"În mintea cuvintelor" – invitat Andrei Partoş

octombrie 14, 2014

119

Emisiune TV difuzată de Giga TV în 2012
Sursa: RADOR

Realizator: Anca Florea: Bine v-am găsit la emisiunea „În mintea cuvintelor”. Dacă v-aţi uitat până acum pe vreun canal de ştiri şi aţi trăit thrillerul de acolo într-un fel sau altul, de o parte sau cealaltă, sunteţi în cel mai sigur loc, GIGA TV – un program normal. La noi nu se bat, nu se omoară, nu se ameninţă, nu-şi dau lovituri de stat degeaba, nici de stat, nici de altceva. Cel puţin între şapte şi opt, sau 19:00 şi 20:00 şi cel puţin astăzi când, probabil că a trebuit să-l scol, nu?, că el este genul care nu vara nu doarme, ci noaptea nu doarme, psihologul muzical, aşa-i spune lui, Andrei Partoş. Dacă ar fi ştiut fanii lui că vine aici, mamă-mamă ce ar fi făcut. Ascultă muzică de cinci decenii, iar emisiunea sa de la Radio, „Psihologul muzical” a ajuns la ediţia cu numărul 500, asta prin aprilie undeva. Sunt multiplu dependent de muzică şi de radio, de informaţie, dar şi de comunicare. Înseamnă că eşti la locul potrivit. Bine ai venit, Andrei!
Andrei Partoş: Sărut mâna! Bine te-am găsit şi bine v-am găsit pe cei de acasă! Apropo de fani, i-am anunţat.
Realizator: I-ai anunţat? Am uitat să pun pe facebook.
Andrei Partoş: Pe facebook. Acolo, atâta am putut să fac.
Realizator: Am văzut că acolo este o zbatere minunată. Cred că dacă aş fi un pic mai activă la capitolul comunicat-invitaţi aş sta un pic mai bine cu ratingul, dar cred că uit, mă gândesc că uit.
Andrei Partoş: Nu, este bine. Am văzut, la început am fost şi eu sceptic şi multă lume a spus că ce rost are, că ce ai tu nevoie de socializare? Nu este socializare, este promoţie, este PR, sunt factori de comunicare extrem de utili pe care trebuie să-i folosim cât se poate.
Realizator: Eu cred că avem nevoie şi de socializare pentru că ieşim mai rar, ne vedem mai rar prietenii. Am schimbat cu ei câteva vorbe la zece ani, cum am făcut şi până când s-a înfiinţat facebook-ul.
Andrei Partoş: Bine, ne şi alienăm cu facebook-ul. Asta se spune, că multă lume înlocuieşte, mai ales generaţia nouă, înlocuieşte relaţia personală cu cea virtuală.
Realizator: Stai un pic să tranşăm o problemă. Spune-mi cum ţi s-a părut ziua de azi, adcă te-ai uitat la televizor?
Andrei Partoş: Ai uitat că sunt dependent şi de televizor.
Realizator: Şi de televizor.
Andrei Partoş: De televizor mai ales şi mi se pare că este ca într-un film, într-adevăr. Adică nu ştiu dacă există o regie prestabilită, dar pare ca un film. Adică sunt echipe, tabere care joacă, se joacă tare.
Realizator: Dar ai văzut că reprizele erau foarte bine marcate. Adică acum facem asta.
Andrei Partoş: Da, calculate, luau pauze.
Realizator: Ultima pauză era de două ore.
Andrei Partoş: Da, exact. Se joacă foarte tare. Cred că este mai urmărit acest moment decât finala campionatului european, pentru că nu ştim regulile, noi, consumatorii. Tu poate le şti, dar eu ca un simplu consumator nu ştiu regulile şi atunci mi se pare fiecare mişcare stranie şi mă tot mir.
Realizator: Mă gândesc să le spun şi celor de acasă un banc, nu ştiu dacă l-am mai spus. Vă rog să mă iertaţi! Nu o să mai fac nicoodată, dar toată povestea din parlament îmi aduce aminte de bancul cu jurnalul de război. „Jurnal de război. Ieri ne-am repezit asupra inamicului şi am cucerit jumătate din pădure. Astăzi dimineaţă inamicul s-a repliat şi ne-a împins înapoi pe o treime de pădure. A treia zi am dat atacul şi am recucerit trei sferturi din pădure”. În jurnal scria, pe ziua următoare: „În a patra zi a venit pădurarul şi ne-a dat afară”.
Andrei Partoş: Cam aşa, da.
Realizator: Aştept şi eu să vină pădurarul să-i dea afară. Ai sentimentul că nu avem pădurar?
Andrei Partoş: Că nu avem pădurar, da.
Realizator: Eu aştept să vină pădurarul să-i dea afara pe toţi pentru că sunt gălăgioşi, mulţi şi se bat urât.
Andrei Partoş: Da, este adevărat. Adică nu mă aşteptam la nivelul acesta. Nici la fair play nu mă aşteptam.
Realizator: De nişte ani de zile mi se pare că se bat urât.
Andrei Partoş: Taximetristul cu care am venit exact asta spunea. Domnule Andrei, sunt la fel toţi. Credeţi că se va schimba ceva? Oamenii au devenit extrem de sceptici, ceea ce nu este bine.
Realizator: Da, pentru că ne-au creat această impresie că sunt la fel toţi şi atunci suntem trişti şi absenţi, probabil.
Andrei Partoş: Păi, omul asta îmi spunea. Bine că vă ocupaţi de muzică, este mai bine că nu aveţi problema asta, adică nu vă preocupă, nu-i aşa, ce se întâmplă în rest.
Realizator: Oare ce-o să facem în zilele astea cu cod portocaliu şi toate alea? Psihologic vorbind numai ideea că ni se spune: avem un cod portocaliu şi un cod roşu care ne aşteaptă după colţ… Crezi că ne face să ne simţim mai rău?
Andrei Partoş: Se induce asta, clar. Sunt persoane, nu toată lumea, dar sunt persoane care intră în panică şi îşi autoinduc o stare neplăcută, dezagreabilă, şi nu mai ies din casă şi neieşind din casă, tot rău se simt. Deci indiferent cum şi ce fel se spune la televizor, de câte ori se anunţă alarmist şi, de obicei, aşa se întâmplă…
Realizator: E alarmist în fiecare clipă, pentru că anunţi cu plăcere tu, făcătorul de programe de ştiri, spui „vai, ştiu asta, ştiu aia”.
Andrei Partoş: … şi starea, la persoanele cu formă minimă de labilitate, se instalează imediat. Nici nu trebuie să mai faci niciun fel de analize ulterioare.
Realizator: Bănuiesc că te-ai gândit în toţi anii ăştia, pentru că e unul dintre subiectele îngrozitoare, care e limita aia între informare şi semănat de panică? Unde o stabilim, cum o stabilim?
Andrei Partoş: E foarte greu să o stabileşti, dar eu rămân la părerea că informaţia exprimată ca ton, şi asta pentru că am deformaţia radiofonică mai ales, şi acolo la asta ţin foarte mult – la televizor mai apare şi imaginea, care modifică puţin structura mesajului – dacă nu este neutră autentic, poate genera nişte reacţii total neaşteptate, din orice. Plus că termenul de informaţie de interes public nu mai e cunoscut; nu e definit, deci nu mai e cunoscut. Când tot auzi că cineva a divorţat, de ce este asta de interes public – nu ştiu, că cineva a născut – nu înţeleg de ce este de interes public…
Realizator: E curiozitatea aia de la ţară, de la poartă, ştii? Te duci la poartă seara…
Andrei Partoş: Da, de acord.
