DOSARELE SECRETE ALE GUNNERILOR: Duff McKagan: „L-am urmărit pe cel care îi procura drogurile lui Steven Adler și i-am spart fața”

Traducerea şi adaptarea după „Rock & Folk”, realizată de Anca Lupeş (VOX POP ROCK, nr. 2/ianuarie 1994)

 
Steven Adler, primul baterist de la Guns N’ Roses şi-a dat în judecată fosta formaţie în iunie 1991. Se plângea că fusese dat afară din trupă în martie 1990 sub pretextul că nu respectase o înţelegere făcută între el şi grup: să se abţină de la droguri. David Chodos, avocatul său, a recunoscut de bunăvoie că Adler este încă consumator de heroină, dar contestă că imposibilitatea clientului său de a renunţa la drog ar fi putut fi un motiv suficient pentru a-l face să-şi piardă toate drepturile legate de participarea sa în trupă. Anturajul juridic al Gunnerilor, ca şi Allen Niven, managerul din vremea aceea, şi Doug Goldstein, urmaşul său, afirmă că ceilalţi membri ai formaţii i-au dat lui Adler toată libertatea de a hotărî să-şi pună ordine în viaţă, păstrându-l în trupă cât mai mult posibil, până la limita în care prezenţa lui să pună în pericol chiar existenţa formaţiei Guns N’ Roses.

Calvarul

În august 1993 procesul a fost în fine judecat la Los Angeles, în faţa Curţii Supreme a Californiei. Steven Adler, foarte „răvăşit”, nu s-a prezentat în fiecare zi, dar potrivit lui Duff McKagan: „Maică-sa era acolo tot timpul, să spioneze. Eu am fost mereu 100% de partea lui Steven şi mai sunt încă şi astăzi. Sunt singurul care a încercat să-l păstreze în sânul formaţiei. L-am urmărit pe cel care-i procura drogurile şi am descoperit unde locuia. Stătea la jumătatea drumului dintre casa mea şi a lui Steven. Nenorocitul acesta locuia între noi! Aşa că m-am dus la el acasă cu puşca cu aer comprimat. L-am făcut să îngenuncheze. L-am prevenit să nu cumva să îi mai vândă droguri lui Steven. Calvarul lui Steven îmi făcea destul rău. La dracu, îl văzusem în nişte stări! Cu sângele curgând! Toate astea s-au întâmplat după expulzarea sa din trupă. Ştii, pe ceilalţi nu îi interesa, era ceva de genul: „Ia mai dă-l în… nu mai face parte din trupă, ni se rupe!”. Dar eu îl iubeam pe Steven. I-am spart faţa cretinului acela care îi făcea rost de droguri. L-am făcut să îşi ude pantalonii”!
 
 

Mama

În timpul procesului, Axl, Slash şi Duff au fost chemaţi să depună mărturie sub jurământ. Duff, pentru că este şi basist şi baterist, a fost interogat în mod special pentru a putea defini mai bine rolurile muzicale respective în formaţie: „Sunt baterist de la 15 ani şi din cauza asta de multe ori îi arătam lui Steven cum să bată. Ca dovadă, am adus în faţa Curţii mai multe exemplare ale unor albume unde eu sunt la tobe. Le-am explicat, şi asta nu era nici un secret, că de multe ori mă aşezam la tobe pentru a-i arăta lui Steven anumite pasaje, aşa lucram noi în Guns”.

