Judas Priest, un concert doar pentru cei aleși (22.07.2018)

iulie 25, 2018

482

Articol de Iulia Radu
Aveam nevoie de energia unui concert heavy-metal, așa că Judas Priest a picat la fix. Am plecat de la Romexpo cu câteva imagini adânc întipărite în memoria afectivă: cea a mitralierei, afișată pe ecranul mare, care expedia cu repeziciune glonț după glonț; și cea a unei familii fericite (3 adulți și un copil de 5-6 ani) care săreau ținându-se de mâini, într-o horă nebunească, urlând (cântând?) din toate puterile.

Duminică, 22 iulie, Judas Priest a însemnat, pentru mine, FORȚĂ, un tăvălug de energie care i-a prins pe toți înăuntru și nu le-a mai dat drumul până la final, o armată care mărșăluiește pe un beat de heavy-metal și câștigă de partea sa fiecare spectator. Impresionante au fost și filmările 3D care au rulat în timpul concertului. Mi-a plăcut foarte mult cum sună live piesele de pe noul album, „Firepower”, lansat în martie anul acesta.

Am citit doar cronici bune și am văzut câteva clasamente făcute după primele 6 luni ale anului din care nu lipsea și acest album. Pe Facebook, am citit numeroase comentarii entuziaste scrise de artiști români, dar și de simpli iubitori de muzică, despre „Firepower”. Poate din cauza aceasta rămăsesem cu impresia că se „născuse” un val de simpatie pentru Priest și în special, pentru noutatea discografică, înainte de concert. Însă, realitatea din teren m-a plesnit dur peste ochi. Primul a fost să văd că gardul care delimita zona de concert încercuia o bucățică din imensa parcare Romexpo. Nici măcar nu ajungea până la zona cu iarbă. A fost primul semn că organizatorii și-au făcut socotelile pentru public puțin. Nici acum nu înțeleg de ce (poate prețurile mari au fost de vină: între 150 și 320 lei?!?).

De fiecare dată când am mers la concertele britanicilor au fost cel puțin 10.000 de spectatori. Chiar n-ar fi putut să vină și acum la fel de mulți? La plecare, m-am oprit lângă un grup de jandarmi și am întrebat câți oameni estimează ei că au fost la concert. Răspunsul a picat ca un trăsnet: în jur de 4.000 de spectatori. Este greu să înțeleg cum a ajuns Judas Priest să aibă tot atâția spectatori ca Nick Cave (un artist de nișă, mult mai puțin cunoscut în România decât Judas). Nu știu câte posturi de radio, câți parteneri media au difuzat și au promovat albumul „Firepower”.

Dar încep să cred cu tărie că, în România, rock-ul este „omorât” și de cei care vor să câștige bani de pe urma acestui gen muzical. Probabil, în momentul în care organizatorii (și nu mă refer doar la cei care au adus Priest în România acum, ci la absolut toți cei care fac diverse concerte și festivaluri) vor înțelege că nu poți promova muzică fără muzică, lucrurile se vor schimba în bine.

De ani de zile le cerem tuturor organizatorilor: albume ale artiștilor pe care îi aduc tocmai ca să le putem difuza, informații despre artiști, fotografii și interviuri. De fiecare dată vedem aceleași priviri mirate de parcă le-am fi cerut să facă autostrăzi în țară. Fiecare dă vina pe public atunci când treaba scârțâie (anulează, amână din lipsa de interes a românilor?!?!), iar publicul are eterna replică: „iar vin ăștia care cântă aceleași piese de 30 de ani”.

Când organizatorii vor înțelege că muzica e pe ascultate, nu pe vorbite, că nu spoturile radio îți aduc oameni la eveniment, că iubitorul de muzică trebuie să fie informat corect și „hrănit” și cu muzica nouă produsă de artiști, că sunt foarte importante cronicile de concert (sunt tot mai puține în ultimii ani), când vor înceta să-i mai ia de fraieri pe oameni („le dăm în spoturi piesele pe care oricum le știu, nu-i deranjăm cu noutățile”), sunt absolut convinsă că vom avea și noi o piață sănătoasă. Până atunci, însă, ne minunăm că sunt din ce în ce mai puțini oameni la concerte, că nu prea se mai ascultă albume. Înainte de a încheia acest subiect, subliniez un aspect important: de fiecare dată, Andrei Partoș a difuzat piese de pe albumele noi ale diverșilor artiști care au ajuns în România (inclusiv cu Judas Priest a difuzat mai mult de jumătate din piesele de pe „Firepower”), a făcut topuri dând astfel posibilitatea ascultătorilor și cititorilor site-ului să asculte muzică (40-50 de piese din repertoriul lui X) și să voteze cântecele preferate. Rezultatul? Doi-trei organizatori și promotori români au înțeles importanța acestui demers și au mulțumit, restul e tăcere.
A doua dezamăgire majoră a fost faptul că la standul oficial de merchandise nu se găsea albumul „Firepower”.

Este cel puțin straniu să pornești la drum pentru a promova un album, dar să nu-l ai la vânzare pentru fani. Să vinzi orice altceva inscripționat cu titlul albumului, mai puțin obiectul pentru care ne-ai chemat acolo… La standul de merchandise am aflat că toți banii proveniți din vânzarea obiectelor promoționale erau donați Fundației lui Glenn Tipton pentru a-i ajuta pe cei care suferă de Parkinson. Un gest frumos, care ar fi putut să fie promovat intens astfel încât să înțeleagă și românul-cumpărător că face o faptă bună.

La acest eveniment, jetonul a fost 8 lei. Din punctul meu de vedere, a fost enorm, mai ales că am fost și la alte concerte anul acesta, unde s-a putut și cu 6 lei. Oricum, nu mi se pare normal să mă obligi să dau 8 lei pe un pahar cu apă, mai ales într-o zi în care disconfortul termic nu te lasă să respiri.

