
Prezența unor concentrații ridicate de NO2 implică riscuri pentru sănătatea umană. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de patru luni pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.
Deșeuri: CE îndeamnă insistent România să pună în aplicare hotărârea Curții privind neînchiderea depozitelor de deșeuri ilegale
Comisia mai transmite că îndeamnă insistent România să închidă, să etanșeze și să restaureze din punct de vedere ecologic un număr de 48 de depozite ilegale de deșeuri și să se conformeze hotărârii Curții de Justiție a UE din 18 octombrie 2018. În temeiul Directivei-cadru privind deșeurile, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor. România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri neconforme (depozite de deșeuri municipale și industriale) până la 16 iulie 2009.
- SUCEAVA BLUES FESTIVAL – „FANI ADUMITROAIE” (EDIȚIA a XVI-a, 04-06 iulie 2025) - iunie 30, 2025
- Inegalabilul Tom Jones (cronică de concert, 26.06.2025) - iunie 29, 2025
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025