BLACK FRIDAY -28.10

0
11

sport la tvNU mă refer la boala cumpărăturilor avantajoase ,ci la vinerea neagră a handbalului feminin. După sâmbăta neagră din 22.10.Gazeta Sporturilor scrie pe prima pagină (culmea, la victorii apăreau numai pe la paginile 16-17) ”Unde-ați dispărut?”. Fetele, doamnele de la CSM București nu arată ca o echipă campioană a Europei. Schimbarea de antrenor, schimbările de lot se simt acut. CSM a pierdut și în campionatul intern, iar în Europa are deja două înfrângeri. Ayglon a făcut câteva faze bune în prima parte, a dat și trei goluri. Ei bine, în repriza a doua n-a mai apărut!!! Cealaltă franțuzoaică, Niombla, a fost ușor ridicolă. Manea s-a zbătut, dar n-a prea avut mingi, extremele n-au fost folosite, suedeza Gullden n-a fost în formă și totuși la pauză aveam 4 goluri avans!!! Poarta a funcționat destul de bine (Grubisici și Ungureanu au apărat cât au putut). Ce bancă tehnică avem dacă pierdem după un astfel de avantaj. 13-9 la pauză!!!? Și nu e prima oară. O primă repriză bună, nu fantastică, iar apoi cădere totală? Și titularele nu erau născute pe plaiurile noastre. În repriza a doua, ale noastre au primit 18 goluri de la o echipă  Gyor care n-a prins o zi mare! Nu prea cred că echipa poate ajunge în Final Four, deși lotul e scump și pare puternic. Publicul numeros și destul de vocal (nu cum ar fi frumos să fie, mai ales când echipa era la ananghie!) n-a reușit să salveze o echipă fără vlagă, lipsită de o minte luminată, de mijloace tehnice și psihice pentru a scoate măcar un egal. Am pierdut cu 27-24 în fața uneia dintre cele mai puternice echipe din lume, pe care am învins-o la ea acasă acum un! Cred că diferența a făcut-o, în primul rând, banca tehnică!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here