Realizator: …şi zici: mă, trebuie să mai aflu eu ce-o mai fi fost prin sat, nu? Cred că nici măcar la ţară nu se mai întâmplă chiar aşa, decât băbuţele.
Andrei Partoş: Da, şi cu toate astea vezi că ştirile…
Realizator: Dar noi facem din asta o meserie.
Andrei Partoş: Şi nu numai atât. Ştirile care se vând cel mai bine.
Realizator: Înainte făceam doar nişte tabloide.
Andrei Partoş: Da, atât, atât ar trebui să şi rămână. Şi veşnica poveste cu asta cere publicul, eu n-o înghit. Şi bănuiesc că nici tu.
Realizator: Nu, n-o înghit, însă în acelaşi timp n-am putut să-i contrazic când, de exemplu în cazul Columbeanu, cred că Realitatea a deschis cu Emma Zeicescu, Antena a ţinut aproape, conform principiului, şi au dat şi ei şi au descoperit vârfurile de rating exact pe Columbeni. Din momentul ăla, s-au ştiricit cu Columbenii până ne-au disperat.
Andrei Partoş: Eu cred că ei spun asta ca argument şi chiar sunt tentat să cred că acolo unde sunt acele peoplemetre, cele o mie şi ceva care sunt risipite prin diverse gospodării dau astfel de indicaţii. Dar asta înseamnă că sondajul sau partea ştiinţifică este prost executată. Eu nu pot să cred că naţia asta este atât de fixată pe vulgar şi pe nuditate ca informaţie şi atât de puţin interesată de partea serioasă a lucrurilor.
Realizator: Bun, dacă măsurătorile de TV au o noimă, găsesc şi te întreb, dacă ţi se pare în vreun fel. Eu găsesc că măsurătorile de radio sunt aproape necinstite, să fiu elegantă, sunt incorecte. Sunt cumva păcălitoare.
Andrei Partoş: Am văzut acelaşi lucru, eu le văd rar, dar atunci când le văd mi se par foarte stranii ca procedură sociologică. Cu telefonul în care cineva te întreabă ce ai ascultat ieri, dacă îţi mai ţii minte, dar cincisprezece minute, dar poate că totuşi aţi ascultat postul cutare. Dacă insistaţi… Eu am auzit răspunsuri de genul ăsta, în care cel intervievat accepta să i se sugereze răspunsurile. Ce sondaj e ăla? Cercetarea este foarte subţire acum.
Realizator: Am lucrat într-un radio nou acum câţiva ani, se chema News FM, şi în radioul acela prima cifră, la prima măsuratoare la şase luni, care nici aia nu era foarte ok, ideea că o măsori aşa, arăta un număr de nişte mii de oameni. Marja de eroare era dublul cifrei stabilite, prin două telefoane se stabilise câte mii de oameni ascultă. Că le-am numărat, le-am împărţit şi noi… deci prin două telefoane s-a stabilit. Bun, dacă adunai marja de eroare cu cifra de ascultători pe care au depistat-o ei, ajungeai printre locurile bune. Dacă o scădeai, datorai câteva mii de oameni. Deci marja de eroare merge până la minus nu ştiu cât, minus cinci mii de oameni….
Andrei Partoş: Acolo, pe graficul acela, când scrie zero înseamnă că ai sub 50 de mii, dacă nu mă înşel. Sunt emisiuni, de exemplu, fireşte m-am uitat la emisiuni de noapte, dar am văzut că la un moment dat e zero, zero, zero, adică nu intri în marjă. Şi la un moment dat, la ora trei noaptea se trezesc brusc vreo 100, 200, 300 de mii de românaşi care ascultă juma’ de oră şi se culcă la loc.
Anca Florea: Da’ fix juma’ de oră?
Andrei Partoş: Atât. La un post de radio şi atunci zici, dom’le cum se întâmplă asta? Cum se dau astfel de semnale? Eu cred că nopţile nici nu-i mai interesează, se trec aproape fictiv, iar la zile, ce am văzut eu, ca cifre, cum sunt valorificate cifrele, pentru că am văzut că sunt unele posturi de radio care defilează cu cifrele astea timp de o săptămână, două, trei, în ziare.

Realizator: Îşi fac promo-uri.
Andrei Partoş: Îşi fac promo-uri.
Realizator: Înainte să iasă audienţa îşi fac promo-uri.
Andrei Partoş: Exact. La noi mai puţin se întâmplă asta. La Radio România Actualităţi şi în general la SRR.
Realizator: Andrei, Radio România Actualităţi, ora de noapte la care apari tu cu „Psihologul muzical” – ce le faci, cum îi scoli, ce se întâmplă? Îşi pun singuri ceasul?
Andrei Partoş: Pe unii îi găsesc în stare de trezie şi pe alţii i-am câştigat…
Realizator: Care sunt orele tale, că eu iar nu le ştiu?
Andrei Partoş: De la 00:00 pâna la 5 fără 10.
Realizator: Mi se pare că faci mai mult decât făceai odinioară.
Andrei Partoş: 4 ore şi 50 de minute.
Realizator: Bună treabă.
Andrei Partoş: Mie nu-mi ajunge. Adică sunt momente… şi nici lor, pentru că eu îi aud pe ei ce-mi spun şi-mi spun la ora… cele mai multe telefoane le primesc în ultima oră, deci între 4 şi 5. Şi în acel interval sunt oameni care îmi spun ,,dom’le da’ nu mai staţi până la 6, că am dori să, că am vrea să…? Că atunci, de exemplu, dau mai mult hard rock, să zicem. Deşi, după teoriile unora nu e bine să dai la ora aceea, eu exact atunci dau.
Realizator: De ce nu e bine?
Andrei Partoş: Aşa au analizat specialiştii. Eu nefiind specialist…
Realizator: Doamne, ne-a bătut Dumnezeu cu tot felul de specialişti care habar nu au pe ce lume sunt…
Andrei Partoş: La ora 00:30, să zicem, că sunt oameni de 18 ani, 19 ani care ascultă şi vor să afle cine-i invitatul. După ce au aflat cine-i invitatul stau sau nu stau, nu am cum să verific, iar la ora 4 dimineaţa sunt hiperactivi. Şi dau telefoane, se incing dispute. Eu ţin cu Megadeth, ăla ţine cu Black Sabbath, mie mi se pare că e mai bună trupa cutare. Deci sunt dispute, realmente, intermediate de mine. Eu citesc toate mesajele. Ajung la 300 de mesaje pe noapte prin astfel de dialoguri intermediate, ceea ce, pe zi, nu se poate face la niciun post de radio. Nu vreau să mă laud, dar sunt nevoit să o fac: ce se întâmplă la noi, la Radio România Actualităţi, nu se întâmplă absolut nicăieri. De aia, când mă uit la cifre zic, stai puţin, ăia dau drumul la muzică şi curge liniştit, aşa, la vale, în diverse forme, la toate canalele din România, la noi se întâmplă ceva, de aia ne iubesc şoferii, de aia ne dau semnale reale tiriştii care ajung pe la Budapesta, pe la Viena, şi primesc mesaje de acolo; oamenii trag pe dreapta, ne ascultă şi dom’le, ce bine că vă avem, că ne ţineţi în stare de trezie. Deci sunt trei categorii mari de ascultători pe care eu îi ştiu, îi simt şi sunt convins că ai face acelaşi lucru, pentru că e destul să fi fost o zi acolo şi i-ai simţi. Nevăzătorii, şoferii, tiriştii şi oamenii care muncesc noaptea. Paznicii de noapte sunt prietenii casei.
