Andrei Partoș – cronica unei iubiri destrămate (interviu din Marea Dragoste / Tango, martie 2016)

1
132

Andrei Partos
Andrei Partos

Interviu de Alice Năstase Buciuta (Marea Dragoste, martie 2016)
Andrei Partoș este cel mai drag DJ al anilor noștri tineri și frumoși, realizatorul a sute de ediții valoroase ale emisiunii radiofonice „Psihologul muzical”, jurnalist cu state vechi și izbânzi notabile. Dincolo de definițiile profesionale, este tată a doi băieți care-i poartă numele (și prenumele!), unul de 37 de ani – Andrei Partoș, celălalt, Andrei-Ștefan Partoș, abia așezat în băncile grădiniței… Noi l-am intervievat pe Andrei cel mare când abia devenise tătic pentru a doua oară și ne-am bucurat să credem că dragostea începută la orice vârstă are șanse să învingă obstacolele vieții. Din păcate, în cazul lui Andrei Partoș, n-a fost chiar așa.
 
Au trecut patru ani de la ultima noastră conversație. Abia se născuse Andrei-Ștefan, avea doar câteva luni, Violeta abia se mutase la tine și îmi mărturiseai că trăiești o nouă viață. Cum a crescut și cum s-a schimbat Andrei-Ștefan în acești ani, cum s-a schimbat legătura ta cu el, cum a crescut totul între voi?
Da, au trecut 4 ani de la acel interviu. Spuneam atunci că eram debutant în postura de tată cu activitate de zi cu zi. Că începeam o viață nouă. Așa a fost, viață nouă, dar nu obligatoriu și senină, plăcută. Și atunci am spus că nu are numai părți frumoase. Așa e, s-a mutat la mine înaintea nașterii lui Andrei-Ștefan pentru că am vrut să ajut, să fiu aproape. La casa ei erau etaje de urcat pe scări și era dificil să intervin în caz de ceva. Sarcina n-a fost chiar ușoară și a născut prematur. Cel mic a crescut miraculos, iar legătura mea cu el este una anticipată, adică una dintre două semne de foc. Comunicăm special, uneori din priviri. Băieții sunt mereu mai apropiați de mame, așa că nu e nicio surpriză. Sunt mândru de evoluția lui, deși, din motive medicale și instituționale, n-a mers la grădiniță mai mult de două luni. Tot așa cum am spus acum 4 ani, n-am putut fi un tată foarte activ în planul ieșirilor, jocurilor în parcuri, deplasărilor. E frustrant pentru el, dar și pentru mine.
 
Dar legătura voastră, a adulților? Să nu te superi că te întreb direct, dar din acest motiv te-am rugat să îmi dai acest interviu. Din exterior, lucrurile nu mai par să meargă în aceeași direcție ca atunci, la început, între voi, părinții… Ce se poate întâmpla într-o poveste de dragoste ca a voastră ca să te împotmolești la un moment dat? E doar un impas?
Atunci spuneam că o relație pornită de pe internet poate avea finalitate. Da, poate duce la nașterea unui copil dorit de o mamă destul de tânără. Doi oameni care se cunosc din scris și n-au locuit împreună trebuie să dețină multe argumente pentru a funcționa bine cu statutul de familie, de părinți. Se poate întâmpla ca așteptările părților să nu fie onorate de realitate. M-ai întrebat acum 4 ani ce era dacă eu spuneam că nu vreau să am copil la 62 de ani. Am spus că nu sunt un iresponsabil și că am căutat să-i explic că nu e bine. Cu argumente medicale și sociale. N-a contat. Am sperat ca maternitatea să alunge anumite rigidități, că după primul an, vom putea construi o relație. N-am reușit. Nu e un impas, e un capăt de drum. Partea frumoasă a fost în acele momente de la Costinești, povestite data trecută. De atunci am fost în fiecare an acolo, dar greu am reușit să plecăm de acolo fără tensiuni, neâmpliniri.
 
