Eurovision 2017: TVR a făcut show după încheierea transmisiunii în direct (20.02.2017)

0
87

Eurovision 2017: TVR a făcut show după încheierea transmisiunii în direct (20.02.2017)
Articol de Iulia Radu
Am primit un comunicat cel puțin amuzant de la departamentul de PR al Televiziunii Române. Citind textul poți jura că cel care l-a redactat a văzut alt show TV. În primul rând, n-a observat că a fost playback. Sau n-a considerat că e util să le spună și fraierilor de acasă. Deh, nu te poți aștepta la prea mult bun simț din partea unora care ignoră creatorii într-un concurs de creație. În schimb, subliniază cu roșu că artiștii au avut șansa „de a se acomoda cu rigorile, emoţiile şi solicitările unei transmisiuni Eurovision în direct”. Între noi fie vorba, așa-i la Eurovision: se face playback într-o sală goală, într-o seară cu intrare liberă în unul dintre cele mai populare localuri din oraș. Potrivit PR-ului toți cei care au urcat pe scenă și-au „demonstrat talentul artistic interpretând piese din repertoriul propriu, hituri internaţionale dar şi hituri Eurovision”. Unde? Când? Cum? Să-nțelegem că simpla lor prezență pe scenă este un „act artistic”?! De cântat. n-au cântat. De vorbit, n-au vorbit. Ba, unii dintre ei nici nu prea au dansat.
Din comunicatul cu pricina mai aflăm că „petrecerea” a continuat și după încheierea transmisiunii de pe TVR2: „Finalul întâlnirii online a fost fulminant, cu toţi artiştii şi cu cei doi prezentatori, pe scenă, alături de coordonatoarea proiectului Eurovision 2017, Iuliana Marciuc – cântând, cu toţii, We Are The Champions”. Deci, TVR-ul face televiziune doar pentru utilizatorii de Facebook, mai nou. E bine de știut!
ramona nerra eurovisionAm mai văzut un lucru bizar pe pagina de Facebook Eurovision România. Nu au putut transmite în direct momentul în care Ramona Nerra a interpretat piesa „Euphoria” (Loreen). Facebook-ul a blocat transmisia din cauza drepturilor de autor. Este vorba despre o piesă care a câștigat Eurovisionul. TVR-ul organiza un eveniment care (teoretic, cel puțin) avea legătură cu Eurovisionul. Întreb și eu:
1. Nu putea fi evitată o situație penibilă ca cea de față?
2. Chiar nu știa TVR-ul pentru ce piese are drepturi de difuzare pe TV și online? Era greu să afle ÎNAINTE de eveniment?
3. De ce nu au ales doar piesele fără „probleme”?

Puteți citi mai jos comunicatul:
Semifinaliştii Eurovision România au făcut show pe scena Berăriei H
Ioana Voicu şi Dan Helciug au fost gazdele unui eveniment transmis live la TVR
Seara de duminică, 19 februarie, a fost una de neuitat pentru cei 15 semifinalişti Eurovision care s-au întâlnit cu fanii, prietenii, cu publicul spectator şi telespectator în cadrul unui eveniment organizat de Televiziunea Română la Berăria H din Bucureşti. Ca o etapă în pregătirile pentru semifinala Selecţiei Naţionale, concurenţii au avut ocazia de a se acomoda cu rigorile, emoţiile şi solicitările unei transmisiuni Eurovision în direct.
Spectacolul Eurovision – sHow-ul! prezentat de Ioana Voicu şi Dan Helciug, a adus atât pentru telespectatorii din faţa micilor ecrane, cât şi pentru publicul prezent la Berăria H din Bucureşti, o seară de neuitat. Pe parcursul celor 140 de minute de transmisiune directă, cei 15 semifinalişti au demonstrat talentul lor artistic interpretând piese din repertoriul propriu, hituri internaţionale dar şi hituri Eurovision. În afară de muzica bună, publicul din sală a avut parte şi de câteva concursuri – care le-au adus nenumărate premii având sigla Eurovision. Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de Dan Helciug.
La evenimentul de la Berăria H, cei 15 artişti au evoluat, în premieră, în ordinea intrării lor în concursul din 26 februarie. Astfel, juriul de specialitate şi telespectatorii TVR îi vor urmări, în semifinala de săptămâna viitoare, după cum urmează: Elize&No Stress, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Ramona Nerra, Instinct, Eduard Santha, Tavi Colen&Emma, Zanga, Ilinka feat. Alex Florea, Alexandra Crăescu, Maxim, D-LEMA, M I H A I,  Ana Maria Mirică şi Xandra.
Transmisiunea TVR de la Berăria H – în simulcast pe TVR 2, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+ a fost completată de sesiuni live pe pagina facebook.com/eurovision.romania – care au continuat şi după terminarea emisiei pe micul ecran. Finalul întâlnirii online a fost fulminant, cu toţi artiştii şi cu cei doi prezentatori, pe scenă, alături de coordonatoarea proiectului Eurovision 2017, Iuliana Marciuc – cântând, cu toţii, „We Are The Champions”.
Găsiți ediția înregistrată, accesând linkul si galerie foto pe eurovision.tvr.ro.
Spectacolul Eurovision – sHow-ul! a fost ultima întâlnire a celor 15 semifinalişti înainte de confruntarea din 26 februarie – când juriul va avea dificila sarcină de a-i alege pe cei zece finalişti.
Cele 15 melodii calificate în următoarea etapă a Selecţiei Naţionale Eurovision România pot fi ascultate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro.
Semifinala Selecţiei va avea loc duminică, 26 februarie 2017, iar Finala pe 5 martie.  Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.
În cadrul Finalei, telespectatorii vor putea participa la campania „Eurovision te premiază!”, la care Marele Premiu este un automobil.*
Regulamentul oficial, precum şi mai multe detalii, pot fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.
* Premiul oferit cu sprijinul partenerului Cotnari.

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here