DESPĂRŢIREA DE VADIM (16.09)

septembrie 16, 2015

Vadim a plecat, resentimentele au rămas. Din 14 septembrie până în clipa de faţă, televiziunile OTV-izate ne-au oferit o mare diversitate de opinii legate de viaţa, cariera politică şi mediatică a defunctului Corneliu Vadim Tudor. Un tablou trist al unei naţii care se declară cât poate de des creştin-ortodoxă. Pe lângă sutele de oameni care nu l-au cunoscut, dar s-au dus la Biserica Sf Gheorghe cu flori şi lacrimi, am văzut pe micul ecran şi am citit în presă, EVZ i-a acordat 8 pagini, o grămadă de acuze, de judecăţi, de enervări, în mare parte, justificate. Mă întreb de ce nu s-au exprimat ca atare toţi cei care au avut să-i reproşeze atâtea lui Vadim în timpul vieţii lui? Sau măcar să fi aşteptat o săptămână de la moartea sa. În ultimii 25 de ani, Vadim a făcut mult rău peisajului publicistic, mult rău unor persoane prin atacuri şi calomnii, dar a avut şi mulţi susţinători (mult mai puţini azi), care l-au declarat „erou al patriei”, „mare patriot”, „mare poet naţional”. Ziua de azi e greu s- o uiţi şi pentru faptul că pentru prima oară văd o soţie şi fiicele unui decedat, acordând numeroase interviuri de la faţa locului. Anunţând chiar că fetele caută loc de muncă. Şi iar mă întreb cum stăm cu ortodoxia, cu respectul pentru cele sfinte? Nu mă voi referi acum la lunga mea istorie cu Vadim, dar o voi face când voi considera că e decent. Voi face tot posibilul să uit cele văzute pe micul ecran pentru că lecţii de demnitate (sau lipsa ei) mai dure cu greu putem primi!