Avocatul lui Steven a intervenit atunci: „Pe vremea aceea treceaţi în locul lui Steven pentru a-i arăta cum să facă?”. Şi Duff a răspuns: „Da, o făceam. Îi arătam cum să execute exact o parte din partitura la tobe”. De abia şi-a terminat fraza că o rumoare a străbătut publicul. Mama lui Steven murmurase: „Mincinosule!”
„Toată lumea a auzit, mai puţin judecătorul. Dar eu am rămas calm şi am întrebat dacă mai sunt şi alte întrebări. După mine urma să fie audiat Axl. El nu a fost prezent în timpul audierii mele. Le-am spus avocaţilor că lumea ar face mai bine să se calmeze pentru că Axl ar putea reacţiona violent la astfel de provocări. Mi s-a spus că primul lucru pe care l-a făcut judecătorul când a început şedinţa, a fost să îi dea un avertisment sever mamei lui Steven, adăugând că orice fel de manifestare din partea oricui, se va solda cu excluderea din sală”.
Duff se întreabă încă, ce motiv au toate astea şi ce caută ea la proces când fiul ei este pe jumătate distrus. „Dacă maică-sa s-ar fi ocupat într-adevăr de el, dacă avocaţii lui s-ar fi ocupat de el, atunci s-ar fi ocupat în primul rând de sănătatea lui şi de ceea ce-l distruge – drogul. A ajuns la bară cu faţa descompusă. Judecătorul l-a întrebat când a luat ultima oară droguri. Steven i-a răspuns că în acea dimineaţă la ora 10.30. Am intervenit: „Haideţi să oprim totul şi să-l ajutăm pe tipul acesta! Ce caută maică-sa aici? De ce a venit aici să organizeze toată chestia asta smiorcăindu-se că e tot timpul drogat, are nevoie de banii ăştia”??”.

Viaţa de familie

 

Ola Hudson, mama lui Slash, o cunoaşte pe cea a lui Steven, de când fiii lor s-au întâlnit la şcoala primară, când aveau 8 ani. Se înfurie şi astăzi când îşi aminteşte atitudinea celei din urmă faţă de Steven, după ce s-a recăsătorit: „A început prin a-l da afară din casă. De la vârsta de 10 ani micul Steven trăia între casa noastră şi cea a bunicii lui. Vroia şi el să aibă casă şi camera lui. Dar mama lui şi tatăl lui vitreg îl goneau mereu”!
Duff confirmă că atunci când l-a întâlnit pe Steven pentru prima oară, relaţia dintre acesta şi mama lui era total lipsită de afecţiune: „Era o nenorocire, Slash mi-a povestit că îl alungase pentru că tatăl lui vitreg nu-l suporta. Vă imaginaţi ce ordinară? Şi deodată, după ce Guns au semnat cu Geffen, când am înregistrat primul nostru disc, brusc a venit să-l vadă, povestind peste tot ce mândră e ea de fiul ei. Dar pe de altă parte, mergea să cumpere beţe de tobe, îi grava numele pe acestea şi-l trimitea pe fiul cel mic să le vândă la liceu cu 5 dolari bucata! Ne făcea poze, le semna apoi cu numele noastre şi-l trimitea pe cel mic să le vândă. Odată a comandat 12 duzini de tricouri şi a trimis nota de plată managerului nostru. Punea mâna pe tot ce-i aparţinea lui Steven, inclusiv pe Discurile de Aur. Spunea: „Pot să-l iau, să-l pun pe perete?” şi îl vindea, bineînţeles”.
Potrivit lui Duff, juraţii n-au fost părtinitori: „L-au văzut pe Steven şi pe mama lui. M-au văzut pe mine şi pe Slash depunând mărturie, treji şi cu feţele proaspete, în timp ce Steven era descompus, prăbuşit”.
Duff crede că a răspuns bine la bară: „Eram chiar în faţa avocatului lui Steven, în fiecare zi, şi cred că nu era foarte bun. Noi nu i-am furat niciodată bani lui Steven. Problema era „bunăvoinţa” noastră. El şi-a primit drepturile”.

Epilog?

Sentinţa a fost dată: 2,1 milioane de dolari în beneficiul lui Steven Adler, dintre care 150.000 au fost plătiți de Alan Niven, ex-managerul lor, 50.000 de Doug Goldstein, restul prin formaţie. Iar acest proces îi scuteşte de acum înainte pe cei de la Guns de obligaţii faţă de Steven Adler.
Mulţi cred că managerii ar fi trebuit să plătească 1,9 milioane de dolari şi trupa doar 200.000. Idealişti.
 