Realizator: Dar sunt atâtea posturi, cum te nimeresc ei pe tine?
Andrei Partoş: Pentru că la noi se vorbeşte şi la alţii, nu. Asta e primul punct. Şi pe urmă îi fidelizezi. Că asta durează. Eu sunt deja de 10 ani cu această emisiune, dar emisiunea în sine s-a născut acum 19 ani şi a circulat cu mine, unde m-am dus, am făcut aceeaşi emisiune şi tot vinerea.
Realizator: Se scrie teribil de rar, faţă de ceea ce se întâmplă, dacă presă este atunci când scriem despre ceea ce se întâmplă şi prezintă interes, bun sau rău, ar trebui să vedem în toată zâua, cum zice ardeleanul, scris pe undeva, câte ceva despre…RADIO… Radio România Actualităţi în special suferă de hiba asta.
Andrei Partoş: Eu am spus-o şi public şi în semiprivat, adică factorilor decizionali şi profit de ocazie să o spun din nou. Întotdeauna am spus că mi se pare straniu să văd pe un afiş, în care, eu ştiu, vine Bon Jovi sau nume grele ale pop-rock-ului mondial, care, slavă Domnului, vin. Şi ne mai şi mirăm că vin, pentru că bani sunt tot puţini. Şi văd acolo o siglă, două sigle, trei sigle de posturi de radio care au un sfert din cât avem noi ca audienţă şi atunci îmi pun problema, dom’le unde este…unde-i buba? De ce nu apare acest post mereu partener media, la indiferent, că se poate asocia şi la clasic şi la operă şi la simfonic şi la pop şi la rock, în mod egal pentru că noi difuzăm de toate. Deci, trustul SRR difuzează absolut toată muzica posibilă şi de calitate şi atunci de ce să nu te asociezi la orice eveniment?
Realizator: Nu ştiu. Pentru că, constat că sunt multe posturi de radio concurente chiar, care sunt partener media în acelaşi eveniment. Nu văd de ce nu ar fi şi … Chiar nu văd…
Andrei Partoş: Exact. Nu am înţeles niciodată. Bun. Uite, mă uitam la Julio Iglesias. De ce ar fi Julio Iglesias numai pentru Radio Romantic, când Radio România îl difuzează de 40 de ani, de când e el.
Realizator: Da, chiar. A uitat el de când e. Da.
Andrei Partoş: De când e el. Am avut un interviu foarte simpatic cu Julio, telefonic, şi ne-am împrietenit, o să ne vedem când o să avem posibilitatea, mi-a trimis invitaţii. De asta spun că, încă nu înţeleg de ce nu apare sigla noastră peste totşi mi-aş dori să se întâmple asta!
Realizator: Aştept şi eu să treacă un pic de timp, probabil vreo câteva zile, ca să pun o întrebare. Ştii, niciodată nu rezist cu o întrebare în cioc, sunt precum porumbelul păcii, cu ramura de măslin, odată îi dau drumul…
Andrei Partoş: Dar merită să se discute despre asta pentru că, realmente, pe lângă faptul că noi avem şi o sală unde se pot desfăşura evenimente ale noastre, generate de noi, în „n” domenii, o sală splendidă, renovată. Adică, se poate face şi acolo ceva. Întoteauna, postul ăsta a fost prea modest, în mintea mea. Am zece ani la rând, am mai făcut înainte alţi patru şi înainte alţi trei până am fost interzis. Tot timpul am zis, domnule, ne mândrim doar cu faptul că avem 81 de ani de existenţă ca să ne zică toţi mamă, ce bătrâni sunteţi?
Realizator: Moşilor!
Andrei Partoş: Moşilor! Ce post prăfuit, … Nu are nicio importanţă că eu am o vârstă, important este cine mă ascultă şi dacă pe mine mă ascultă oameni de 16-25 de ani…
Realizator: Nu este deloc prăfuit postul.
Andrei Partoş: Aşa se spune în târg.
Realizator: Nu este şi am ascultat şi când am ascultat Radio România, că am ascultat şi Bucureşti FM şi am ascultat şi celelalte posturi.
Andrei Partoş: Păi, asta spun.
Realizator: Dar ceilalţi mă îmbolnăvesc cu Heavy Rotation. Ce este această ţăcăneală?
Andrei Partoş: Nu, nu este o ţăcăneală. Este o relaţie contractuală şi pe care unii o înţeleg greşit.
Realizator: Relaţia aia contractuală eu vreau să înţeleg dacă este legată de faptul că există un număr mic de piese din care una intră mereu în rotaţia asta grea sau pot să fie oricât de multe şi doar vine piesa la Heavy Rotation şi la revedere, pa. Pentru că eu am descoperit că au un număr mic de piese, de regulă aceleaşi, cel puţin două-trei posturi, mediu spre mic şi ele.
Andrei Partoş: Aşa este.
Realizator: Care este interesul să asculţi aceleaşi prostii? Să-ţi facă şanţ pe creier sau ce?
Andrei Partoş: Nu. Interesul este de a fi pe placul producătorului care îţi furnizează această muzică, în primul rând, pentru că ea vine de la producătorii de discuri.
Realizator: Ce câştigi tu, post, dacă vrei să fii pe placul lor?
Andrei Partoş: Tu, post, nu câştigi mare lucru. Unii au impresia că publicul, pentru că se vorbeşte mereu de acele focus grupuri.
Realizator: Iară?
Andrei Partoş: Da.
Realizator: Adică, în continuare, de fapt.
Andrei Partoş: Şi se vorbeşte mereu şi spun, domnule, noi am testat publicul. Publicul vrea acea piesă cu X, Y, să nu dau nume ca să nu influenţez pe nimeni, şi atunci oamenii zic, domnule, noi am verificat publicul, deci ce difuzăm noi este exact acolo unde trebuie, merge la target – alt termen românesc şi atunci… problema este că pe ei nu îi mai interesează că ăla aude tot timpul acelaşi lucru în maşină şi asta, de-aia în maşină o să auzi oameni care ascultă Romantic, Smart FM, Radio România, unde este mai soft, este mai puţin agresiv.
Realizator: Exista postul acela la care am lucrat tot anul trecut şi aveam un talk-show de prânz, Realitatea FM – vorbă, o oră de vorbă. Se asculta ca la balamuc, cu ecouri, cu discuţii pe Facebook, cu ce întrebări, cine este azi ş.a.m.d.
Andrei Partoş: Şi?
Realizator: Şi nu era numai publicul captiv în maşină, cum spunem noi.
Andrei Partoş: Despre asta vorbim. Deci, oamenii au nevoie şi de altceva. Nu mai ţine asta cu play-list-ul, regele posturilor. Sigur că da, sunt posturi care aşa trebuie să funcţioneze, nici nu au oameni care să facă mai mult…
Realizator: Din asta vine? Din economia de oameni? Că eu întotdeauna m-am întrebat, vine din economia de oameni?
