GIPSY KINGS LA SALA PALATULUI (9.04.2011)

Articol de Iulia Radu
Pentru mine acest concert a fost o noutate din toate punctele de vedere: este prima dată când văd această trupă în concert, iar genul abordat de Gipsy Kings nu m-a atras niciodată în mod deosebit, recunosc, sângele latin nu prea „fierbe” prin venele mele… Dar asta nu înseamnă că nu am mers la Sala Palatului mânată de o dorinţă mare de a mă lăsa cucerită de acest gen muzical.
Fiind o zi frumoasă am plecat mai devreme de acasă şi am poposit în parcul de lângă Palat. Acolo, aglomeraţie mare. În parcare găseai cu greu un loc, iar scările Sălii erau din ce în ce mai neîncăpătoare. E prima dată când nu mă abordează niciun bişniţar, mi se pare chiar ciudat… Colegii din presă discută despre conferinţa de presă, la care a participat şi Pepe, observ că latin-loverul este aşteptat de jurnalişti. Unii speră chiar să vină şi Oana Zăvoranu. Ascultând discuţia lor, aproape că uit unde am venit. Loc în sală nu avem, aşa că ne putem aşeza pe oricare dintre cele rămase libere. Ochesc nişte scaune în primul rând, ca să pot face şi fotografii. De data aceasta am avut noroc: nu a venit nimeni să ne ridice de acolo. Câteva scaune mai încolo, stă Pepe. Colegii din presă zâmbesc larg: au un subiect. Solistul atrage privirile tuturor. Se face coadă la autografe şi la fotografii. Oamenii simt nevoia să-l încurajeze, să îi spună că sunt alături de el. Pepe (venit cu familia) este amabil cu toată lumea, zâmbeşte mult şi răspunde tuturor întrebărilor. Mă uită Dumnezeu urmărind tot acest „pelerinaj” al spectatorilor. Aşadar, Pepe este vedeta serii… Noroc că se sting luminile în sală şi începe micro-recitalul Latin Express.
Din păcate (pentru mine!) deschiderea mai mult m-a scos din starea de concert, decât să mă pregătească pentru ceea ce urma. Fără să vreau m-am gândit la… Pepe (fac ce fac şi tot la el ajung). De data aceasta chiar mi-a lipsit vocea lui… Băieţii şi-au încheiat recitalul după o jumătate de oră.
A urmat o scurtă pauză în care s-a pregătit scena pentru Gipsy Kings. Aşa cum a scris şi Ştefana, mă aşteptam la un public mai „viu”, mă aşteptam la o primire mai caldă din partea spectatorilor. Dar sala abia a reacţionat în momentele în care artiştii ni s-au adresat direct, îndemnându-ne la dans. A mai existat o tentativă de a ne ridica de pe scaune a solistului de la Latin Express, care, în mijlocul recitalului oaspeţilor noştri, a venit în faţa microfonului şi a încercat să „dezmorţească” atmosfera. Puţin mai târziu, a avut aceiaşi tentativă şi Pepe care s-a întors cu faţa spre sală şi a încercat să dea tonul la dans. Nici el nu a avut mai mult noroc. Văzându-i pe aceşti spectatori, mi-am amintit de Juanes care, la Bucureşti, s-a lovit de acelaşi „zid”. Sincer, nu văd nicio bucurie în a avea o sală plină dar care, parcă, refuză să participe la spectacol.
 
Mie concertul mi-a plăcut enorm. Îmi place stilul lor de a cânta la chitară, parcă îi dau palme!  Mi-am petrecut minute în şir încercând să urmăresc mişcarea degetelor şi a palmei pe corzile chitării. Sunt extrem de rapizi. La un moment dat, o coardă s-a desprins, spre disperarea unuia dintre artişti. După încheierea piesei a schimbat rapid chitara.
Trei dintre ei au cântat şi cu vocea, iar prima reacţie de simpatie şi susţinere a sălii a fost în momentul în care pe unul dintre ei l-a lăsat vocea în mijlocul piesei. E drept că şi-a revenit rapid, după ce a făcut câteva semne disperate către colegi.
Mă bucur că am mers sâmbătă la acest concert. Mi-ar fi părut rău dacă l-aş fi ratat. Văzusem secvenţe pe DVD din concertele lor şi ştiam în mare la ce să mă aştept. Singurul minus a fost slaba reacţie spectatorilor.