Jeff Beck: „Mi-am dorit un solist ca Robert Plant, pe care să-l adore fetele, dar m-am ales cu Rod Stewart”

august 11, 2016

261

A fost foarte aproape să înregistreze un album cu Sly Stone, a fost în turneu cu Stevie Ray Vaughan, l-a scos din minți pe Eric Clapton, iar în tinerețe era confudat adesea cu Mick Jagger. Jeff Beck este ultimul „guitar-hero”, un artist aflat într-o permanentă căutare, care reinventează chitara cu fiecare apariție pe scenă. Jeff Beck s-a întâlnit cu redactorii revistei Classic Rock și a povestit despre artiștii cu care s-a intersectat de-a lungul carierei,

JIMI HENDRIX

Când l-am văzut prima dată pe Jimi am știut că am în față un mare artist. Și Eric Clapton era de aceeași părere. Eu l-am văzut live când a venit prima dată în Marea Britanie, iar concertul a fost senzațional. A recurs la toate trucurile: a dat foc chitarei, a fost showman-ul perfect. Eu am același temperament ca Hendrix, dar pachetul pe care-l oferea el era greu de depășit. Când a murit, jurnaliștii au făcut tot posibilul să afle numărul meu de telefon. Iubita mea mă părăsise, așa că eu eram pe punctul de a-mi pune capăt zilelor. Când m-au sunat și mi-au spus că a murit Hendrix și că vor câteva cuvinte din partea mea, am crezut că e o glumă proastă. Din păcate, era crudul adevăr, Nu vreau să spun că l-am cunoscut bine, nimeni nu cred că-l cunoștea cu adevărat, dar am cântat împreună în clubul The Scene.

SLY STONE

Carmine Appice știa că sunt un mare fan al lui Sly așa că a aranjat un jam-session. Am mers în San Francisco pentru înregistrări, dar am stat 10 zile la hotel și nu l-am văzut nici măcar o dată pe Sly. Într-un final am ajuns într-un studio, iar când Sly a văzut setul de tobe al lui Carmine a zis: păți să renunți la jumătate dintre ele, nu vom avea nevoie de atâtea”. Apoi a dispărut într-un cameră întunecată și a mai ieșit de acolo. Apoi m-a striat prin stație și m-am dus în studioul lui, unde era și soția lui, și am cântat vreo două ore împreună. Am îngresiatrarea pe o casetă pe undeva.

COZY POWELL

Aveam nevoie de bateriști așa că am anunțat o audiție. Dar am întârziat. Când în sfârșit am ajuns la sala de repetiții, am găsit acolo vreo 15 seturi de baterie aranjate frumos. Unul ocupa mai mult spațiu, era roșu și avea sclipici. Mi-am întrebat asistenta al cui e setul acela de tobe. Ea mi l-a arătat pe Cozy și mi-a zis că el e omul de care am nevoie. Totuși, am zis că vreau să-l ascult mai întâi. Am început să cânt cu Cozy și după un minut sau două îi vedeam pe ceilalți cum își strâng instrumentele și pleacă. Cozy avea și imaginea potrivită dar era și un baterist extrem de talentat. S-a legat o prietenie pe viață. Idolul lui era John Bonham. Ei bine, Cozy a fost John Bonham al meu.

FRANK ZAPPA

Adoram să-l ascult vorbind despre politică. Cred că ar fi fost cel mai bun președinte al Americii. Cunoștea foarte bine lumea afacerilor, era un bun vorbitor și avea doza necesară de cinism.

RONNIE WOOD

Țin minte că am avut un concert în Florida și ploua torențial, era atmosfera foarte încărcată. În timpul concertului Ronnie a avut un solo de bas fabulos, iar eu am vrut să bat palma cu el și când am făcut-o s-a produs un scurt circuit și am fost electrocutați amândoi. Școul a fost atât de puternic încât am fost aruncați de pe scenă. Amândoi avem semne pe mâini pe acolo pe unde a trecut șocul electric.

JIMMY PAGE

Sora mea l-a cunoscut pe Jimmy la Școala de Artă Epsom. Într-o zi a venit la mine în cameră și mi-a zis: „E un ciudat la școală care are o chitară ciudată ca a ta”, apoi a trântit ușa și a plecat. M-am dus după ea și am întrebat-o: „Unde este??”Mi-a zis: „O să te duc la el pentru că vreau să-l văd cântând. Nu cred că e în stare să cânte la ea”. Ne-am dus acasă la Jimmy. El ne-a deschis ușa și ne-a servit cu ceai și prăjituri, Când am auzit prima dată ce a făcut cu Led Zeppelin mi-am zis: „S-a inspirat cam mult din albumul Truth (n.r. – al lui Jeff Beck)”. După ce mi-a trecut supărarea, mi-am dat seama că mie îmi lipsea un lucru. Aveam nevoie de un frontman care să fie adorat de fete. Robert Plant era un sex-simbol: umbla cu pieptul dezgolit, avea părul ondulat blond. Eu… îi aveam pe Rod Stewart în Jeff Beck Group. (râde)

ERIC CLAPTON

Știu că nu i-a plăcut deloc faptul că l-am înlocuit în trupa Yardbirds. Toată lumea credea că trupa va muri după plecarea lui Eric. Dar când am debutat eu cu Yardbirds la clubul Marquee, am avut parte de „standing ovation”. După două luni, am plecat cu Yardbirds în America, iar asta l-a enervat și mai rău pe Clapton. Pentru noi, era vital să ajungem în SUA și să îi vedem pe artiștii de blues. Eu am avut șansa să-l văd pe Howlin’ Wolf în Chicago. Cred că Eric a fost gelos la vremea respectivă. Repet, nimic nu ne doream mai mult decât să fim în SUA. Dar, la scurtă vreme, Clapton a format trupa Cream și a „spulberat” pe toată lumea.
Astăzi, este o altă persoană. Este mult mai liniștit și mai împăcat cu sine. Cred că și-a dat seama că nu e nevoie să fie răutăcios, e loc sub soare pentru toți. Iar el a adus multă bucurie oamenilor prin piesele lui, așa că merită toate cuvintele de laudă.

STEVIE RAY VAUGHAN

L-am întâlnit prima dată în 1981 la Hawaii. Mânca ceva dintr-o cutie de la KFC, iar apoi cred că a mâncat și cutia. În 1989, am fost împreună într-un turneu de vreo 3 luni. Apoi s-a întâmplat tragedia. Nici măcar nu vroia să se urce în elicopterul acela, dar l-au convins unii oameni care i-au spus că și Eric Clapton s-a urcat într-un elicopter. Așa că s-a dus și nu s-a mai întors. Cred că Stevie Ray era cel mai apropiat de Hendrix, ca stil de a cânta la chitară.

MICK JAGGER

În 1961 era confundat mereu cu Jagger. Țipau fetele după mine pe stradă și nu înțelegeam care era problema lor. Strigau oamenii după mine: „Mick” Mick! Mick!” și eu mă tot întrebam „cine dracu-i Mick?!” Apoi am aflat că era vorba despre un tip din trupa The Rolling Stones, numit Mick Jagger.

sursa: Classic Rock Magazine