Zăpușeala nu a dispărut după apusul soarelui, așa că din acest punct de vedere au fost greu de suportat cele 4 ore petrecute la Romexpo (nu mai reiau acest subiect, am scris un articol anul trecut, pe care-l puteți citi aici – click!). Totul se vindea pe jetoane, inclusiv tricourile (17, 20 sau 38 de jetoane, așa că un hanorac era 304 lei!!). De cozile de la casa de jetoane și de cele de la punctele de unde puteai cumpăra diverse, n-am scăpat nici în iulie 2018. Încep să cred că românul e făcut să stea la coadă.

Revin la concert. Una dintre piesele care mi-a plăcut în mod deosebit, aș putea chiar să spun că așa am descoperit-o pentru că nu o mai ascultasem până acum, a fost „Tyrant” de pe albumul „Sad Wings Of Destiny” din 1976. Am aflat apoi că piesa a fost inclusă în setlistul acestui turneu, iar Rob Halford a declarat că este pentru prima dată când o cântă live în ultimii 34 de ani. Frumos cadou pentru fanii trupei care vor participa la concertele din cadrul turneului!

Mi-a plăcut foarte mult și chitaristul Andy Sneap, înlocuitorul lui Glenn Tipton (care a fost diagnosticat cu Parkinson în acest an și nu mai poate susține concerte). Mă gândesc că n-ar fi fost un capăt de țară dacă organizatorul trimitea câteva informații și fotografii cu acest chitarist, pentru o bună informare a publicului. Noi n-am primit nimic. Pe scenă au fost: Ian Hill (basist, prezent în trupă din 1969), Rob Halford (solist vocal, prezent în trupă în perioada 1973 – 1992 și apoi din 2003 până în prezent), Scott Travis (baterist, membru al trupei din 1989), Richie Faulkner (chitarist, prezent în trupă din 2011) și Andy Sneap.

Publicul a primit cu bucurie piesele de pe noul album, ceea m-a bucurat enorm! Rob Halford nu a pierdut nicio fărâmă din charismă, a schimbat la fel de multe ținute ca în anii trecuți în care l-am văzut, și chiar dacă nu vorbește prea mult cu spectatorii transmite mult prin gesturi, mimică, interpretare. Față de concertul din 2015, setlistul a fost mult schimbat, doar 6 cântece au coincis. Subliniez acest lucru pentru cei care se plâng mereu că avem parte de aceleași piese mereu. Mi-a plăcut ideea de a intra pe scenă pe acordurile cântecului înregistrat „War Pigs” (Black Sabbath) și au părăsit scena pe înregistrarea „We Are The Champions” (Queen).

În deschidere au urcat pe scenă: Carthagods (Tunisia, înființată în 1996), Rhemorha (Rusia, înființată în 2006) și Battle Beast (Finlanda, înființață în 2005). Publicul le-a primit cu entuziasm, unii cunoșteau piesele și le-au cântat alături de artiști. Preferații mei au fost Battle Beast.

Înainte de a scrie acest articol, am vrut să văd ce au scris ceilalți jurnaliști. Am găsit o singură cronică de concert și o grămadă de articole despre filmulețul postat de Judas Priest în care britanicii criticau mâncarea primită. Dacă asta este tot ce au reținut jurnaliștii după un concert, atunci avem o mare problemă.

Dacă cei de la Mediafax, România TV, Ziare.com, Libertatea, România Liberă, Adevărul, Realitatea, Business Magazine și altele scriu despre un concert doar când se întâmplă ceva regretabil, atunci ne merităm soarta. Filmulețul cu pricina nu mai apare acum pe contul de Instagram (acolo am văzut câteva link-uri în articole), în schimb apare pe contul de Youtube al unui român. Mie îmi scapă ceva în toată povestea asta.

Nu înțeleg de ce au scos filmulețul de pe Instagram dacă erau atât de nemulțumiți sau de ce nu au oferit nicio explicație după… Nu e ok să critici aspru și apoi să îți retragi criticile fără nicio explicație. Emil Ionescu (Metalhead) a postat pe Facebook câteva mesaje prin care a oferit explicații, le aveți mai jos:

Emil Ionescu: Filmarea cu mancarea a fost postata la ora 19:00 iar ce au filmat era mancarea de la pranz ramasa de la tehnicii trupei dupa ce mancasera deja la ora 17:00. Trupa a mancat dupa show, dupa ora 22:30. Avem toate mailurile cu catering managerul lor care a aprobat meniurile. Asteptam OK-ul lor pentru a le face publice. Nu a fost nicio mancare alterata. Nu mai raspanditi zvonuri false. Compania de catering care nu si-a facut bine treaba nu a adus farfurii cutite etc…asa ca prezentarea mancarii nu era in regula. Meniul a fost cerut de managementul trupei iar mancarea nu era alterata..nu stiu de unde a mai aparut si asta. Colegii au vazut situatia, au reparat-o aducand toate cele necesare si toata lumea a fost fericita.

P.S. Au trecut deja 3 zile de la concert și nu am primit nici măcar câteva fotografii oficiale pe care să le putem folosi într-o cronică. Spune și asta multe despre seriozitatea cu care se lucrează în acest domeniu.

Setlist

Firepower
Grinder
Sinner
The Ripper
Lightning Strike
Bloodstone
Saints in Hell
Turbo Lover
Tyrant
Night Comes Down
Freewheel Burning
Guardians (instrumental)
Rising From Ruins
You’ve Got Another Thing Comin’
Hell Bent for Leather
Painkiller
Bis:
Metal Gods
Breaking the Law
Living After Midnight