Articol preluat din click.ro
După marea finală nu s-au mai auzit mare lucru despre concurenţii de la „Ferma Vedetelor” (PRO TV). Însă cel care n-a stat degeaba după reality-show a fost „greieraşul” Dan Helciug, despre care Click! are ştiri calde.
La începutul lunii, Dan Helciug (40 de ani) şi-a testat din nou limitele după ce a stat trei luni în fermă, dar de această dată aşa cum ştie el mai bine: în muzică! Solistul a avut curaj să se încrie la “X Factor” Anglia şi a făcut ravagii acolo cu talentul lui.
„De ce X-Factor UK? Stând în ianuarie, anul acesta, la un pahar de vin fiert, mi-a venit o idee năstruşnică: Hai să fac un documentar despre cum ar fi să particip la un concurs internaţional gen X-Factor sau The Voice UK. Am aplicat online şi în luna mai mi-a venit confirmarea! Împreună cu fostul meu coleg de facultate, actorul Ionuţ Negrişanu (director adjunct la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi), care a primit şi el confirmarea de concurent, am zburat la Londra. Audiţiile le-am dat pe Wembley Arena şi am trecut cu succes de 3 etape, cântând piesa celor de la Queen, „Don’t stop me now”. Sunt încă în concurs, urmează să primesc confirmarea pentru etapa următoare. Experienţa a fost unică pentru mine. Am intrat în contact cu producători muzicali de excepţie şi am realizat ce diferenţe sunt între X-Factor UK şi X-Factor România”, ne-a povestit Dan Helciug, în exclusivitate.
sursa: click.ro

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025