Ai vreo explicație legată de motivele pentru care s-a ajuns aici? Există vreun vinovat? Există vreo diferență ireconciliabilă între voi, pe care ați neglijat-o la început și apoi s-a adâncit?
Explicații pot fi multe. În mod cert, ar fi și mai multe dacă ai vorbi cu ambele părți, dar acum nu e proces, e doar un interviu. Diferența inițială de ani a contat, deși credeam că o putem compensa cu inteligență și tact. Background-ul diferit a contat. Veneam din lumi diferite. Am semnalat cât contează pentru mine muzica, emisiunea de la radio, care ne-a adus împreună. În 4 ani nu știu dacă a mai ascultat 10 ediții întregi. Sigur, o mamă are alte priorități, alte oboseli, dar lipsa de teme comune s-a adâncit. Eu simt nevoia să împărtățesc ce aud, ce citesc, ce aflu. N-am mai avut cu cine. Nu puteam să plec la o bere cu băieții ca să mă descarc, pentru că eu nu beau. Eu nu am un birou unde să povestesc una-alta. Ea merge zilnic la job și vede alți oameni, altă lume. Eu activez acasă și o noapte la radio. Ies foarte rar, deși sunt invitat la diferite evenimente, concerte, conferințe. Am fost mereu aici. Cred că am neglijat ceva esențial, ca să-ți răspund și punctual la întrebare. Respectul pentru celălalt, pentru identitatea lui. Știm că oamenii nu se pot schimba, cu atât mai puțin îți poți propune asta cu un bărbat de 62 de ani.Și când într-o relație, pornită inițial ca o aventură erotică, dispare latura erotică, sexuală, te întrebi ce rămâne ? Unii se aleg cu o prietenie frumoasă, alții cu o vecină de apartament.
 
 
Tu ești psiholog cu experiență, iar noi, ceilalți, privind din afară, credem că un psiholog poate să rezolve orice situație, inclusiv pe cele din propria viață. E așa? Cât te-a ajutat experiența ta de psiholog în gestionarea acestei situații (sau cât te-a încurcat)?
Niciodată psihologii, medicii, profesorii n-au fost buni la a gestiona situații din propriile vieți. Asta am observat eu. În cazul meu m-a încurcat profesia. Orice observație legată de creșterea și educarea copilului, s-a lovit de argumente de pe net, de la prietene, sau din vreo carte de mare circulație. Sau de prejudecăți. Culmea e că am lucrat vreo doi ani chiar la o policlinică de copii. N-am primit credit nici măcar profesional. Nu poți să te cerți în interesul copilului, cu copilul de față. Așa că treptat am abandonat opinii, păreri, sugestii, soluții. Psihologia m-a ajutat totuși să rezist peste 4 ani în astfel de condiții de viață conflictuală. Nu cred că-n activitatea mea publică s-a simțit apăsarea sufletească sau disperarea, nemulțumirea.
 
E un copil mic la mijloc, iar noi trăim într-o cultură în care se spune că părinții se sacrifică pentru copii… Cine ce sacrificii face în acest moment și… care ar fi ieșirea? Până la urmă, ne suntem datori nouă înșine cu fericirea, nu-i așa?
Da, ai dreptate. Părinții se sacrifică pentru copii. Nu e o lozincă. Un adevăr. Așa se întâmplă în majoritatea cazurilor. Cu grade diferite de intensitate, nuanțat. Violeta face tot ce se poate pentru binele lui Andrei-Ștefan. Nu întotdeauna sunt de acord cu abordările ei, dar nu asta contează. Eu anticipasem și acum 4 ani că nu voi putea fi la datorie, atunci când băiatul va crește. Cu toate astea încă-l ridic în brațe la peste 20 de kilograme ale lui. Încerc să-i ofer afecțiunea paternă, total diferită de cea maternă. Eu nu-l cert, nu-l ameninț, am o altă abordare. Problema o reprezintă non-relația noastră umană, a adulților. Cum cel mic e un hipersensibil, un copil foarte inteligent (știu, e un șablon al tuturor părinților, dar eu pot dovedi) el simte toate animozitățile și firesc e de partea mamei, așa că raporturile mele cu el sunt adesea alterate. Ieșirea din situație am exprimat-o acum 3 ani, când am ajuns la primele discuții. De atunci am repetat-o de nenumărate ori. În scris și verbal. Să locuim separat, ca el să nu crească într-o atmosferă tensionată. Poate văzându-ne mai rar, vom gestiona mai calm tot ce ține de creșterea lui Andrei.
 
Ce a fost cel mai greu din tot ce s-a întâmplat în anii din urmă?
Momentele cele mai grele au fost cele legate de sănătatea lui Andrei. Au fost câteva spitalizări dramatice, despre care mama a povestit pe blogul ei, dar a omis să menționeze că am fost peste tot prezent. Dar peste tot. Controale, analize, vizite zilnice la spital, uneori și de două ori pe zi. Și n-am avut parte de spitale din centru. Au fost și unele momente grele între noi, despre care nu vorbesc în public.
 
