Editors la Rock The City (22.07.2019)

Articol de Mary Alexe

iulie 27, 2019

228

Third time is… ho harm

Editors la Bucureşti, 2019

La zece ani ani de la primul concert în România, Editors ne-au vizitat pentru a treia oară, în cadrul festivalului de-o zi, Rock the City, din Piaţa Constituţiei.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi, trupa există cam de prin 2002, s-a format în Birmingham şi a trecut la începuturi prin mai multe variante de nume: Pilot, The Pride şi Snowfield. Numele Editors a venit odată cu primul lor contract cu o casă de discuri (Kitchenware Records) pentru primul disc, The Back Room din 2005, care le-a şi adus un Mercury Prize anul următor. Paisprezece ani şi şase albume mai tîrziu, Editors, formată din membrii fondatori Tom Smith (voce, chitară, pian), Russell Leetch (bass) şi Ed Lay (tobe), cărora li s-au alăturat în 2012 Elliott Williams (clape, chitară) şi Justin Lockey (chitară), este printre trupele etalon ale momentului, cu turnee în toată lumea şi milioane de albume vândute. Şi cu toate acestea, e suficient să vezi cîteva interviuri cu ei ca să-ţi dai seama că au o doză consistentă de simplitate şi de firesc, lucru care pe mine, una, mă impresionează de fiecare dată. Cam asta s-a văzut şi la Bucureşti pe scenă: oamenii şi-au făcut treaba în mod profesionist, fără „aditivi artificiali”, cu un simplu panou în spate care ilustra coperta albumului Violence (2018, cel mai recent) şi cu redarea în alb-negru a imaginilor pe ecranele laterale scenei. După concert, au coborît în public şi au rămas pentru The Cure.

Dacă ne uităm pe lista concertelor lor cam din ultimii doi ani, constatăm că de la prezenţa anterioară în România, adică la Summer Well 2017, au avut puţine şi scurte (cîteva luni) pauze de turneu, timp în care au lansat şi albumul nou. Deşi erau la final de tur al festivalurilor, nu au lăsat să se vadă semne de oboseală şi s-au prezentat cu un setlist foarte energic şi viu. Setlist care ne-a dus prin toată discografia lor, cu cel puţin un cîntec din fiecare album, dar care s-a rezumat la 12 piese, fără bis. Recunosc că nu am fost foarte mulţumită de selecţia pieselor, fiind cel puţin 4-5 altele pe care aş fi vrut să le aud, dar asta e mai puţin important. Bănuiesc că a fost şi o constrîngere legată de timp, avînd la dispoziţie numai o oră de cîntat. Publicul nu a fost prea numeros şi, în afara cîtorva care erau în raza mea vizuală şi care erau clar cunoscători şi fani Editors, a reacţionat destul de moderat. Puţin mai mult entuziasm am simţit la Papillon (In This Light and on This Evening, 2009) (aş fi văzut-o mai spre final, dar a fost a doua), Munich (The Back Room, 2005), Sugar (The Weight of Your Love, 2013), The Racing Rats (An End Has a Start, 2007). Momentul meu preferat rămîne Ho Harm (In Dream, 2015), o mică bijuterie care se sprijină pe vocea lui Tom pendulînd între notele joase, baritonale şi segmentele de falsetto, pe de o parte, şi pe efectul de chitară obţinut cu un băţ de tobă plimbat pe corzi, pe de altă parte. Au încheiat cu Frankestein, single-ul nou de pe The Blanck Mass Sessions (2019) (o versiune şi mai electronică a pieselor de pe Violence), care este o ciudăţenie pe măsura titlului, descris la fel de bizar de Tom ca fiind „un cîntec al bucuriei şi al evadării – un cîntec de desene animate pentru ciudaţi, pentru cei diferiţi sau pentru noapte”.

Se pare că trupa lucrează deja la piese noi iar eu, una, sînt foarte nerăbdătoare să văd în cel fel îşi mai editează stilul, după ce a jonglat destul de mult cu chitara şi soundul electronic de la un album la altul, păstrînd totuşi exact acele elemente care o fac să fie Editors şi să rămînă recognoscibilă de la prima notă. Ce ştiu sigur este că aş vrea să-i văd într-un concert non-festivalier, în sală, dacă se poate chiar un acustic. Nici nu cer prea mult.

Setlist