Andrei Partoş: Este şi acesta un aspect. Sigur. Păi este mult mai simplu. Anunţi nişte piese, sau nici nu le anunţi, de-aia oamenii spun că, îmi place, daţi-mi şi mie piesa aia care la sfârşit zice „la la u”. Şi eu zic, care? Păi, nu ştiu, că am auzit-o la un post şi mi-a plăcut foarte mult şi o dă în fiecare patru – cinci ore. Deci, aşa se cere. La un moment dat, oamenii ajung să nu ştie ce ascultă, dar le place. Nu este un mecanism sănătos. Eu zic că ceea ce se întâmpla la noi, de bine de rău se anunţă titlurile, se anunţă interpreţii, se mai şi spune câte o informaţie despre cine cântă acolo. Cred că publicul are nevoie, chiar dacă are Internet.
Realizator: O să mă întorc la interviurile pe care le-ai făcut, pentru că l-ai pomenit pe Julio Iglesias, dar tare te-aş întreba înainte de asta: Andrei, ce ascultă oamenii? Ştiu că pare absolut nebunească întrebarea. Ce ascultă oamenii? Dacă întrebăm specialiştii, să ne ferească Dumnezeu de specialişti, repet…
Andrei Partoş: Oamenii ascultă orice, dacă e frumos împachetat. Orice. Dacă dau o lăutărească după Led Zeppelin, şi după care dau un Julio Iglesias şi un Adamo, după care dau Beatles şi după care dau Margareta Pâslaru, oamenii nu se vor supăra dacă este pachetul aşa cum se cuvine, şi respectând şi artistul, şi pe cel de acasă. Cel de acasă fiind, repet, de la 16, 15 ani, până la 90, 100. Din toate categoriile, pentru că noi îi uităm şi pe cei patru, cinci milioane de pensionari care nu prea au alte soluţii de distracţie.
Realizator: Fac o paranteză…
Andrei Partoş: Fac o pauză.
Realizator: O paranteză, că revenim. Am apucat să spun ceva unor oameni care ţineau un post pentru ascultători de la 18 la nu ştiu cât. Şi am avut o părere: măi, copii, zic, de ce – şi am dat cu părerea – de ce nu faceţi aşa? Parcă mi-ar plăcea mai mult… M-au ascultat atent şi mi-au spus: nu eşti în target. Bine, frate, dar dacă nu sunt în target şi totuşi mă nimeresc eu şi alţi nebuni care vrem rock alternativ…
Andrei Partoş: Nu îi interesează. Nu, nu, asta este – 18-49.
Realizator: Şi când le vin, da, măsurătorile, bifează stânga ce-i mai mic, sub 18, cei peste 49 şi la revedere şi un praz.
Andrei Partoş: Eu pun întrebarea: omul de 55 de ani nu e bun plătitor, nu e activ, nu mai e bun de nimic? La 52, 53…
Realizator: Spun ei că publicul comercial sau publicul care vinde este între nu ştiu cât şi cât.
Andrei Partoş: Comercial la ce?
Realizator: Dar eu dacă mai am 50 şi mai am şi plăcerea să îi iau copilului nişte muzică pe care s-o aleg, nu sunt taman publicul plătitor?
Andrei Partoş: Păi, despre asta e vorba, că oamenii de 50 şi au mult mai multe şanse să fie comercial valabili decât cei de 18. De altfel, am văzut că sondajele radio pleacă de la 11 ani, care mi s-a părut excepţional. Am citit în studiu, în introducere scrie.
Realizator: Şi ce îi întrebăm pe cei de 11 ani?
Andrei Partoş: Nu ştiu, întrebaţi-i ce ascultă ei. Deci, sunt astfel de sondaje, de-asta spun.
Realizator: Mâine, poimâne ne trezim că votează copiii ăştia. Îi întrebăm de acum?
Andrei Partoş: Ei vor vota, la un moment dat. Dar sunt posturi, ca dovadă că chiar SRR-ul are un post premiat la nivel mondial – Juniorul.
Realizator: Uite, pe mine m-a mirat un pic ideea, că există un post care se cheamă Radio România Junior? Ce vor ăştia de la mine? Şi am constatat în următoarea săptămână… ei au luat un premiu săptămâna trecută…
Andrei Partoş: Premiu mondial.
Realizator: Au venit din Statele Unite cu un mare premiu!
Andrei Partoş: Da. S-a scris foarte puţin despre asta. Eu am citit pe net prima oară, dar este absolut remarcabil, deşi mai există încă vreo trei posturi cu destinaţia copii, pentru că şi acolo se pot face lucruri foarte frumoase, dar trebuie să ştie omul de unde să caute, să nimerească la postul ăla.
Realizator: Da, mă gândesc aşa…
Andrei Partoş: Iar, răspuns la întrebarea pe care ai pus-o…
Realizator: Ce ascultă oamenii…
Andrei Partoş: …ce ascultă oamenii, eu rămân la părerea că dacă intuieşti pe cel de acasă, deci trebuie să fii empatic asta, fără discuţie, în orice emisiune, nu numai într-o emisiune muzicală, dacă simţi că oamenii de acasă vor într-o direcţie, trebuie să vii în întâmpinare, dar nu să dai ce cere. Eu îi întreb şi ei îmi spu, eu îmi notez, niciodată nu dau în ziua aia, în ediţia respectivă.
Realizator: De ce? Chiar, ce gândeşti tu?
Andrei Partoş: Pentru că atunci m-aş transforma în melodia preferată.
Realizator: În tonomat.
Andrei Partoş: În tonomat, bag banul, mie să-mi dai, că eu plătesc taxă. Sunt… au fost, nu mai sunt, au fost lîn primii doi ani.
Realizator: Taxa aia e tare amărâtă.
Andrei Partoş: 2,5 e o ruşine, nicio apă minerală nu iei. Deci eu cred că e cea mai mică taxă din lume, din ce m-am informat eu. Acolo unde posturile publice sunt sprijinite de populaţie, nicăieri nu există aşa o taxă mică, eu n-am auzit şi e singura taxă, din câte am auzit eu, care a scăzut şi nu a crescut, dacă-ţi aminteşti.
Realizator: Da.
Andrei Partoş: Că toată lumea zice cresc, cresc. Radioul, nu ştiu în ce mandat şi al cui, nici nu mai contează, ba cred că ştiu, acum şapte ani, cam pe acolo, a scăzut.
Realizator: Şapte ani? Eram încă în consiliu, în mandatul lui Şeuleanu!
Andrei Partoş: Exact, şi nu a scăzut taxa?
Realizator: Eu nu mai ţin minte.
Andrei Partoş: Ba da.
Realizator: Eu aşa supravieţuiesc, uitând, nu ştiu voi, ceilalţi, cum faceţi.
Andrei Partoş: Era ca la televiziune şi…
Realizator: A, ba da! Ba da!
Andrei Partoş: …radioul şi-a scăzut taxa. Sigur…
Realizator: Întotdeauna, e o discuţie politică în jurul taxei, niciodată nu este una economică, niciodată nu este o discuţie cu adevărat serioasă, întotdeauna se face…
Andrei Partoş: Măcar morală să fie!
Realizator: Nimic. Întotdeauna se face o discuţie politică. Tu, cutărelule, de la partidul cutare, ai venit cu ideea să… taxa în sus sau în jos. Pe urmă, după ce le trece politica asta, pe urmă vin şi zic că… măi, dar parcă nu e OK cu televiziunea, parcă nu e OK cu radioul. Păi, dacă nu e OK, hai să vedem de ce nu e OK, ce i-a făcut să umble în banii ăia? De ce radioul nu umblă şi televiziunea umblă ş.a.m.d.
