors spatele tinerilor din club, iar rockerii au fost (din nou) acuzați de satanism. Statul dă bani pentru Catedrala Neamului… stau și mă întreb, oare acolo va exista un loc unde pot fi tratați marii arși?!
Regretabil este și faptul că la un an de la acest eveniment tragic, supraviețuitorii din Colectiv precum și familiile celor decedați s-au împărțit în mai multe tabere. Dacă nici astfel de tragedii nu ne apropie, nu ne unesc, atunci cred că doar bomba ne mai „vindecă”.
Din păcate, am ajuns cu toții CIFRE. Lipsiți de identitate, de voință, dispuși să închidem ochii la orice nelegiuire, să uităm orice și oricât atâta vreme cât nu ne afectează în mod direct. Am învățat lecția „occidentală” de a ne solidariza pe Facebook, de a participa la „proteste”, de a ne arăta revoltați. Din păcate, le facem mecanic și jucăm prost acest rol! Dar nu-i nimic! E an electoral, iar ei au nevoie DOAR de cifre în statistici de vot! Norocul lor e că la asta ne pricepem cel mai bine: să fim supuși, să uităm și să întoarcem și celălalt obraz… ca niște buni creștini!
Problema este că dacă uităm îi pedepsim din nou pe supraviețuitori și îi mai omorâm o dată pe cei pe care i-am pierdut în acea noapte.

https://www.youtube.com/watch?v=s4mzxl0JAd8