JURNALUL MEU DIN 18.09 – AM SCRIS POZITIV DESPRE O EMISIUNE TV

2
69

JURNALUL MEU DIN 18.09 - AM SCRIS POZITIV DESPRE O EMISIUNE TVE toamnă frumoasă la București. Cel puțin până la prânz.* Am stat să văd ce face Sorana cu Iga Swiatek la Seoul. Prim set pierdut cu 6-3 dar a avut și momente bune, apoi 6-2!* Ucraina a bătut Spania la Billy Jean King Cup. Svitolina a trecut de Badosa în ultimul joc.

* Donald Trump, „Regele Americii”, primit cu fast de Regele Charles al Marii Britanii. Am văzut și discursuri protocolare, ținute elegante, comentate de tot felul de specialiști de la noi, pe diverse canale. Așa am aflat că mai există Antena Stars, unde vorbește enorm Dan Capatos.* Bârfitorii de la posturile de sport au declarat că F.R.F. nu-l vrea pe Hagi la națională. Alții spun că ar reveni Edi Iordănescu. E drept, Lucescu n-a plecat, dar așa se face lobby în fotbal. Cu golănașii sforari din presă.* Și Cristi Chivu e dorit la Națională, dar el tocmai a bătut Ajax (la care a jucat în tinerețe) cu echipa pe care o antrenează, Inter Milano. *Mi-a plăcut noua producție de la ProTV, „La bine și la Roast”. Loredana  avut un moment foarte bun de cântare. Gazdă este Opera Română. Roast-ul prestat de Carmen Tănase (invitata principală a serii) se va viraliza: „Teo-Vio și Costel, 6 silabe triste”!

* Ministrul agriculturii s-a pus rău cu lumea care mai gândește. Dl. Barbu ne-a dus spre comparații între avocado și roșii (cele românești sunt din Turcia, dar el nu știe). Nu știe nici prețurile, pentru că el e incompetent. Dar e de la PSD. Tudorel Barbu (B1) a observat că ministrul are implant de păr și că asta costă enorm în Turcia (da, tot acolo), cam 5 euro firul. Să înteleg că din cauza implantului i-a fost afectată gândirea?* Și azi se reiau secvențe cu C.G. la TVRInfo, adică la televiziunea publică. Nu pot înțelege care e miza?* Conflictele din coaliție sunt permanente, dacă ne luăm după știrile tv. Se pare că inflexibiltatea lui Bolojan face rău. Măsurile dure au impact asupra noastră? Le-a calculat cineva? Mai nou se cere demiterea Ioanei Dogioiu de către pesediști.Doamna e purtătoare de cuvânt al guvernului.

*Rusia și vecina Bielorusia  au executat exerciții militare cu 100.000 de militari. O demonstrație de forță, la doi pași de vecinii din Vest.* Pentru Laura Chiriac o mică observație tehnică: enervare și nevroză nu-s același lucru. Puțină lectură nu vă face rău!* Cod galben de vânt în 13 județe din Est.* La Cinemax puteți vedea de la 22,35 ”Puterea dragostei” din 2001 cu Halle Barry.*

2 COMENTARII

  1. ”Golănașii sforari din presă” sunt tare nervoși că Romania e in pericol de a nu se califica la Campionatul Mondial. Se și vedeau trăind o vară memorabilă pe continent american, pe banii redacțiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here