Andrei Partoş: Da, eu nici nu le-aş compara, că-s instituţii clar separate… bine că nu mai sunt împreună…
Realizator: De câte ori aceste instituţii se duc la parlament, se duc împreună, chiar dacă una este certată şi ailaltă nu, şi de fiecare dată e la fel, de fiecare dată se stârneşte o discuţie care, până la urmă, se întinde ca un val şi asupra celeilalte instituţii.
Andrei Partoş: Din păcate. Eu cred că e o mare greşeală.
Realizator: Deci, Televiziunea face ce vrea ea, Radioul face ce trebuie de ani de zile – o avea şi el păcatele lui, nu contest asta – şi de fiecare dată ia şi Radioul o papară în contul Televiziunii, care a făcut ce a vrut. Televiziunile fac ce vor. Nu, televiziunea mare face ce vrea, în sensul că politic vine cineva care o călăreşte mandat după mandat – altcineva, de fiecare dată. Când se termină mandatul toţi spun: vrem depolitizare. Da? Şi la următorul mandat vine unul care tocmai spusese că vrea… „Nu se poate, acum nu putem”.
Andrei Partoş: Data viitoare.
Realizator: Şi suntem la data viitoare într-un moment în care o grămadă de oameni spun… am vorbit aici cu Mădălin Voicu şi am spus lucrul ăsta. Televiziunea ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată a doua zi, ca să poţi să mai faci ceva din ea. Că nu poţi să…
Andrei Partoş: Şi el e de aceeaşi părere.
Realizator: Iar după două zile a spus asta preşedintele şi am rămas, aşa, pe gânduri. Zic: frate, ce o să spună? Că ne-am inspirat unii de la alţii, că ne adăpăm de la aceeaşi sursă. Şi am descoperit oameni care văd lucrurile la fel.
Andrei Partoş: Da, asta se spune din ’90, în diverse forme, pentru că în ’90 s-a pus problema asta. Nu ştiu cât de sus s-a ajuns cu ideea, că o astfel de televiziune trebuie regândită pe alte criterii şi permanent se va lovi lumea de numărul mare de angajaţi de la ambele instituţii. Bine că au fost separate. Eu rămân la părerea că sunt total diferite, şi ca mod de a opera şi cheltuială, abordare a publicului, din toate punctele de vedere şi ca performanţă. Până una alta, Radioul public se menţine în primele trei, orice s-a întâmplat, indiferent cine a fost sus sau jos, pe când Televiziunea nu.
Realizator: Se târăşte la apă mică şi pe burtă. Regretabil. Regretabil zic, pentru că, în acelaşi timp, ai nevoie de programe pe care numai ei le pot face. Numai o televiziune publică le poate duce.
Andrei Partoş: Categoric. O televiziune publică puternică e vitală. Cum să nu faci un festival la Mamaia? Cum să nu faci Cerbul de Aur, când e un brand de ţară? Adică sunt lucruri la care nu mai pun problema şi insist pe astea muzicale, pentru că celelalte, să zicem, cu teatrul, cu teatrul TV, şi multe altele care sunt vitale pentru generaţii. Nu e vorba aici de generaţia noastră sau încă una de dinainte şi una după, ci pentru ce va urma, ca dovadă că cele mai vizionate programe sunt mereu alea de arhivă.
Anca Florea: Da, şi asta e o întrebare pe care, mai degrabă, o adresez psihologului. Pentru ce ne bucurăm atât de tare să ne repezim în toate muzicile de arhivă, în piesele de arhivă, în tot ceea ce este vechi? Dar nu, că noi ne repezim poate pentru că avem o amintire bună, poate fugim după nişte amintiri calde, calme, plăcute ale noastre, dar mă uit la tânăra generaţie, care aplaudă precum pinguinii. „A, muzică veche’. Mi se face rău. Niciodată nu pot să înţeleg cum, ce le declanşează lor bucuria pentru acea muzică veche pe care nu cred că au auzit-o când erau copii, că e mult mai veche …
Andrei Partoş: De acord. Sunt unii care au auzit-o în familie ….

Anca Florea: Nu, dar sunt piese din tinereţea lui Gică Petrescu, nici a ta, nici a mea, şi pe care le văd postate…
Andrei Partoş: Mă bucur că nu m-ai băgat în generaţia lui.
Realizator: Da. Din când în când spun despre mine că am fost colegă de bancă cu Gică Petrescu. Sunt singura care-l recunosc pe Gică Petrescu de aici.I-ai văzut cum postează şi repostează nişte piese?
Andrei Partoş: Da. Imediat reacţionează. Dacă pui un oldie. Eu am verificat asta. O reacţie este la calitatea produsului, deci nu la calitatea sunetului, ci calitatea produsului. Deci acolo au o melodie, au şi text, se regăsesc în ele. Ei nu sunt superficiali să zică: domne’, dansăm. Copiii ăştia la care te referi, că numai la ei mă refer şi eu, sunt copii care la 16-17 ani se bucură când descoperă ceva. Am dat un Van Morrison la Radio, a doua zi sau a treia zi am primit mesaj de la un copil de 16 ani, care cântă la chitară într-o trupă de rock, şi zice: domne, m-am dus şi am ascultat. Nu ştiam cine e ăsta. A fost excepţional. I-am auzit toate piesele pe youtube. Ceea ce noi nu puteam face la vremea aia. Alt copil îmi scrie: Cine e Rita Pavone? Şi am dat o piesă cu Rita Pavone. A fost fericit să o descopere pe Rita Pavone. Să zici: băi, e o fosilă, nu ştiu ce, 70 de ani. Domne, pentru ei nu mai contează cât are acum. Culmea ironiei este că din generaţia mea vin mai mulţi care jignesc artiştii în vârstă şi spun: ce să mai caute Julio Iglesias pe scenă, că a făcut playback, că nu mai cântă, căEngelbert n-avea ce să facă. Sigur că da, pentru unii poate fi şi asta o atitudine, dar mult mai spectaculoasă e atitudinea celor mici care descoperă calitatea şi de asta îi vezi bucuroşi afrimând că ascultă Beatles. Păi, nu toată lumea a prins generaţia emisiunilor pe care le făceai cu Moţu Pittiş să spună: Beatles înseamnă „A”, de la care se începe alfabetul pop-rock-ului. Ei descoperă acum, prin diverse ocazii, la radiourile private n-o să prea auzi, nu se prea dă.
Anca Florea: Asta era, suntem; ştiam că o să aud ceva neplăcut sau neaşteptat, deşi numără oamenii ăştia de zor. „În mintea cuvintelor”. Am înţepenit un pic în mintea cuvintelor pe care le-am auzit de la Andrei Partoş. ” Mi-am spus că dacă nu mă face fiul meu bunic, atunci mă fac singur tată.” Şi m-am întors ca o adevărată harpie şi am întrebat: ce vrea să zică ăsta? Şi Andrei mi-a spus: sunt tată de copil de şapte luni.
Andrei Partoş: Adică azi i-a împlinit.
Realizator: La mulţi ani!
Andrei Partoş: Mulţumesc.
Realizator: Şi cum faci faţă? Cum faci tu faţă? Spune drept!
