Din jurnalul unui ninja (106): 2.596 de kilometri, Shinden Fudo Ryu și arta de a nu te mai opune (Suedia 6 – 8.02.2026)

februarie 9, 2026

1843

2.596 de kilometri și un metru. Asta este distanța dintre București și Norrköping. O călătorie care nu are o poveste în spate, nici nu merită să fie pomenita. Dar eu, pentru că sunt inzestrata cu mult umor și autoironie, am să vă spun fascinanta poveste al celui de-al doilea drum în Suedia pentru un seminar de Ninjutsu.

Pe unii oameni nu îi cauti. Și până la urmă de ce i-ai căuta câtă vreme habar n-ai că există?! Doar că în amestecul acesta de predestinare și liber arbitru, ajungi să întâlnesti oameni-lumină pe care îți dorești să îi ții aproape. Oameni care înțeleg deznodământul unei realități dincolo de reactiile primare, care sperie. Și care îndepărtează. Oameni care rămân, deși ar fi atât de natural să plece. Fără ca nimeni să îi poată invinui pentru asta. Astfel de oameni am întâlnit în Suedia: Sebi, Christel, Carolina, Theresia, Gunilla, Azur (un adolescent care arată precum Kacem când era mic) o „familie” unita de pasiunea pentru artele marțiale tradiționale japoneze. Mi-aș dori ca toți să aveți în viața voastră oameni-lumină în momentele în care pare că Universul acesta imprevizibil și nemarginit devine insuportabil și sufocant.

Călătoria aceasta a început mental prin toamna anului trecut. Mi-o doream. Ba mai mult, aveam nevoie de ea. În decembrie, când mi-am cumpărat biletul de avion, entuziasmul era cât casa. Și pentru că WizzAir inventeaza jocuri de societate după reguli cunoscute doar de această companie, sederea mea în Suedia a însemnat o săptămână de vacanță. Și din nou, la fel ca acum doi ani, am picat în grija lui Christel (căreia îi mulțumesc din suflet din nou și din nou).

Vineri, 6 februarie. Prima zi de seminar

Am făcut Taiji și Qigong. Știți voi, disciplina aceea care urlă la mine din toți rarunchii: „nu le ai, nu ești în stare, du-te acasă!” Cuvinte pe care eu le ignor cu grație. 🙂

Am făcut câteva exerciții pentru rinichi. Ca emoții, frica și rușinea sunt asociate cu rinichii. Exercițiile făcute nu au fost complicate… Rectific! Nu păreau complicate. Bun, știti deja că sunt praf la ținut minte denumiri. Deci, nu o să mă bag în chestii care mă depasesc. Dar unul dintre exerciții era despre o testoasa. Ați reținut, sper, că făceam exerciții care lucrau pe zona rinichilor.

Am făcut eu exercițiul cu testoasa de vreo 3-4-5 ori și la un moment dat, am început să simt căldură și activare în zona dintre omoplati. Pe tot parcursul antrenamentului și inclusiv acum când scriu, acea zona a emis (și emite în continuare) căldură și e activa. Acum… există două posibilitati: fie, la atetizarea avionului rinichii mei au ajuns între omoplati, fie eu am executat greșit exercițiul. Ambele pot fi valabile.

Un detaliu pe care vreau să îl mentionez aici pentru că este posibil să fie important: în timpul antrenamentului mintea mea era oarecum amortita, nu mă gândeam la nimic. Adică știam că sunt praf la Taiji, deci n-avea sens să mă mai gândesc. Nici să mă opun realității. 🙂

Buuuun. După testoasa, am trecut la niște exerciții care tineau de caprioare. Eu aveam deja „soba” incinsa între omoplati. Cred că puteam să incalzesc singură toată sala de antrenament, la câtă căldură simțeam că iese pe acolo.

La caprioara era puțin mai complicat. E drept că erau și mai multe exerciții. Dar m-am străduit și eu să fac ceva. La un moment dat, tot exersand acolo, am simțit cum a pornit, din omoplatul stâng, un curent care s-a dus pe braț (pe partea interioară) până în vârful degetului mic. Simțeam (și simt și acum) că este acolo o „conducta” prin care circulă ceva, în plus am și o senzație de rece și ace (strict pe acea parte a brațului). Zic în gândul meu: Hai că e bine, mai vin la Taiji. Una caldă, una rece. Bravo, Iulia! Keep it up! 🙂

M-am gândit eu că am stresat suficient mâna stângă, așa că am făcut exercițiul cu caprioara și pe partea dreaptă. Acolo n-am avut mare succes, am reușit să îmi provoc doar un carcel amărât. Atât s-a putut. 🙂

Cel mai probabil am făcut ceva prost. Nu știu ce anume, dar la făcut prostii mă pricep. Încă mai am acele senzații în corp (căldură, rece, ace). Nu e nimic dureros și nu mă împiedică să mă mișc. Dar există acolo.

Sâmbătă și duminică: Ninjutsu, Shinden Fudo Ryu

Viața are un umor imbatabil pentru că te pune de multe ori în cele mai stranii situații. Noroc cu simțul umorului care te scoate din încurcătură de fiecare dată. 🙂

Mintea mea: „Ce nu poți tu să faci, Iulia?”