 

Căsătoria lui Slash

Era o sărbătoare a sărbătorilor. Slash plătise totul. Minimum 200-250.000 de dolari. Invitaţiile erau superbe, cu o imagine în relief reprezentând lebede în mijlocul unei jungle de magnolii. Iar pe plicul în care trebuia trimisă confirmarea era chiar şi timbru! Mai ştiţi şi alţi tineri căsătoriţi care să-ţi lipească şi timbrul pe plicul de confirmare?
Renee alesese ea însăşi timbrele. Reprezentau orhidee.
Petrecerea a avut loc la Ritz Carlton din Marina Del Rey, deasupra apelor calde ale Pacificului. În ciuda recesiunii, a tuturor acestor uzine care se închid în fiecare zi şi a comerţului care merge din ce în ce mai prost, Slash hotărâse să nu se uite la bani.
Domnişoara de onoare purta o rochie din satin negru inspirată de cea mai sexy lenjerie intimă. Cavalerul de onoare şi ceilalţi tineri optaseră pentru smokinguri negre.
Renee purta o rochie superbă cu guler montant, cu o imensă trenă brodată cu flori albe. Flori! Erau peste tot, aranjate în toate felurile, şi în plus, fiecare invitat a primit o floare. Cu câteva zile înainte, Gunnerii dăduseră o serie de spectacole fulminante la Forum. Şi acum iată-i aici, purtând trandafiri albi la butoniere.
Axl şi-a făcut intrarea într-o vestă de mătase verde, incredibil de prietenos. Imediat după terminarea ceremoniei s-a dus să se schimbe în ceva mai confortabil. În curând a revenit într-un pantalon de piele neagră.
Şampania curgea în valuri. Pentru toţi părea că se apropie, dar nu… Brusc, 12 servitori au deschis uşile sălii de mese dezvăluind decorul unei… cine.
Noaptea sosise şi Renee încă se codea să renunţe la rochia de mireasă. Şi atunci au început necazurile ei. În timp ce se plimba cu Slash printre mese, discutând cu invitaţii, a reuşit să-şi agaţe trena care a început să se rupă. Renee a vrut să-şi taie singură bucata stricată, dar eforturile sale disperate au atras atenţia uneia dintre domnişoarele de onoare care i-a rupt brutal trena! Celelalte domnişoare de onoare s-au aruncat asupra ei smulgându-i literalmente imensa rochie romantică şi lăsând-o în… minijup. Încă o dată, rock n’roll-ul îi ajunsese din urmă pe Gunneri.

La Slash acasă

„E formidabil… Am una care e însărcinată… Nu, nu Renee, una dintre şerpoaicele mele boa”! (Slash)
Ţine atât de mult la ei, încât are şerpi şi pe chitară…
I se explică lui Slash că i se vor pune câteva întrebări pentru o revistă franceză. Şi el este foarte impresionat pentru că „un cercetător francez a descoperit primele fosile de dinozauri în Deşertul Gobi…” Slash este imbatabil în domeniul şerpilor şi al dinozaurilor, dar regretă mania care a cuprins întreg globul de când cu filmul lui Spielberg: „Dinozaurii au devenit un departament al industriei spectacolului, e păcat chiar dacă ei sunt la fel de rentabili ca şi rock n’roll-ul”.
Televizorul chitaristului este fixat pe Discovery Channel. Nişte muncitori tocmai îi construiesc un studio de înregistrări în spatele casei. „Acolo voi lucra demo-urile viitorului album. Axl şi cu mine ne vom concentra pe noutati şi dacă totul merge bine, la vară GNR va relua drumul turneelor”!
De ce se va numi următorul disc GNR „The Spaghetti Incident?”?
Slash se gândeşte mult: „La începuturile trupei a existat un accident nenorocit cu nişte spaghetti la Chicago. Nu mă întreba despre ce e vorba, tot ce pot să spun este că nu are nicio legătură cu un western al lui Clint Eastwood”.
Coperta este absolut hidoasă…
„Da, fucking incredible! Tocmai fotografiasem spaghetele alea, în sos Chef Boyardee, şi într-o primă versiune erau chiar şi bucăţele de carne, dar le-am scos…”
Slash şi mâncarea! Ar trebui consacrat un întreg capitol acestei teme! Când micul Slash avea 6 ani, mama lui l-a dus într-o zi la pescuit pe Trout Lake, aproape de Malibu. În ziua aceea Slash a prins 6 peşti. Nu a fost puţin lucru având în vedere că era prima lui experienţă de acest gen. Odată întorşi la casa din Laurel Canyon, unde tatăl său desena copertele pentru discurile lui Jackson Browne şi Joni Mitchell, iar mama sa schiţa costume pentru Bowie şi Patti Labelle, Slash a realizat că Ola (n.r. – mama sa) intenţionează să cureţe peştele şi să-l frigă pentru cină. Era îngrozit! A făcut o adevărată criză. În spiritul celor 6 ani ai săi, el credea că va păstra cei 6 peşti ca parteneri de joacă. Din ziua aceea, numai gândul de a mânca peşte îi face greaţă.
Câteva săptămâni mai târziu, o maimuţică şi-a făcut apariţia în grădina casei familiei Hudson. Maimuţica scăpase de la proprietarul său şi alerga prin Laurel Canyon. De ce o fi ales ea să intre pe fereastra micului Slash e greu de spus. Cert este că într-un timp record Slash şi micuţul animal au devenit un cuplu inseparabil. A lipsit foarte puţin ca Slash să nu se creadă Mowgli în persoană, cutreierând o junglă imaginară în spatele casei sale cu maimuţica pe umăr. Până ce fostul proprietar a venit să-şi recupereze animalul. Pentru a-l consola pe micuţ, Ola i-a oferit atunci primul său şarpe, un Boa Curcubeu, cel mai frumos dintre toţi şerpii. De atunci, Slash a avut boa indieni, pitoni şi tot felul de alţi şerpi.