Andrei Partoş: Greu, dar este o situaţie inedită şi pe care cred că mi-am dorit-o.
Realizator: Ştii pe cine mai admir eu la capitolul ăsta? Pe Mădălin Voicu.
Andrei Partoş: Ştiu, am avut o discuţie cu el…
Realizator: Cu care vorbeşti şi care… Mădălin Voicu încearcă să vorbească şi…”Ştefan, dă-te jos de acolo!”, mai spune trei cuvinte, „Ştefan, urcă-te înapoi”, „Ştefan, dă-te…”. Ştefan bănuiesc că face nişte curse pe pereţi, aşa, sau pe marginea canapelei, sau pe undeva.
Andrei Partoş: Mădălin va fi din nou tată.
Realizator: Am văzut ceva, într-adevăr, şi în parcul Regina Maria, că eu acolo patrulez, cu beagle-ul, şi aşa, după trifoi cu patru foi, este o campanie pe care o am de ani de zile, mă duc şi treier toţi trifoii cu patru foi, îmi verific şansa ş.a.m.d. Am descoperit ceva, că mamele astea de bebeluşi sunt tot mai mari, mai treizeci şi, patruzeci şi. Şi am zis, „frate, cum s-au chinut oamenii ăştia!”. Şi cred că asta e: s-au chinuit să împace carieră, să se poziţioneze OK, să se aşeze într-un loc perfect…
Andrei Partoş: În multe cazuri, da.
Realizator: Şi după aceea, au găsit şi timp pentru. Am văzut şi mame mai îndărătnice, adică la 40 şi, vine şi al doilea bebe.
Andrei Partoş: Păi, prind poftă, probabil, dar cariera a fost prima.
Realizator: Da, prind poftă, dar acum ne uităm ca nişte tembeli la lucrul ăsta, dar înainte vreme, la ţară, femeile făceau copii până când voiau ele, până la vârste foarte înaintate. N-am să uit niciodată că era o diferenţă atât de mare între fraţii tatălui meu că se creşteau unii pe alţii. De-a lungul anilor, opt copii, nouă copii, zece copii câţi făceau la ţară, era… Acum nu se mai întâmplă asta.
Andrei Partoş: Nici n-are cum, pentru că nici acolo nu mai sunt condiţiile economice, sociale de aşa manieră încât să se poată…
Realizator: Eu cred că mai săraci decât erau prin anii ’50, ’40, ’30 nu puteau să fie acum.
Andrei Partoş: Atunci exista puterea interioară, ca să te descurci indiferent de condiţii.
Realizator: Da şi poate resimţeau lucrul ăsta ca pe o datorie, datoria de a da societăţii nişte oameni sau de a da familiei nişte urmaşi şi aşa mai departe. Ţi-a fost greu, a fost o problemă să te hotărăşti după 34 de ani ?
Andrei Partoş: Decizia e a mamei, în primul rând.
Realizator: Bine, bine, dar lasă-mă, că întotdeauna decizia e a mamei şi vine tata şi spune: „ah, ce mă încurcă” şi de multe ori, mamele renunţă.
Andrei Partoş: Nu. A fost decizia mamei, dar a fost o decizie acceptată şi susţinută. Dacă eu acum 34 de ani n-am făcut ce trebuia pentru că eram foarte ocupat cu discoteca, cu Costineştiul, cu naveta la spital şi multe alte activităţi, acum mă revanşez, exact cum ai spus, faţă de societate şi faţă de propria imagine.
Realizator: Şi o să ai răbdare?
Andrei Partoş: Deocamdată am. Nu ştiu cât mă ţine răbdarea, dar deocamdată am.
Realizator: Pe mine nu prea mă ţine răbdarea, de aia te întreb.
Andrei Partoş: Eu zic că am răbdare.
Realizator: Sar de la una la alta, cred că într-o viaţă anterioară am fost puţin purice şi atunci te întreb: când ai fost tu interzis şi de ce ai fost interzis?
Andrei Partoş: Păi, am fost în mai multe ture.
Realizator: Te rog, povesteşte-mi de fiecare tură. Ştii că e foarte important …
Andrei Partoş: Una din ele a fost la Costineşti, în ’79, când eram la discotecă la Dacia, în zona de nord, pentru cine ştie Costineştiul cât de cât ca aşezare, şi am lăsat pe cineva să vorbească, un şef de grup al unor refegişti sau redegişti, nu mai ţin minte exact, la microfon să-şi anunţe grupul că mâine dimineaţă la ora cutare plecăm şi să veniţi cu apă minerală, cu ce aveţi voi acolo. De la asta mi s-a tras o anchetă a Securităţii că am lăsat un străin să vorbească şi ce prostii a spus ăla.
Realizator: N-au găsit niciun traducător care să spună că n-a fost nimic grav?
Andrei Partoş: Nu, culmea este că era în sală cineva care era ghid de germană şi i-a povestit soţului şi soţul s-a dus la şeful BTT-ului care m-a chemat şi m-a trimis acasă. Deci, anul ăla am fost trimis acasă şi n-am mai venit înapoi timp de trei ani de zile. Întâmplător, cunosc şi pe şeful de propagandă UTC care răspundea de Costineşti şi care astăzi e un mare ziarist şi cu mare activitate, intensă activitate jurnalistică şi mereu pe la televizor. Aşa că nu-i dau numele ca să nu îi fac reclamă, dar face parte din categoria aia pe care e bine să o ocoleşti; eu n-am avut posibilitatea.
Realizator: Atunci de ce nu îi dai numele?
Andrei Partoş: Să se uite oamenii la televizor şi când vezi pe unul care are faţa aia pe care o descriu eu, atunci ăla e, e unul dintre ei, cei care au fondat ziare, au făcut valuri, s-au împrietenit cu preşedinţi, s-au certat cu preşedinţi, după care i-au urât şi îi urăsc în continuare, au renunţat la presă, au intrat la partide şi acum sunt activişti de partid şi foarte curajoşi, deşi viguroşi securişti, ăştia sunt. Sunt mulţi de genul ăsta.
Realizator: Vreau şi eu să citesc lista lui Partoş, să ştiu şi eu ce listă e.
Andrei Partoş: Păi, pot să-ţi dau dosarul de la CNSAS, că şi ăla e bogat.
Realizator: Şi cum te-ai privit în ochi cu oamenii care ţi-au făcut rău?
Andrei Partoş: Păi, pe ăsta l-am întrebat direct: „ce ai avut cu mine atunci?”, că noi ne-am întâlnit în ’90 şi i-am spus.”Băi, Andrei, că n-am ştiut, că nu ştiu ce, că nevastă-mea, că…” – a găsit nişte răspunsuri absolut jenante, nevastă-sa fiind ghid BTT la germană. În sfârşit, în ’84 am fost interzis în Radio, Radioteleviziunea pe atunci, pentru că erau împreună. Mitică Moroşan m-a chemat la el pentru că el răspundea de redacţia muzicală şi mi-a zis că „vezi că nu mai ai voie … să-mi dai legitimaţia, că nu mai ai voie, că ai soră în America”, zic „O am de nu ştiu câtă vreme”, zice „da, dar acum contează…”
Realizator: Da, dar acum am aflat.