Eu: „Pfff… foarte multe!”

Mintea mea: „Închide ochii și alege un singur lucru!”

Eu: „Nu pot să mă mișc fluid, să curg!”

Mintea mea: „Și care este școala ta preferată din Ninjutsu?”

Eu (cu entuziasm): „Shinden Fudo Ryu!!!”

Mintea mea: „Și ce trebuie să faci tu în Shinden Fudo Ryu?”

Eu: „Să mă mișc fluid. Să curg!!” 🙂

The story of my life!

În artele marțiale, sunt puține discipline la fel de enigmatice și de captivante precum Ninjutsu. Pentru mine, Shinden Fudo Ryu este inima în Ninjutsu. Când am „gustat” pentru prima dată tehnici din această școală și l-am auzit pe Sensei vorbindu-ne despre ce înseamnă Shinden Fudo Ryu, mi s-au aprins instant toate beculețele. Când spun că este școala mea preferată, nu folosesc cuvinte mari. Nu e un capriciu. Nu o spun pentru că sunt acolo tehnici care îmi ies. Nici pe departe. Dar mă regasesc în filosofia care stă la baza acestei școli.

Toate mișcările din Shinden Fudo Ryu pornesc din naturalete, din firesc. Spre deosebire de artele marțiale competitionale, care se bazeaza pe forță bruta și pe tehnici care îți iau ochii și dau bine în poze, Shinden Fudo Ryu prioritizeaza mișcările subtile, folosirea vulnerabilitatilor oponentului, adaptarea la orice condiții (de mediu, de adversar).

Din nefericire pentru noi, ne-am pierdut naturaletea, firescul. Funcționam de cele mai multe ori pe pilot automat. Facem ce trebuie, cum trebuie după reguli prestabilite pentru a ne găsi un loc în societate. Pentru a ne integra în regulile societatii suntem dispusi să sufocam impulsul de a fi naturali. Și am ajuns să nu mai știm să ne purtam firesc.

Ei bine, Shinden Fudo Ryu începe să aibă sens, în momentul în care ești dispus să sapi adânc în interiorul tău și să scoti la iveala partea ta adevărată, naturală, esența ta. Acea parte din tine care iubeste viața, natura, frumosul, poartă speranță în ea și nu se teme să acționeze firesc. Nicio mișcare nu este forțată sau rigida în Shinden Fudo Ryu. De aceea și curge totul atât de natural, pentru că nu te opui mișcărilor (nici ale adversarului, nici ale tale). Iese din tine (doar dacă îi permiti) acel copil interior care iubeste viața și o trăiește fără incrancenare.

Desigur, poți învăța tehnicile matematic, rece și fizic. Dar dacă blochezi naturaletea, firescul mișcărilor, atunci nu cred că mai este Shinden Fudo Ryu. Așa cum văd eu lucrurile când vine vorba despre această școală, ingredientul principal într-o confruntare este tocmai acest copil interior a cărui dragoste de viață este vecina cu nebunia și bucuria cu care „curge” în luptă. Nu poți învăța firescul, naturalul. Trebuie doar să fii dispus să dai drumul copilului interior din închisoarea mentală în care l-ai băgat. Pentru că în mod clar, a fii tu însuți, fără bariere, restrictii, blocaje, este cel mai greu lucru cu putinta. Dar este și cea mai bună armă secreta pe care o ai la dispozitie. Este a ta, iar această școală doar te ajută să o accesezi. Shinden Fudo Ryu îți cere sinceritate maximă față de tine în primul rând. Îți cere răbdare față de tine în primul rând. Îți cere să te asculți în primul rând pe tine. Îți cere flexibilitate mentală, nu te obligă, ci te face să îți dorești să ieși din cutiile impuse de ceilalți. După ce reușești să aplici toate aceste lucruri pe propria ființă, atunci să le aplici pe ceilalți este floare la ureche, devine natural.

Desigur, această întărire mentală și spirituală vine la pachet cu o pregatire temeinica a corpului. Pentru că, dragilor, în școala asta trebuie să te așezi și să te ridici natural, firesc, fără efort și fără grimase pe față. Asta ca să vă dau doar un exemplu mic. 🙂

Au fost zile intense de antrenament în care am învățat multe. Nu mă refer doar la tehnici. Îi felicit pe colegii care au trecut examenul de grad: Christel, Cristi și Azur. Îi mulțumesc lui Sebastian pentru organizarea impecabila a seminarului, pentru prietenie și pentru încrederea pe care mi-o acorda! Sper să ne revedem cu toții și la alte seminarii.

La final, am rămas cu un gând simplu: nu trebuie să știi tot, nu trebuie să îți iasă tot, nu trebuie nici măcar să curgi mereu.

E suficient să nu te mai opui.

Poate că asta e lecția cea mai grea din Shinden Fudo Ryū și, probabil, și din viață: să ai curajul să lași copilul interior să iasă din închisoarea mentală în care l-ai închis, chiar dacă nu știi exact ce va face.

Uneori va greși. Alteori va râde. Dar, din când în când, va curge.

Iar pentru momentele acelea… merită toți cei 2.596 de kilometri. 🙂