Dezamăgirea zilei: Delia Matache (8.08)

1
242

delia matache aArticol de Iulia Radu
Despre Delia Matache am scris cu entuziasm după ce am văzut-o în concert la Sala Palatului (în deschiderea concertului Indila). Mi-a plăcut cum sună trupa ei, am apreciat show-ul, o consider una dintre puținele artiste care investesc și în imagine și în show. Avem nevoie de artiști care își gândesc aparițiile scenice pentru a oferi un concert de calitate. Poate tocmai de aceea aveam pretenții mai mari de la ea. Ei bine, nu le mai am. Delia a decis să răspundă celor care au criticat videoclipul piesei „1,2,3,4 (Unde dragoste nu e)” (puteți citi aici!). Să ne înțelegem, nu m-a deranjat faptul că a reacționat în fața valului de critici. E dreptul ei să o facă! Dar, dacă tot a făcut-o, mă așteptam la un text inteligent, nu la sfaturi de parenting. Sunt absolut de acord că artiștii nu fac educație, dar în același timp nici nu îi învață pe alții cum să își crească odraslele. În plus, nu văd de ce a trebuit să ofere explicații. Nu-mi amintesc să o fi văzut pe Madonna, sau pe Lady Gaga, sau pe Beyonce explicându-și videoclipurile. Artistul este liber să-și gestioneze imaginea așa cum dorește. Publicul este liber să aleagă ce îi place. Artistul trebuie să accepte că nu gândim/simțim toți la fel, din fericire. Deci, de-a lungul carierei va avea parte și de critici. Asta-i viața. Nu știu dacă publicul trebuie condamnat pentru faptul că are așteptări mai mari de la tine, ca artist. Poți să ții cont sau nu de părerea lor, dar nu poza în rebel doar de dragul imaginii. În rest, numai de bine! E amuzant să vezi că Delia propune o analiză pe un text de genul:
N-am sa plang, n-am sa plang
N-am sa, n-am sa, n-am sa plang
N-am sa plang, ma gasesti in club dansand
Cu toti ai mei (cu toti ai tai)
Cu toti ai mei (cu toti ai tai)
Se zice daca dai din fund baby ai tot ce vrei
Si toti ai mei (cu toti ai tai)
Dar toti ai mei (cu toti ai tai)
Se zice ca daca dai fund baby ai tot ce vrei
Noroc că Delia nu cântă din Kant sau Nietzsche, atunci să fi văzut eseuri și elevi care se dau cu tâmpla de banca (din parc), trăgând cu nesaț din țigară și încercând din răsputeri să înțeleagă ce a vrut să zică artista!
P.S. Vreau și eu să văd MTV-ul ăla la care se uită Delia și îi vede pe David Bowie, Marylin Manson, Metallica, Prince, Guns, Aerosmith. Nu de alta, dar eu când mă uit o văd pe Miley Cyrus, Beyonce, Rihanna, Drake, Justin Bieber, Britney Spears, Delia….
P.S. 2: E bine de subliniat faptul că textul de mai sus este semnat de 3 minți luminate Loredana Căvădășan, Marius Moga și Robert Toma. Refrenul îi aparține lui Gheorghe Gheorghiu (piesa „Unde dragoste nu e, nimic nu e” a apărut pe discul cu același nume în 1993).

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

  1. O singura data am vazut-o live, intr-un spectacol, si…m-am linistit de tot in privinta duduii! 🙂 De atunci, ma feresc cat pot de „arta” ei, impanata cu texte scandaloase si costumatii iritante, de cele mai multe ori „inspirate” de la altii (vedeti masca faciala din poza, oarecum ingemanata cu accesoriul Arianei Grande, de pe coperta ultimului album).
    Sunt foarte linistit in privinta Deliei, nemaiavand nici o pretentie inalta dinspre ea… 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here