Întrebările

Apar întrebări despre alţi muzicieni, Johnny Thunders („N-am fost niciodată impresionat de gagiul acesta!”). David Johanssen („Acesta s-a cam fumat!”). Steve Bators? Slash l-a întâlnit odată într-un club, pe când era încă adolescent: „Am vorbit, dar n-am avut chiar o discuţie împreună, dar pe atunci nu ajunsesem încă chitaristul pe care îl ştie toată lumea…”
Iată ce sfaturi ar da Slash celor care vor să cânte la chitară: „Fixaţi-vă un ţel, o chestie care vă sparge şi încercaţi să o faceţi. Chiar dacă, de fapt, nu e aşa teribilă. Chinuiţi chitara şi maşinăria de ascultat discuri şi o să vedeţi că într-o zi, hopa!, aţi reuşit! Important este să-ţi iubeşti chitara şi să-ţi ţii nasul în vânt… Trebuie să supravieţuieşti”!
Odată deschis capitolul chitară, nimeni nu-l mai poate opri: „Când eram puşti, chitaristul meu preferat era Jeff Beck. Beck era pe bune idolul meu pentru că are acest talent de a găsi trucuri, ca din greşeală, şi le integrează imediat în ceea ce cântă. Dacă ia o notă falsă, va reuşi să o facă să sune de acolo”!
Şi piesa din repertoriul T.Rex, Buick Makane? Slash este înnebunit după ea: „Este piesa mea preferată din tot ce au scos ei. Când am format grupul, Axl o cânta tot timpul, şi când am decis să facem acest disc ca un omagiu pentru rădăcinile noastre, i-am amintit lui Axl de ea”. Este primul cântec pe care Slash CÂNTĂ, un eveniment, desigur, pentru că nimeni din ţara cumpărătorilor de discuri nu i-a auzit vocea!
Şi piesa aceea Nazareth, Hair Of A Dog? Nu e puţin deplasată printre toate omagiile pentru Pistols, Misfits şi Fear? „Am ales această piesă pentru că, din păcate, toată lumea a uitat de Nazareth”.
Câte ceva despre turneul sud-american. „Tot ce s-a scris despre asta e adevărat. În Brazilia, acoperişul sălii s-a dărâmat peste spectatori. Noi nu ajunseserăm încă, din fericire, pentru că ne-ar fi pus-o şi pe aceasta în cârcă! De fapt, plouase torenţial. Asta şi spectatorii care încercau să se strecoare prin acoperiş, fără să plătească bilet. Dar nu au fost morţi! De fapt, ador America de Sud, Bogota şi tot restul. Oamenii de acolo sunt într-adevăr excitaţi de rock n’roll. Dai un concert în Columbia şi se poate întâmpla orice. Am văzut tipi şi tipe făcând dragoste în timp ce noi cântam Welcome To The Jungle! Sunt complet deliranţi, fără nicio inhibiţie”!
La televizor se difuzează ştiri despre incendiile care fac ravagii în California. Ce va face dacă focul se va apropia de vila sa? „Am s-o iau pe Renee şi pisicile!” Apoi, după puţin timp: „Şi şerpii mei? Stai… Nu! Nu mă văd abandonându-i acolo în flăcări… Şi nici lăsându-i în libertate… Cred că o să rămân cu ei”, murmură el.
 
