Articol şi interviu de Iulia Radu
John Steel s-a născut pe 4 februarie 1941 la Gateshead, Anglia. El este bateristul şi unul dintre fondatorii grupului The Animals, tot el este şi deţinătorul legal al drepturilor pentru numele formaţiei în Marea Britanie.
La origine trompetist, John Steel l-a cunoscut pe Eric Burdon la colegiul din Newcastle unde erau amândoi elevi. Cei doi au decis să treacă de la jazz la rock’n’roll, „pe atunci ne plăcea să schimbăm instrumentele între noi şi mie mi-a plăcut bateria, aşa că am rămas la ea”, a mărturisit John în cadrul conferinţei de presă, care a avut loc la Hotelul Caro din Bucureşti pe 13 mai 2012.
Despre conferinţa de presă nu sunt prea multe de spus. Jurnalişti puţini, întrebări mai multe şi mai bune decât în alte ocazii. Astfel, am aflat că britanicii se bucură că au revenit în România (pentru trei concerte: Bucureşti, Piatra Neamţ şi Iaşi) pentru că publicul de aici este „foarte cald”.
Ne-au mai spus că unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-au primit a fost de la Bruce Springsteen care a citat printre formaţiile care i-au influenţat cariera, The Animals. „Nu ar fi exclusă o colaborare între noi, atunci când el va avea timp să intre în studio”. Au o piesă preferată din repertoriul lor? „Sigur că da! We Got To Get Out Of This Place, It’s My Life, House Of The Rising Sun”, au zis cei patru artişti.
După conferinţa de presă, l-am abordat pe John Steel pentru un scurt interviu. Vă reamintesc că anul trecut, pe 2 aprilie, trupa The Animals a susţinut un concert la Jukebox Club. Atunci am realizat un interviu cu Mickey Gallagher (keyboards, backing vocals) şi Peter Barton (solist şi basist).
INTERVIU CU JOHN STEEL
1. Cine te-a influenţat în alegerea unei cariere în muzică?
M-au influenţat foarte mulţi artişti. În special cei din zona jazz-ului. Când eram mic, părinţii mei ascultau foarte multă muzică jazz, parctic am crescut cu acest gen. Dar în 1956, când aveam 15 ani, a început primul „val” de rock’n’roll în America. Erau în vogă Elvis Presley, Chuck Berry, Little Richard, Fats Domino. Toţi cântau un gen de muzică extrem de plăcut şi ei au fost cei care mi-au insuflat dorinţa de a cânta într-o trupă.
2. Îţi aminteşti care a fost primul disc pe care l-au cumpărat?
Da!! Este vorba despre Shake Rattle & Roll cu Bill Haley & The Comets.
3. Şi primul concert la care ai fost?
A fost un… concert de jazz care a avut loc la City Hall din oraşul meu natal Newcastle. A fost o experienţă extraordinară.
4. Părinţii tăi te-au susţinut în urmarea visului tău?
Hmmm… nu au încercat să mă oprească… (râde). Cred că tatălui meu i-ar fi plăcut să am o meserie, dar în momentul în care au văzut că sunt decis să urmez această cale, m-au susţinut.
5. Mai cânţi la trompetă?
Nu… nu am mai cântat de foarte mult timp la trompetă…
6. În anii 1960-1970 era o competiţie mare între trupele britanice din acea perioadă?
Era o competiţie prietenească. Era o admiraţie reciprocă între noi toţi. A fost o perioadă extrem de creativă, fiecare aborda diferit muzica. Nimeni nu suna ca The Kinks, nimeni nu suna ca The Who, fiecare avea stilul său, fiecare trupă avea o identitate aparte. Dar noi ascultam cu plăcere muzica tuturor.
7. Cum a fost prima întâlnire cu publicul american? A fost mai uşor să creaţi un fenomen în Marea Britanie decât în SUA?
Vorbim despre două categorii de public diferite. În Marea Britanie aveam un public majoritar masculin, băieţii tineri veneau la concerte noastre. Şi asta din cauza stilului nostru de muzică. Nu cântam pop, ne inspiram din blues.
Dar în America, The Beatles au fost primii care au făcut senzaţie, iar pentru copiii americani orice trupă britanică reprezenta ceva extraordinar, erau dispuşi să iubească orice trupă din Marea Britanie şi să o privească precum „un nou Beatles”. În consecinţă, în America la concertele noastre nu veneau doar băieţii, erau şi foarte multe fete.
8. Ce-ţi lipseşte din anii 1960-1970?
(Râde) Tinereţea… Ca să fiu sincer nu am niciun regret. A fost o perioadă extraordinară şi am atât de multe amintiri plăcte de atunci. Nu-mi lipseşte nimic pentru că oricum nu pot da timpul înapoi pentru a retrăi ceva de atunci. Mă bucur că am trăit în acea perioadă şi că am făcut tot ceea ce am făcut.
Două decenii confuze
9. Cum ai descrie anii 1980-1990?
Hmmm… nu prea ştiu… pentru mine sunt cumva în ceaţă… nu am rămas cu nimic în minte din acei ani, sau cel puţin acum nu îmi vine nimic în minte. Nu ştiu exact ce au produs aceste două decenii… În mod evident, am fosrte clar în minte anii 1960 şi anii 1970 pentru că am fost implicat în munca de studio alături de Chas Chandler, producător şi fostul basist de la The Animals.
Noi aveam atunci propria noastră casă de producţie, iar Chas a fost cel care l-a descoperit şi l-a manageriat pe Jimi Hendrix. Am lucrat în studio şi cu Slade şi în general cu multe trupe din zona glam-rock. Aşa că ştiu foarte bine aceste două decenii, dar din anii 1980 se aşterne ceaţa în mintea mea. Sunt două decenii confuze.
10. A schimbat MTV-ul muzica?
A avut o influenţă foarte, foarte mare. Până în anii 1970, promovarea vizuală a muzicii nu era chiar atât de importantă. Dar totul s-a schimbat radical în momentul în care Queen a venit cu Bohemian Rhapsody. Ei au creat un nou stil de a promova single-urile. Iar MTV-ul a luat din zbor această idee şi a transformat-o în ceea ce vedem astăzi.
11. Acum că avem Internetul, televiziunea şi toată tehnologia care ne înconjoară, cât de important mai este pentru un artist difuzarea la radio?
Este încă foarte importantă, sau cel puţin aşa pare. Sunt încă mulţi oameni pentru care radioul reprezintă calea de a ţine pasul cu noutăţile muzicale. Mie mi se pare greu să ţin pasul cu tehnologia care avansează extrem de repede.
Am impresia uneori că tinerii din ziua de astăzi trăiesc într-o lume diferită de a mea. Dar cred că radioul rămâne important pentru oamenii de toate vârstele.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
