Sylvain Audet-Găinar: « Misterul » lui Andrei Voiculescu

0
600

Sylvain Audet-Găinar: « Misterul » lui Andrei VoiculescuÎn timp ce romanul meu “Du Rififi à Bucarest” (“Bucluc la București”) își are originile într-o fotografie găsită la un anticar bucureștean, cel de-al doilea roman al meu, ”Micmac à Bucarest” (« Intrigi la București »), s-a născut plecând de la șase cărți poștale, culese de la același anticar și trimise toate unuia și aceluiași destinatar: un oarecare Andrei Voiculescu.

De îndată ce le-am văzut, aceste carți postale mi-au atras atenția pentru că fuseseră scrise la începutul anilor 1970, proveneau din țări diferite (Germania, Italia, Statele Unite, Olanda, Suedia) și mai ales pentru că trei dintre ele erau scrise de tinere vizibil îndragostite lulea de acest misterios Andrei.

E de la sine inteles că, pentru mine, totul se înfățisa ca o sursă de inspirație de prim rang. De altfel, am început imediat să-mi imaginez viața acestui cuceritor român de inimi care reusise să imbrobodească atât de multe fete din străinătate într-un moment în care țara sa nu era totuși cea mai deschisă către lume.

Acest nume Andrei Voiculescu a început, în cele din urma, să mă intrige. Mi se părea chiar că îl mai auzisem pe undeva. Dar unde? Așa că, am început să investighez. La urma urmei, dacă acest Andrei Voiculescu mai era încă în viață și afla într-o zi că i-am folosit cărțile poștale fără voia lui, mă indoiam că acest lucru l-ar fi amuzat în mod deosebit.

Dupa câteva clicuri, am descoperit că într-adevăr există un anume Andrei Voiculescu a cărui fisier wikipedia incăpea pe un timbru poștal: « Născut pe 10 iulie 1945, Andrei Voiculescu este un journalist român. În 1974 a plecat în exil legal (prin căsătorie) în Germania, unde, din 1975, a început să lucreze pentru Radio Europa Liberă, departamentul de limba română, ca prezentator și redactor muzical. Este nepotul poetului Vasile Voiculescu.«

Când am citit că s-a căsătorit cu o nemțoaică, nu mă întrebați de ce, dar am simțit imediat că sunt pe drumul cel bun. Săpând mai adânc, am descoperit în cele din urmă că bunicul său locuia pe strada Dr. Staicovici din București. Ori, mai multe ilustrate fuseseră trimise la aceasta adresă!

Și când am aflat în sfârșit că Andrei Voiculescu fusese DJ în stațiunile de la Marea Neagră, la începutul anilor ’70, mi-am dat seama imediat că tocmai descoperisem cheia enigmei, pentru că toate celelalte carți postale fuseseră expediate la un hotel din Mamaia!

Puteți citi articolul și interviul în întregime aici: https://sylvainaudetgainar.com/2021/03/04/povestea-lui-andrei-voiculescu/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here