Andrei Partoş: Nu, acum a început să conteze. Ştii că a fost în 84-’85. Deci după ce făcusem un Revelion la TVR 2 şi am prezentat o emisiune de vreo 90 de minute care mie mi-a plăcut foarte mult şi se pare că şi altora, tocmai de-aia mi s-a zis bă, ăsta s-ar putea să prindă cheag aici, ia să-l trimitem acasă. Şi m-au trimis acasă. Deci, a fost în ’85. Din ’85 până în ’90 eu nu am mai călcat în Radio. Culmea e că eram interzis la Radioul Public unde emisiunile erau înregistrate şi vorbeam liber, neoprit de nimeni la Costineşti, care era altă instituţie, era BTT-ul. Deci, un paradox al gândirii securistice, pentru că nu aveam voie acolo pentru că, vezi Doamne, sunt periculos, dar nu mai eram periculos acolo unde mă întâlneam zilnic cu 10-50-60 de mii de oameni care mă ascultau vrând-nevrând că era pe stâlpi.

Anca Florea: Ce ai fi putut să-i înveţi rău sau ce ai fi putut să le faci rău?
Andrei Partoş: Nu ştiu. Aşa gândea societatea atunci; se pare că şi azi mai gândesc aşa. Şi în ’90, ca să vezi că am avut interdicţie şi în ’90, tot la Costineşti. S-a făcut o combinaţia între Radio România şi Costineşti şi factorii locali, adică BTT. Şi au venit băieţii de la Radio Bucureşti pe atunci România Tineret – Florin Hemis, regretatul Sorin Caracseghi au mai venit şi alţi doi, trei…. Şi ei au venit şi făceau partea lor, eu făceam partea muzicală cu dedicaţii, cu tot şi făceam echipă destul de bună. Dar, un director de acolo, care era unul din cei trei directori ai Costineştiului, a zis: cum adică ăsta ia bani şi de la Vox Maris, unde aveam noaptea program, şi de la Radio? Nu e bine! Să-l scoatem de aici! Şi eu zic, stai puţin că sunt două activităţi diferite, eu pe pielea mea muncesc şase ore plus şase ore, douăsprezece zilnic. Nu se poate. Până să mă dumiresc au dat comunicat pe post, deci îţi dai seama cum se gândea în vara lui ’90, comunicat că de mâine Andrei Partoş nu mai poate prezenta la Radio Vacanţa .
Realizator: Democraţie curată!
Andrei Partoş: Şi am rămas cu Vox Maris-ul care a mers excepţional, a fost cea mai bună vară a Vox-ului pentru că toţi ăia care ar fi vrut să mă audă veneau acolo. Şi aşa am fost interzis şi a treia oară. Aştept a patra.
Realizator: Ei, nu te înghesui. Spune-mi de ce contează aşa de mult tipul ăsta de radio, Radio Vacanţa, Radio Vacanţa Costineşti, pe care a chemat-o şi aşa, a chemat-o şi altminteri?
Andrei Partoş: A chemat-o Vox Radio Vacanţa când era cu Nicuşor Năstase împreună.
Realizator: Da. Mai aveam nişte Radio Snagov, Radio Buşteni, există nişte.. eu le numesc Radio jucării.
Andrei Partoş: Da, aşa e, corect.
Realizator: Pentru că sunt pe nişte zone pe care poţi să faci şi un program specific zonei ăleia, dar poţi să faci o grămadă de lucruri. Dar de ce, Doamne iartă-mă, ne duceam noi la mare şi ascultam Radio Vacanţa, frate?
Andrei Partoş: Da, dar vorbeşti de Mamaia sau de Costineşti, că pentru mine sunt diferite?
Realizator: Eu te întreb de amândouă că nu am încotro, sunt lângă mare, răspunde tu despre amândouă.
Andrei Partoş: Bun. Cea de la Mamaia, fiind a instituţiei publice şi sora mai mică a Radioului Public …era făcută de profesionişti, foarte bine, în multe limbi, cu voci foarte bune, cu Bistriceanu, cu Caramzulescu, Paul Grigoriu. Deci, voci adevărate de Radio.
Realizator: Dumnezeule! Andrei Magheru.
Andrei Partoş: Exact.
Realizator: Câtă lume n-am auzit acolo!
Andrei Partoş: Tocmai. Şi care aveau programe şi muzicale şi informaţionale în stil occidental. Eu am avut rubrică acolo două veri câte o jumătate de oră în fiecare zi, dimineaţa trimiteam montaje, aşa se chemau, cu banda aia mare, aşa, Orwo, şi aia era pe tot Litoralul, de ascultai şi în cameră. Deci, puteai să asculţi oriunde, nu numai pe difuzoare. LaCostineşti era strict numai pe boxele care atârnau pe stâlpi. Să ne înţelegem, puteai să te duci în cameră, nu mai auzeai nimic. Deci, nu era un post de radio, era o staţie de radioamplificare.Noi ne dădeam cocoşi spunând că aveam un post de radio. El nu era un post de radio, ci era chiar o jucărie, cum ai zis foarte bine.
Andrei Partoş: Îţi spun de ce, pentru că la acel post, la Costineşti, din ’82 până în ’90, unde am fost non-stop , am difuzat muzica pe care nu o auzeai nicăieri, nici măcar la un post occidental nu puteai să auzi ce dădeam eu acolo la un loc…Auzeai piesă Led Zeppelin cap-coadă, auzeai Deep Purple piesă de 11 minute, auzeai recital cu trupe mari timp de o oră, auzeai orice, pe lângă momente cu Divertis, interviuri care se făceau cu toţi artiştii care treceau prin apropiere, îi băgam în studio şi se vorbea cu ei. Deci vorbim până în ’90. Se asculta toată muzica posibilă, nimic din ce se pretindea a fi obligatoriu. E adevărat că ne-au lăsat, că dacă nu ne lăsau nu puteam s-o fac. Mai venea câte un tovarăş în slip şi îmi spunea că are legitimaţia cutare şi că ar fi bine să nu mai dăm Phoenix şi eu am zis că n-am dat Phoenix, am dat Mircea Baniciu, şi el a insistat. „Lasă, domnule, că eu ştiu, dar nu-i nimic, nu mai daţi”. Zic: „domnule, n-am nici un disc cu Phoenix”, că ştiam că nu e voie. Zice: „da, dar eu ştiu că aţi dat Phoenix”. În sfârşit, dovediţi, şi asta e.
Realizator: Crezi că acum ar fi aceeaşi problemă? Nu s-ar găsi şi acum cineva să te certe pentru, nu ştiu, pentru heavy metal.
Andrei Partoş: Pentru heavy metal se găsesc mai mult ascultători, nu organe. Sunt ascultători care au un crez şi eu îi respect, pentru că sunt persoane care merg la biserică, cărora li s-a spus că tot ce înseamnă heavy metal sau chitară cu distors înseamnă satanism şi din păcate unii chiar aşa cred. Şi e trist, pentru că e lipsă de de cultură, de informaţie, nu ascultă textele. „Domnule, cum puteţi să daţi Judas Priest? Nu vă daţi seama? Judas Priest, după nume e groaznic. Cum puteţi să daţi piesa aia pentru că am citit în presă că cineva s-a aruncat de la fereastră ascultând piesa aia”. Zic: „păi aia e problema persoanei care s-a aruncat, nu piesa l-a trimis”. Deci se fac astfel de asocieri. Să ştii că sunt reacţii de genul ăsta, dar rare. Şi eu mă bucur că sunt foarte rare.
