Articol de Dara Codescu
Nu pot sa citesc carti in format electronic. Am ramas credincioasa paginii tiparite, pe care o intorc cu dragoste, sa nu-i ranesc fragilitatea. Citesc cu rabdare si cu pauze de respiratie. Respect ritmul in care autorul asterne povestea, gandul, impresia, crezul. In povestea cartii intru ca intr-o catedrala, in liniste, cu evlavie, respect si recunostinta. Lumea pe care o descopar, oamenii pe care-i intalnesc, obiectele sau peisajele descrise, paleta de stari, toate sfarsesc prin a se contopi cu propria-mi fiinta.
Este un schimb magic intre cel care scrie, fara sa stie cum arata viitorii cititori, si cel care primeste darul cartii, ca si cum mesajul autorului i s-ar adresa numai lui. Nu am plecat niciodata, nicaieri, fara sa am o carte cu mine. E ca si cum as pleca alaturi de un prieten bun, astfel incat orice drum sa capete sens. Frecventa intrebare de prin interviuri – „ce ai lua cu tine pe o insula pustie?” – are, pentru mine, un singur raspuns: carti, foarte multe carti. Asa, nu m-as simti singura niciodata. In plus, as avea asigurate mai multe vieti, as putea trai in pielea fiecarui personaj – cand pozitiv, cand negativ – pana as ajunge sa-mi pierd propria identitate. Acum, pe o insula pustie, nici n-ar mai conta cine ai fost, cine esti sau cine ai putea deveni!
Bucuria cititului ramane unica, in toata splendoarea paletei de trairi, revelatii, asteptari, impliniri, evadari din ego-uri intepenite in tipare vechi. Intr-o carte, intri cu inima deschisa. Dintr-o carte, pleci cu sufletul bogat. Iubesc cartile si iubesc oamenii care le scriu. Ca sa ajungi la sufletul unui om, prin cuvantul scris, trebuie sa te fi atins, mai intai, aripa unui inger!…
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024
- MULTUMIRI PRIETENILOR NOȘTRI! - septembrie 1, 2024
- FESTIVALURI, GOLĂNII, BANI, SAU NE FACEM CĂ NU ÎNȚELEGEM? - iulie 16, 2024