Sinceră să fiu, citind, uneori, blogul Violetei, chiar m-am gândit că ești complet absent. Nu apari niciodată în vreo postare, relatările sună, mai degrabă, ca blogul unei mămici singure. Mărturisesc că asta mi-a dat, în primul rând, de gândit atunci când m-am hotărât să te întreb ce mai faceți…
Am fost și eu întrebat de câteva persoane care citesc acel blog, la rândul meu am întrebat. Am primit un răspuns scurt și categoric. Nu era treaba mea ce scrie ea pe blog. Dacă era un jurnal privat, nu în spațiul public, nu aveam niciun drept să mă pronunț, așa, iată vii tu și mă întrebi ce caut eu în acest film?  Fiecare își gospodărește imaginea cum dorește, dar aici e vorba de un copil, care va citi destul de curând o poveste despre el și mama lui diferită de cea trăită de el. Și dreptul la imagine, sper că-l am și eu, după  45 de ani de activitate în fața, sau în auzul publicului iubitor de muzică.
 
Te-am întrebat care au fost cele mai grele lucruri… Dar cele mai frumoase lucruri, acelea pentru care vei fi mereu recunoscător – care vor rămâne?
Ai afirmat acum 4 ani că păream mai senin, mai fericit. Așa eram. Uneori, în prezența lui sunt și acum. E o sursă de energie pozitivă, are umor, e haios. Faptul că am încercat să fiu un tată atent la 62-66 de ani îmi oferă convingerea că încă am un grad mare de adaptabilitate, pe care nu-l bănuiam la mine. Am fost mulți ani un ”lup singuratic”. Vor rămâne, cât trăiesc, toate gesturile lui Andrei-Ștefan, râsul lui fantastic, privirea lui șmecheră, tot ce ține de el, chiar și lacrimile lui de crocodil. Cum povestește, cum inventează, cum se joacă cum intră-n vorbă cu oamenii, copiii, cum dă ordine, tot!
 
 
Ce schimbare ar trebui să apară în viața ta ca lucrurile să meargă înspre bine, înspre liniște, înspre normalitate?
Prima s-a produs. Relațiile mele cu fiul cel mare, Andre, s-au schimbat radical. A fost în vizită la noi cu viitoarea lui soție Isabelle și l-a cunoscut pe fratele lui cel mic. Cel din urmă nu știa că are un frate de 37 de ani, pentru că mama lui nu i-a spus. A fost opțiunea ei, care pentru mine n-a sunat firesc, dar n-am generat dispute și pentru asta. A fost o întâlnire amuzantă și stranie. Eram trei de Andrei Partoș! Băieții s-au plăcut. Am mers în parc…Cel mic era în convalescență după o boală teribilă, un sindrom nefrotic chinuitor. Cel mare a devenit tătic pe 5 iulie 2015, așa că acum am un nepot frumos, jumătate suedez, Noah Levi Partos Claesson. Am fost la botezul lui și am redevenit prieten cu fiul meu . Din Suedia am venit cu un bagaj de energie pozitivă. Pentru cele declarate de mine data trecută în interviu despre Andrei cel mare, a fost puțin supărat, dar după ce ne-am văzut și am povestit câteva ore bune, m-a iertat. Dacă aici am locui separat, respectiv Violeta cu Andrei-Ștefan, iar eu singur în casa mea, așa cum eram acum peste 4 ani, cred că s-ar produce și normalizarea relațiilor noastre. De fapt asta sper. În fond ea a afirmat că și-a propus să aibă și să crească un copil singură! Timp de 4 ani eu am ”împiedicat-o”. Eu am încă multe de făcut, de văzut, de scris, de povestit, de dat posterității și nu vreau să las treburile nerezolvate în această viață. Doar în aceasta cred!
 
Ești dezamăgit? Ești supărat? Ești furios? Dincolo de cuvinte și de explicații, cum te simți, cum ești?
Am trecut prin toate cele întrebate! Sunt supărat pe mine. Trebuia să fiu ferm când am zis un nu! Așa cum am spus și data trecută. ”Instinctul”, afecțiune paternă au cotropit rațiunea, am vrut să fiu alături de cei doi, dar se pare că n-am gândit bine. Acum lupt pentru menținerea echilibrului, pentru a salva ce pot din mine.
 
Și cum ți-ai dori să fii?
Aș vrea să fiu liber să dau și să primesc afecțiune. Necondiționat de conjuncturi. Să am o bătrânețe așezată, nefurtunoasă. Să pot avea relații firești cu fiii, nepotul și rudele de pretutindeni, cu prietenii risipiți pe Glob.
 
sursa: Marea Dragoste / Tango

Follow me
Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

  1. Frustrantă viată de familie. Nevoia de normalitate o avem cu totii. Au apus vremurile de aur ale familiei si valorilor clasice. Ii doresc lui Andrei senior liniste sufletească. Tie, autoare a interviului, iti urez sa scrii cat mai mult si cat mai inteligent care săsupravieruiasca precum oiatra incrustata care nu are moarte. PS te)am văzut la Marina si Radu. Eu reusesc sa citesc ce scrii atunci cand am timp liber din partea celor trei nepotei pe care ii iubesc precum lumina ochilor. Sa auzim numai de bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here