Slash îşi aprinde o ţigară în timp ce magnetofonul merge în continuare. „Guns a avut aşa un succes… O afacere enormă… Iar eu am ajuns să mă întreb care era realitatea situaţiei mele? Dacă spun ceva, asta poate inflenţa o mulţime de oameni. Eu am încercat întotdeauna să mă ţin deoparte, să nu pozez în lider. Dar, în acelaşi timp, am această imagine încă de la început şi trebuie să o admit. Un tip care caută ceartă. Mai ales când beau. Arunc cu ce-mi cade în mână, sparg tot şi sunt ca un nebun. Chestia asta am avut-o dintotdeauna. Nu era o încercare de a-mi construi o imagine. Pe vremea aceea era rock de-adevăratelea! Şi mai erau şi toate fetele alea în jurul nostru… Acum, de fiecare dată când apar într-o cârciumă gagicile sar pe mine: „Hei, Slash, tipule! Aseară am golit o jumătate de sticlă de Jack Daniels gândindu-mă la tine!” Sau dacă stau într-un bar şi încerc să conversez cu cineva, mă trezesc deodată cu 50 de whisky-uri în faţă, fiecare trimis de altă persoană! Sau şi mai rău: dacă cumva nu las locul respectiv măcar pe sfert distrus, lumea este dezamăgită. Dar n-am de gând să le mai fac jocul. Îmi pare rău băieţi, eu mă retrag! Şi asta datorită lui Renee…”
 

Slash şi chitara lui Joe Perry

Primul său contact cu chitara a fost un poster cu Joe Perry (Aerosmith). „Avea o Les Paul Sunburst 1959”, precizează el. „Acum e a mea”. Cum aşa? „Eram în turneu în Japonia. M-a sunat impresarul nostru şi mi-a spus că a primit o informaţie despre o „chitară puţin căzută din camion” care m-ar putea interesa. Mă gândeam, ce chitară o fi aia de m-au sunat tocmai în Japonia. Mai ales că aveam deja vreo 30 Les Paul în colecţia mea!
Întorcându-mă în State, am aflat mai multe. Printre care şi faptul că era una dintre chitările lui Joe Perry! Ştiam că bătrânul Joe avea o Les Paul Sunburst 1959 şi că nu există decât două astfel de chitări, iar cealaltă îi aparţine lui Duane Allman! Şi ştiam asta pentru că aveam nenorocitul acela de poster în camera mea şi bătrânul Joe cânta la chitara aia al dracului de bine… Am terminat prin a-l suna pe vânzător, care mi-a confirmat că este a lui Perry… Mi-am spus: Imposibil!!! Chitara aia nu poate fi de vânzare!! Dar, de fapt, îi fusese furată de fosta soţie. În plin divorţ, ea venise cu un camion unde încărcase multe lucruri pe care le-a vândut pentru a-şi cumpăra droguri. Toate astea, în timp ce săracul Joe era în turneu. Vânduse această chitară, o Les Paul 1959 pe care oricine o evalua la minimum 25.000 de dolari, cu 300 de dolari prăpădiţi! Un chitarist de la Nashville o recuperase dintr-un magazin de solduri înainte de a mă căuta. Am înnebunit la ideea că toată această poveste ar putea fi adevărată, tipul mi-a trimis o poză şi am recunoscut imediat chitara lui Perry! Am dat pe ea 8.000 de dolari. Un chilipir. Sună fantastic!! În ziua în care am primit-o, l-am sunat pe Joe Perry. Chitara era branşată la amplificator în camera mea de hotel şi i-am spus: Ia ascultă asta dobitocule, şi spune-mi dacă recunoşti… A înnebunit la telefon. Iată ce poate face drogul oamenilor! Joe o cumpărase cu 2.000 de dolari, eu am dat 8.000, iar amărâta aia n-a văzut decât câteva sute de dolari. Iar eu văd încă urmele unghiilor lui Perry pe butonul de volum. Trebuie să spun că pe vremea accea se fabricau artizanal!”