Concert Voltaj – V8 la Sala Polivalentă (25 iunie 2009)

Articol de Iulia Radu
Căldura sufocantă a făcut, parcă, mai lungă şi mai abruptă panta pe care o urci până la Sala Polivalentă. Istoviţi, „storşi” de vlagă, câţiva zeci de oameni stăteau pe scări sau în parcare aşteptând să li se permită accesul în sală. Comercianţii n-au pierdut, însă, vremea. Au deschis uşile din dreptul punctelor de vânzare şi în scurtă vreme se făcuseră cozi la apă. Între timp, un puşti (pe la vreo 13 ani) încerca cu disperare să-şi convingă părinţii că merită să cumpere bilet: „Dar… n-am mai fost de multă vreme la un concert… De ce nu putem intra?”, se tânguia el. După ce mama a enumerat toate categoriile de preţuri la care se găseau bilete, a încheiat scurt şi tăios: „Mă, zău aşa, parcă n-ai ştii situaţia de acasă. Ce dracu? De ce mă enervezi?”. Puştiul, în schimb, a avut putere de convingere pentru că l-am revăzut în sală alături de mama şi de tatăl lui, ţinând victorios în mână un tricou inscripţionat cu numele trupei preferate: Voltaj.
 
Eu n-am pierdut vremea şi după ce am citit „cu atenţie” biletul, mi-am găsit repede (prea repede??) locul în sală. După o jumătate de oră, timp în care m-am aşezat cât mai comod, a trebuit să plec de acolo. E drept că nimerisem rândul şi locul, dar… greşisem sectorul. Greu cu literele astea, ce mi-e „F”… ce mi-e „G”… Rezolv rapid problema şi (culmea!) reuşesc să-mi găsesc locul. Arunc o privire prin sală. „Gazonul” este împărţit în două: zona A şi B. Lângă scenă nu s-a umplut spaţiul, în spate, în schimb a fost plin. La concert au asistat în jur de 3.000 de oameni, iar media de vârstă a fost de 25 de ani.
 
Show-ul a început cu un mini-recital Raluca şi DJ Sava. Publicul, oarecum apatic, nu prea s-a lăsat convins de mesajul primei piese: „fuck everybody, let’s get high”. N-am înţeles de ce solista comunica cu spectatorii în limba engleză. Poate şi acesta a fost unul din motivele pentru care aceştia nu au reacţionat la îndemnuri: trebuia să deduci ce spune pentru că de înţeles/auzit era foarte greu. Calvarul a durat 15 minute.
 
A urmat un scurt recital susţinut de Tina. Lângă mine, oamenii regretau plecarea lui DJ Sava şi apariţia pe scenă a Tinei. Evident, toată lumea vroia Voltaj, orice întârziere era primită cu strâmbături din nas. Pe gazon, aceiaşi atmosferă. Sprijiniţi de garduri, aşezaţi pe jos, oamenii discutau, râdeau, beau, mâncau. Tina se aşează pe buza scenei şi câţiva spectatori din primele rânduri nu ratează ocazia şi imortalizează momentul cu telefonul mobil. Aflăm apoi, că acesta este primul ei concert „după foarte foarte foarte mult timp”. Au venit în această seară prietenii, părinţii şi colegii. „Sunt peste tot în sală”, spune solista emoţionată. Mini-recitalul s-a încheiat cu Pleacă, piesă cu care a participat la selecţia naţională pentru Eurovision. A mulţumit celor care au votat-o şi în sfârşit, am simţit sala fremătând. Publicul s-a purtat exemplar pe durata celor 3 minute: s-a dansat, s-a aplaudat şi s-a cântat din toată inima. Deduc că au fost în sală mulţi dintre cei care au votat-o în concurs.
 
În pauza care a urmat a fost eliberată scena pentru Voltaj. Din când în când publicul îşi face simţită prezenţa: fluieră, bate din palme, îşi cheamă favoriţii pe scenă. Fiecare cum poate… sau ştie. Bunăoară, un grup de 5 fete din faţa mea băteau, la un moment dat, ritmat din palme. Ritmul autoimpus avea 3 măsuri şi parcă, „cerea” un text scandat. Şi ce poţi striga din toţi plămânii la un concert Voltaj? HO-LO-GRAF!!! – urlă una dintre ele provocând râsul isteric al prietenelor ei şi un val de proteste în jur.
Din boxe răsună It’s My life – Bon Jovi şi publicul se bâţâie pe ritm, cântă şi întră în starea de concert. Ultimele acorduri ale piesei declanşează nebunia în sală. Luminile s-au stins şi se aude vocea lui Călin Goia care îşi face apariţia printre spectatori luminându-şi calea cu o lanternă. A început cu o piesă de pe noul album (V8) şi a continuat cu De mâine şi Povestea oricui. Prima surpriză a serii a fost revenirea pe scenă a Tinei. Ea a cântat alături de băieţi două piese: Ştiu şi N-ajunge.
 
Reacţia publicului pe toată durata concertului (care a durat mai bine de două ore) a fost extraordinară. Au participat la toate piesele (includ aici cântat, ţopăit, aplaudat şi mişcarea braţelor stânga-dreapta) şi au primit cu entuziasm fiecare element al spectacolului vizual pregătit cu minuţiozitate de Voltaj (fie că a fost vorba de efecte pirotehnice – flăcări care se înălţau până aproape de reflectoarele de lumină, sau artificii – fie că a fost vorba de lasere de culoare verde care la un moment dat ne-au dat impresia că valurile mării se sperg pe obrajii noştri, sau de „ninsoarea” de confetti).
 
Tina s-a retras în culise şi concertul a mers mai departe cu Iarna, Dematurizarea şi Hai sus (poate una dintre cele mai bine primite de public, n-a fost nimeni „fraier” să stea jos). O zi de luni şi 30 de grade (piese care se găsesc pe noul album) au fost apreciate de cei din sală. Unul dintre cele mai emoţionante momente l-am trăit la piesa 3D. Călin a cântat-o fiind acompaniat doar de clăpar şi de vocile spectatorilor. Prima strofă şi refrenul celui mai nou single Voltaj – Vara trecută au fost cântate de Călin acompaniat doar de chitara acustică, prelungind astfel momentul romantic creat la piesa anterioară.
 
O altă surpriză a serii a fost apariţia pe scenă a grupului Damian & Brothers. Au cântat o piesă de pe noul album şi dintre cele noi aceasta a fost cea mai aplaudată. Nu putea lipsi nici Ora de germană.
 
După Pata pe tine, a urmat şi cea mai cerută piesă în sectorul meu. La noi, în fiecare pauză dintre piese, cineva urla cât putea de tare: „Albinuţaaaaaaaaaaaaaaa!!!!”. După Şi ce? şi piesa Mai sus de locul 2, Călin ne-a anunţat că am ajuns la final. S-a scandat cu insistenţă numele trupei, s-a fluierat şi s-a aplaudat frenetic. În faţa atâtor dovezi de devotament, Voltaj a revenit. Scena a suferit modificări. Bateristul şi clăparul au fost ridicaţi cu capul în reflectoarele care erau agăţate de tavan. Concertul s-a încheiat cu Noapte bună, Asta-i viaţa (cântată alături de Raluca şi Tina) şi 20.