Realizator: Deci sunt câteva nume în Radioul naţional, Radioul public, după care lumea se duce oriunde se duc numele alea. Cum de ai rămas totuşi?
Andrei Partoş: Cum m-am întors?
Realizator: Sau te-ai întors sau cum de întotdeauna te întorci aici?
Andrei Partoş: Nu, a fost chiar conjunctură, recunosc. În 2002 eram la Romantic, am auzit de concurs…

Anca Florea: Ce ai fi putut să-i înveţi rău sau ce ai fi putut să le faci rău?
Andrei Partoş: Nu ştiu. Aşa gândea societatea atunci; se pare că şi azi mai gândesc aşa. Şi în ’90, ca să vezi că am avut interdicţie şi în ’90, tot la Costineşti. S-a făcut o combinaţia între Radio România şi Costineşti şi factorii locali, adică BTT. Şi au venit băieţii de la Radio Bucureşti pe atunci România Tineret – Florin Hemis, regretatul Sorin Caracseghi au mai venit şi alţi doi, trei…. Şi ei au venit şi făceau partea lor, eu făceam partea muzicală cu dedicaţii, cu tot şi făceam echipă destul de bună. Dar, un director de acolo, care era unul din cei trei directori ai Costineştiului, a zis: cum adică ăsta ia bani şi de la Vox Maris, unde aveam noaptea program, şi de la Radio? Nu e bine! Să-l scoatem de aici! Şi eu zic, stai puţin că sunt două activităţi diferite, eu pe pielea mea muncesc şase ore plus şase ore, douăsprezece zilnic. Nu se poate. Până să mă dumiresc au dat comunicat pe post, deci îţi dai seama cum se gândea în vara lui ’90, comunicat că de mâine Andrei Partoş nu mai poate prezenta la Radio Vacanţa .
Realizator: Democraţie curată!
Andrei Partoş: Şi am rămas cu Vox Maris-ul care a mers excepţional, a fost cea mai bună vară a Vox-ului pentru că toţi ăia care ar fi vrut să mă audă veneau acolo. Şi aşa am fost interzis şi a treia oară. Aştept a patra.
Realizator: Ei, nu te înghesui. Spune-mi de ce contează aşa de mult tipul ăsta de radio, Radio Vacanţa, Radio Vacanţa Costineşti, pe care a chemat-o şi aşa, a chemat-o şi altminteri?
Andrei Partoş: A chemat-o Vox Radio Vacanţa când era cu Nicuşor Năstase împreună.
Realizator: Da. Mai aveam nişte Radio Snagov, Radio Buşteni, există nişte.. eu le numesc Radio jucării.
Andrei Partoş: Da, aşa e, corect.
Realizator: Pentru că sunt pe nişte zone pe care poţi să faci şi un program specific zonei ăleia, dar poţi să faci o grămadă de lucruri. Dar de ce, Doamne iartă-mă, ne duceam noi la mare şi ascultam Radio Vacanţa, frate?
Andrei Partoş: Da, dar vorbeşti de Mamaia sau de Costineşti, că pentru mine sunt diferite?
Realizator: Eu te întreb de amândouă că nu am încotro, sunt lângă mare, răspunde tu despre amândouă.
Andrei Partoş: Bun. Cea de la Mamaia, fiind a instituţiei publice şi sora mai mică a Radioului Public …era făcută de profesionişti, foarte bine, în multe limbi, cu voci foarte bune, cu Bistriceanu, cu Caramzulescu, Paul Grigoriu. Deci, voci adevărate de Radio.
Realizator: Dumnezeule! Andrei Magheru.
Andrei Partoş: Exact.
Realizator: Câtă lume n-am auzit acolo!
Andrei Partoş: Tocmai. Şi care aveau programe şi muzicale şi informaţionale în stil occidental. Eu am avut rubrică acolo două veri câte o jumătate de oră în fiecare zi, dimineaţa trimiteam montaje, aşa se chemau, cu banda aia mare, aşa, Orwo, şi aia era pe tot Litoralul, de ascultai şi în cameră. Deci, puteai să asculţi oriunde, nu numai pe difuzoare. LaCostineşti era strict numai pe boxele care atârnau pe stâlpi. Să ne înţelegem, puteai să te duci în cameră, nu mai auzeai nimic. Deci, nu era un post de radio, era o staţie de radioamplificare.Noi ne dădeam cocoşi spunând că aveam un post de radio. El nu era un post de radio, ci era chiar o jucărie, cum ai zis foarte bine.
Andrei Partoş: Îţi spun de ce, pentru că la acel post, la Costineşti, din ’82 până în ’90, unde am fost non-stop , am difuzat muzica pe care nu o auzeai nicăieri, nici măcar la un post occidental nu puteai să auzi ce dădeam eu acolo la un loc…Auzeai piesă Led Zeppelin cap-coadă, auzeai Deep Purple piesă de 11 minute, auzeai recital cu trupe mari timp de o oră, auzeai orice, pe lângă momente cu Divertis, interviuri care se făceau cu toţi artiştii care treceau prin apropiere, îi băgam în studio şi se vorbea cu ei. Deci vorbim până în ’90. Se asculta toată muzica posibilă, nimic din ce se pretindea a fi obligatoriu. E adevărat că ne-au lăsat, că dacă nu ne lăsau nu puteam s-o fac. Mai venea câte un tovarăş în slip şi îmi spunea că are legitimaţia cutare şi că ar fi bine să nu mai dăm Phoenix şi eu am zis că n-am dat Phoenix, am dat Mircea Baniciu, şi el a insistat. „Lasă, domnule, că eu ştiu, dar nu-i nimic, nu mai daţi”. Zic: „domnule, n-am nici un disc cu Phoenix”, că ştiam că nu e voie. Zice: „da, dar eu ştiu că aţi dat Phoenix”. În sfârşit, dovediţi, şi asta e.
Realizator: Crezi că acum ar fi aceeaşi problemă? Nu s-ar găsi şi acum cineva să te certe pentru, nu ştiu, pentru heavy metal.
Andrei Partoş: Pentru heavy metal se găsesc mai mult ascultători, nu organe. Sunt ascultători care au un crez şi eu îi respect, pentru că sunt persoane care merg la biserică, cărora li s-a spus că tot ce înseamnă heavy metal sau chitară cu distors înseamnă satanism şi din păcate unii chiar aşa cred. Şi e trist, pentru că e lipsă de de cultură, de informaţie, nu ascultă textele. „Domnule, cum puteţi să daţi Judas Priest? Nu vă daţi seama? Judas Priest, după nume e groaznic. Cum puteţi să daţi piesa aia pentru că am citit în presă că cineva s-a aruncat de la fereastră ascultând piesa aia”. Zic: „păi aia e problema persoanei care s-a aruncat, nu piesa l-a trimis”. Deci se fac astfel de asocieri. Să ştii că sunt reacţii de genul ăsta, dar rare. Şi eu mă bucur că sunt foarte rare.
Realizator: Deci sunt câteva nume în Radioul naţional, Radioul public, după care lumea se duce oriunde se duc numele alea. Cum de ai rămas totuşi?
Andrei Partoş: Cum m-am întors?
Realizator: Sau te-ai întors sau cum de întotdeauna te întorci aici?
Andrei Partoş: Nu, a fost chiar conjunctură, recunosc. În 2002 eram la Romantic, am auzit de concurs…

sursa: RADOR