Lara Fabian, acuzată că-şi anulează concertele în România, dar bagă banii în buzunar

Articol preluat din Adevărul

0
253

LARA FABIAN LA SALA PALATULUIAm preluat articolul de mai jos din Adevărul. Întrebarea este: de ce nu restituie organizatorul banii pe bilete? Indiferent dacă i-a dat un avans artistei, organizatorul este obligat să restituie banii, inclusiv în cazul în care concertul este reprogramat. Banii nu sunt recuperați de la artist, ci de la organizatorul local. Să nu uităm de câte ori a cântat Lara în România. În martie 2012, Lara Fabian a susținut două concerte sold-out la București, revenind în 2014 cu un nou spectacol, tot la Sala Palatului. În 2016, cântăreața s-a întors în România cu alte două concerte, la Cluj-Napoca și la București, doi ani mai târziu, în 2018, revenind cu alte două show-uri în aceleași orașe.

Aveți un fragment din articol mai jos:

Solista Lara Fabian a anulat concertele pe care ar fi trebui să le susţină săptămâna aceasta la Craiova şi la Bucureşti, anunţând că este bolnavă. În 2016, a procedat exact la fel, tot la Craiova. Oamenii care au plătit atunci biletele spune că nu şi-au mai primit banii nici până în ziua de azi.

Anunţul făcut de solista Lara Fabian pe contul de Facebook i-a luat prin surprindere nu doar pe cei care au cumpărat bilete pentru spectacolul din data de 17 noiembrie de la Sala Polivalentă din Craiova, ci şi pe organizatori. Mai exact, Opera Română Craiova, instituţie aflată în subordinea municipalităţii din Craiova.

(…)

Reacţiile oamenillor au apărut, însă, imediat. Cei mai mulţi dintre craioveni au spus că nu mai au încredere, pentru că este a doua oară când sunt înşelaţi.

Prima data, Lara Fabian trebuia sa vina la Craiova în decembrie 2016. Concertul a fost reprogramat pentru 3 octombrie 2017 şi, ulterior, anulat. Mulţi dintre cei care şi-au cumpărat atunci bilete nu şi-au mai recuperat banii, deşi i-au solicitat. Iată ce răspuns au primit oamenii de la organizatori în 2017:

„…procesul va mai dura deoarece în momentul de faţă am ajuns în imposibilitate de plată. Concertul este amânat, toate încasările noastre din concert s-au dus către artistă şi plăţile adiacente. Încercăm să rezolvăm toate aceste restituiri în cel mai scurt timp posibil din încasările survenite din alte spectacole”, se arată în documentul făcut public pe facebook de craioveanca Oana Scrieciu. După ce Lara Fabian şi-a amânat şi cel de-al doilea concert, furia publicului a atins cote maxime, iar mesajele către artistă şi organizatori au fost extrem de dure.

„Am mai fost înşelaţi. Este pentru a doua oară când această artistă ne trage ţeapă, nu se poate aşa ceva. Organizatorii de atunci ne-au răspuns în scris că nu mai au bani să ne dea pentru că i-a luat artista… Miroase totul a înşelătorie… lăsaţi prosteala şi manipularea şi dati banii inapoi! … v-aţi folosit suficient de ei … să vedem ce contract veţi prezenta ca probă în instanţă… pentru că personal voi face plângere penală organizatorilor!… Ce nesimţire şi bătaie de joc! Este pentru a doua oară când se amâna concertul cu această Lara Fabian!! În 2017 s-a spus acelaşi lucru- că se va reprograma şi vom putea folosi aceleaşi bilete! Iată ca asta nu s-a întâmplat. Din nou, ni se transmite că se va reprograma! Nu, nu, nu mai cred nimic! Îmi vreau banii înapoi de acesta data! Am făcut deja cadou 250 de lei de la primul concert amânat…normal ar fi ca artista să-ţi primească banii după prestaţie şi nu înainte… Decontaţi şi cazarea, transportul pentru cei care au venit din alte oraşe? V-ati batut joc de noi!”, au scris oamenii pe pagina de Facebook a Operei Române Craiova, organizatoarea spectacolului.

Puteți citi mai multe aici: https://adevarul.ro/locale/craiova/lara-fabian-acuzata-ca-si-anuleaza-concertele-romania-baga-banii-buzunar-miroase-totul-inselatorie-1_5dd20a8f5163ec427121126f/index.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here