CONTRE LA CONTRA, BOALA CARACALEANĂ, etc

0
101

POVESTEA ETERNĂ CU RESPONSABILITATEA

Teoria lui Contra, ca și a altor selecționeri, nu prea ține. Nu ia jucători care n-au echipă, nu-s în formă. Să vedem cine-s chemați la lot. Am înțeles că are și el o ”filosofie” de joc ca tot antrenorul, dar printre cei valabili sunt destui care nu fac nimic la cluburile lor. Până și Răzvan Marin e rezervă la Ajax. Ianis Hagi e rezervă la Genk. Tătărușanu e rezervă la Lyon. Și atunci care-i logica? Stanciu e titular la Slavia Praga ș.a.m.d. De ce să nu fie chemat și Coman, care e în formă, chiar dacă echipa lui e pe locul 10? Cu ce e mei bun Grozav care joacă într-un campionat slab? Mitriță dă goluri, joacă bine, dar e departe. Nu se poate adapta, zicea Andrei Vochin la ProX. Adică îl dereglează fusul orar.  Se va spune iar că este responsabilitatea antrenorului, că el decide, el răspunde. Cum răspunde? O ipocrizie creață și atât.

FCSB RESPIRĂ GREU

Doi bătrânei au salvat meciul duminical de la Pitești. Acolo joacă…acasă FCSB, fosta ultima clasată. Echipă fără sediu, fără teren, dar și fără speranțe. Gnohere și Adi Popa au dat gol, Vână a ratat un 11 metri. 2-1 cu Viitorul nu e mare afacere, dar măcar ajută la ieșirea de pe ultimul loc. Deocamdată. Tănase n-a jucat. Nici Planici, pe lângă ceilalți accidentați. Se spune că tot Becali a decis. B. Vintilă e lemnos în toate declarațiile sale. ”Eu decid aici, cine joacă, cine nu joacă!” Pe bune? * Radu Naum continuă să fie greu de suportat. Rezist să-l urmăresc pentru că are invitați care știu fotbal.

Becali zice în continuare ce vrea el, dar oamenii încep să-i și răspundă! Iată ce scrie Sport.ro:

Reactia impresarului lui Planic: „Sunt socat! E o minciuna grosolana!”Zvonko Milojkovic, impresarul lui Bogdan Planici, a dezmintit furibund informatiile publicate de Fanatik ca Bogdan Planici a fost scos din lotul pentru partida cu Viitorul de catre Gigi Becali dupa ce ar fi facut scandal dupa eliminarea din Europa League!

Planici a luat decizia de a nu mai vorbi cu presa din Romania, fiind afectat de ceea ce a aparut in presa duminica seara. Planici a lipsit de la meciul cu Viitorul de teama unei accidentari care sa-l faca sa rateze tot sezon!

„Sunt socat. E o minciuna grosolana, mie nu imi vine sa cred ceea ce aud. Bogdan a fost accidentat si de asta nu a putut sa joace” a declarat Zvonko Milojkovic, impresarul lui Bogdan Planici, pentru Pro TV.

  • Ion Crăciunescu a găsit multe nereguli în emisiunea din 2 septembrie noaptea (DigiSport1). La mai toate meciurile analizate rezultatele par influențate de arbitrii. Radu Naum este enervant până și pentru proprii invitați.

 

CSM BUCUREȘTI

Am urmărit pe TVR1 meciul HC Zalău cu CSMBucurești. Handbal bun, tensionat, alert. Bucureștencele nu arată nimic diferit față de sezonul trecut. Câteva figuri noi. Crina Pintea e specială, dar nu e destul. Echipa gazdă crește tinere și se vede. A câștigat. Proiectul CSM e perdant cât timp este condus greșit, cât timp se cheltuiesc aiurea banii publici. GSP de luni subliniază pasivitatea antrenorului Tomas Ryde. Și mandatele anterioare tot asta era problema. El știe să scoată portarulș când are om în minus și ia gol de fiecare dată din poartă-n poartă. Arbitrajul a fost proZalău clar. 8 eliminări la București doar 2 la Zalău, 7 de 7 metri pentru gazde, doar două pentru CSM.

Rețin un titlu din GSP. Articol bun, semnat de Dan Udrea: Ce face Dan Petrescu e huliganism!

România TV a rămas la Caracal de atâta timp. Exact ca Antena3. Otevizarea generează fixații periculoase. Mereu aceleași figuri, mii de scenarii, ipoteze, drame, idei ridicole, insinuări… Singura schimbare în peisaj este că unchiul ”cel bun”, Alexandru Cumpănașu va candida la prezidențiale. Cine urmează?* Au trecut 38-39 de zile și dosarul e încă în facere. Dincă e adus în Arestul Central al Capitalei. Justiția, poliția, analiștii, avocații s-au făcut de râs și perseverează. * Pentru a treia oară se anunță de la INML rezultatul testelor ADN. * CNA continuă să tacă, dând somații simbolice, deși e evidentă toxicitatea dezbaterilor pe bază de Dincă și Caracal.* Se ocolește varianta rețelei de trafic de ființe umane, se preferă varianta criminalului în serie. Cele două nu se exclud, dar așa se conduc discuțiile. *Digi24 ne informează pe 3 septembrie că „celula lui Dincă este curată și renovată, că locuiește singur și că specialiștii încearcă să afle ce l-a determinat să le ucidă pe acele fete”.

Th. Meleșcanu vrea să devină șeful Senatului, susținut de PSD. Colegul lui, șeful ALDE nu știa că-l va înlocui tocmai omul lui de încredere.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here