Nu mai înţeleg nimic din stilul ăstora de la DNA, din Justiţie în general! După o tragedie cu 53 de victime (până acum) şi zeci de afectaţi fizic şi psihic, un primar cu responsabilităţi directe nu are de stat nicio lună în arest? Eliberat după 5 zile??? Înseamnă că omul era nevinovat? L-au arestat degeaba? E un circ pentru noi, fraierii ? Părinţii decedaţilor se simt jigniţi pe drept. Să înţeleg că dl. Cristian Popescu a dat cu subsemnatul exact cât au vrut procurorii sau totul e manevră? Cred că este o imensă gafă a procurorilor şi judecătorilor! Măcar să fi aşteptat să treacă luna…Să mă mai mir că circulă atâtea scenarii, să mă supăr pe cei care se tot referă la o conspiraţie?
A zis vreo vorbă Dacian Cioloş despre Club Colectiv? Un gând pentru cei plecaţi? Un mesaj de condoleanţe? El trăieşte în altă ţară? E doar o întrebare retorică!
P.S. Inspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul Piedone! Ar fi un semn de normalitate?
- JURNALUL MEU HOLBAT DIN 9 NOIEMBRIE - noiembrie 10, 2026
- JUNALUL MEU HOLBAT DIN 30.10 – AMINTIRI, BUGET NOU, SPORT… - octombrie 30, 2026
- JURNALUL MEU 29. 10- ”TRICK OR TREAT ” - octombrie 29, 2026
































