Eurovision 2015. Membrii juriilor naţionale au fost aleşi: Ovi, printre cei cinci reprezentanţi ai României care vor puncta show-ul fiecărei ţări participante

0
61

Articol preluat din Adevărul
Ovi JacobsenEurovision 2015. Cântăreţul şi compozitorul Ovidiu Cernăuţeanu, care, alături de Paula Seling, a reprezentat de două ori România la concursul internaţional, se numără printre membrii juriului naţional care vor puncta momentul fiecărei ţări participante la ediţia din acest an.
Din 2009, câştigătorul Eurovision Song Contest este desemnat nu doar de milioanele de persoane care urmăresc show-ul de televiziune, ci şi de profesionişti din industria muzicală. Astfel, în fiecare ţară participantă, telespectatorii şi un juriu naţional decid, în proporţie de 50%, câştigătorul.
 

Eurovision 2015: Cine sunt membrii juriului din România 

Juriul naţional este format din cinci membri şi un altul de rezervă, potrivit site-ului eurovision.tv. Aşadar, juriul României este format din compozitorul Viorel Gavrilă, producătorul Mihai Pocorschi, cântăreţul şi compozitorul Ovi Jacobsen, cel care alături de Paula Seling a reprezentat de două ori România la Eurovision – în 2010, când au obţinut locul 3 cu piesa „Playing With Fire“, şi în 2014, când s-au clasat pe poziţia 12 cu „Miracle“ –, managerul şi impresarul artistic Anca Lupeş, regizorul muzical Alexandra Cepraga, în timp ce solista Claudia Pavel (Cream) este membrul de rezervă.
Membrii fiecărui juriu sunt invitaţi să urmărească a doua repetiţie a fiecărui reprezentant cu doar o noapte înainte ca marea finală să aibă loc. Fiecare membru al juriului notează prestaţiile în funcţie de o serie de factori, printre care performanţa live şi potenţialul melodiei de a deveni hit. Odată ce juriile au notat, punctajele sunt adăugate celor oferite de telespectatori în noaptea show-ului.
Printre cei care vor juriza momentele de la Eurovision 2015 se numără foarte mulţi foşti participanţi, precum Arma MP3 (reprezentantul Armeniei în 2014), Roberto Bellarosa (reprezentantul Belgiei din 2013), Marie Myriam (reprezentanta Franţei în 1977).
 
Componenţa fiecărui juriu naţional poate fi văzută aici.
 

Eurovision 2015: România şi Moldova, împreună în prima semifinală

Ediţia din acest an a concursului cântecului european se va desfăşura la Viena, capitala Austriei, a cărei reprezentantă, travestitul Conchita Wurst, a câştigat ediţia de anul trecut cu piesa „Rise Like a Phoenix“. La Eurovision 2015, România va fi reprezentată de trupa Voltaj, cu piesa „De la capăt/ All over“, după ce grupul a câştigat selecţia naţională de la Craiova, primind maximul de puncte atât din partea juriului, cât şi din partea publicului.
Cea de-a 60-a finală a competiţiei va avea loc pe data de 23 mai, iar cele două semifinale pe 19, respectiv 21 mai. În prima semifinală Eurovision 2015 vor urca pe scenă, în ordinde, Moldova, Armenia, Belgia, Olanda, Finlanda, Grecia, Estonia, Macedonia, Serbia, Ungaria, Belarus, Rusia, Danemarca, Albania, România şi Georgia.
În a doua semifinală Eurovision 2015, ordinea concurenţilor este următoarea: Lituania, Irlanda, San Marino, Muntenegru, Malta, Norvegia, Portugalia, Cehia, Israel, Lituania, Azerbaidjan, Islanda, Suedia, Elveţia, Cipru, Slovenia şi Polonia.
În finala din 23 mai sunt calificate direct Austria, statul ce a câştigat trofeul în 2014, şi cele cinci mari state finanţatoare ale concursului: Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie. La ediţia aniversară cu numărul 60, Australia este invitatul special şi va participa direct în finală.
sursa: Adevărul

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here