Piesele Deliei rămân pe TV. CNA a considerat că nu s-a încălcat legislația audiovizuală

0
16

DeliaÎn sfârşit CNA dă semne că funcţionează! E aproape halucinant să constantăm cu ce se ocupă oamenii din acest important Consiliu. Ascultă muzică, studiază texte şi videoclipuri, apoi decid că nu au probleme. E greu de crezut că la zecile, sutele de mizerii oferite cu generozitate de emisiuni gen „WowBiz”, „Un Show Păcătos”, „La Măruţă”, „Acces Direct” sau numeroasele transmisii, cum este şi cea de azi de la Biserica unde este depus corpul neînsufleţit al lui Vadim Tudor (s-au difuzat în acest timp zeci de secvenţe sancţionabile atunci şi acum de către CNA), nu a reacţionat nimeni. Dacă politicienii sunt lăsaţi să spună orice, atunci măcar programele care se adresează tinerilor şi oamenilor neimplicaţi în viaţa politică să fie „salubrizate” cu ajutorul CNA.
Un sfat prietenesc pentru membri CNA: dacă un videoclip jenant vi se pare în regulă, atunci e bine să nu omiteţi faptul că versurile (de fapt, textele infantile şi obsesiv erotice) ajung mult mai uşor la publicul ţintă cu ajutorul radiourilor. De exemplu, piesa „Mai dă-te-n dragostea mea” a fost premiată şi a beneficiat de heavy-rotation la mai toate posturile de radio din România. O fi bine aşa?
 
Un exemplu bun de atitudine a unor aşa zise CNA-uri din alte timpuri şi alte ţări îl găsiţi mai jos, referitor la piesa „Je T’aime moi non plus” (lansată în 1978), care a ocupat în numeroase ţări primele locuri în clasamente (până în 1986, piesa a vândut 4 milioane de exemplare).
 
The eroticism was declared offensive. The lyrics are commonly thought to refer to the taboo of sex without love, and were delivered in a breathy, suggestive style. The Observer Monthly Music magazine called it „the pop equivalent of an Emmanuelle movie”
The song culminates in orgasm sounds by Birkin: mostly because of this, it was banned from radio in Spain, Sweden, Brazil, the UK, Italy, Poland, and Portugal,[citation needed] banned before 11 pm in France, not played by many radio stations in the United States because it was deemed too risqué, and denounced by the Vatican and the L’Osservatore Romano;one report even claimed the Vatican excommunicated the record executive who released it in Italy. Birkin says Gainsbourg called the Pope „our greatest PR man”.
Birkin said in 2004 that, „It wasn’t a rude song at all. I don’t know what all the fuss was about. The English just didn’t understand it. I’m still not sure they know what it means.” When Gainsbourg went to Jamaica to record with Sly and Robbie, they initially did not get on well. They said „We know just one piece of French music, a song called Je t’aime… Moi Non Plus, which has a girl groaning in it.” Gainsbourg said „It’s me”, and their mood changed immediately.
 
Articol preluat de pe paginademedia.ro
Consiliul Național al Audiovizualului a analizat în ședința de astăzi cele două videoclipuri ale Deliei – Da, mamă și Cum ne noi, considerând că acestea nu încalcă legislația audiovizuală. Cele două melodii au ajuns pe masa CNA ca urmare a unor reclamații primite de forul audiovizual din partea unor telespectatori.
 
Una dintre reclamații spune că versurile melodiei Da , mamă a Deliei că „promoveaza alcoolul, iar continutul versurilor e total needucativ.” „Este o melodie care incita la consumul de alcool in randul adolescentilor mesajul fiind Acela ca daca suferi din dragoste trebuie sa iti ineci necazul in bautura sis a te imbeti ca sa uiti.”, mai spune o altă reclamație.
Pe de altă parte, în cazul melodiei Cum ne noi, un reclamant a considerat că „conotatiile sexuale din versuri sunt evidente”.
În ședința de astăzi a fost analizat și un videoclip al Corinei – „Fete din Balcani”, reclamată pe motiv că „versurile melodiei sfideaza decenta si bunul simt iar dincolo de asta, videoclipul elaborat pentru aceasta piesa nu face decat sa completeze imaginea de ansamblu ridicand vulgarul la rang de cinste.”
După vizionarea celor trei clipuri, membrii prezenți în ședință au considerat că nu s-a încălcat legislația audiovizuală.
Valentin Jucan, membru CNA: „V-aș întreba ce facem cu Bun îi vinul ghiurghiuliu al Mariei Tănase, care nu doar că îndeamnă la băut, dar spune și care vin, când trebuie cules și cum trebuie băut?”
Radu Herjeu, membru CNA – „Din păcate am uitat să aduc, scrisoarea unui adolescent de 14 ani și care îi acuza pe părinții ultragiați de această melodie de ipocrizie. Că ar trebuie să-i preocupe mai mult pe copiii lor că se îmbată decât de faptul că Delia cântă ce cântă. Un copil nu o să se apuce de băut că o ascultă pe Delia cântând la radio”.
Monica Gubernat, membru CNA: „Eu prefer să o lăsăm așa pentru că nu facem decât să atragem atenția asupra melodiei”.
 

 

 
Articol preluat de aici:
http://www.paginademedia.ro/2015/09/da-mama-am-scapat-piesele-deliei-raman-pe-tv-cna-a-considerat-ca-nu-s-a-incalcat-legislatia-audiovizuala/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here