LARA FABIAN LA SALA PALATULUI (18.03.2012)

Articol de Iulia Radu
De vreo cinci minute mă holbez la ecranul calculatorului, sperând să-mi vină vreo idee pentru a începe acest text. El se vrea a fi o cronică după concertele susţinute de Lara Fabian la Sala Palatului (17 şi 18 martie 2012). De două zile aud oameni în jurul meu spunându-mi: „abia aştept să scrii textul”. Ştiu foarte bine că toată lumea se aşteaptă să scriu cevafrumos, sensibil, delicat exact aşa cum a fost prezenţa Larei Fabian pe scena din Bucureşti. La fel de bine ştiu şi faptul că nu o să-mi iasă aşa. Şi nu pentru că nu mi-ar fi plăcut concertul, ci pentru că mi-e greu să redau în cuvinte bucuria unui public numeros care a umplut până la refuz Sala Palatului două zile la rând.
Sâmbătă am ajuns la sală pe la 18.20. Scările de intrare şi parcul din apropiere erau înţesate de spectatori, iar taxiurile şi maşinile personale nu conteneau să tot vină şi să caute locuri de parcare. Cum la conferinţa de presă (care avusese loc cu câteva ore înainte) ni s-a spus să fim acolo la 18.30 pentru că la ora 19.00 începe concertul, m-am grăbit să ajung la intrarea presei. Dar surpriză! Pe fiecare uşă era lipit câte un afiş mare care anunţa că „din motive tehnice” concertul începe la ora 20.00, iar accesul în sală se face la ora 19.00. Oamenii, pe ale căror bilete scria ora de începere 19.00, erau nemulţumiţi. „Ştiţi câte ore de începere au anunţat organizatorii în ultimele 24 de ore?? Trei: 19.00, 19.30 şi acum 20.00. E bătaie de joc”, spune nervos dl Ifrim. „Uite biletul, scrie pe el ora 19.00. Eu de ce nu am fost anunţat că s-a modificat ora?? De ce să vin şi să stau ca tâmpitul 45 de minute în faţa sălii şi apoi încă o oră în sală până începe concertul? Este o mare lipsă de respect din partea organizatorilor. Dar ce să mai vorbim?! Trăim în România”, adaugă Gabriel Vâlcereanu. Decid să mă plimb puţin printre spectatori. Sunt mulţi oameni cu buchete de flori în mână, unii au venit din Belgia, Franţa, Bulgaria, Brazilia, foarte mulţi poartă tricouri cu Lara Fabian, câţiva au bannere. Fac parte din fan clubul solistei. Îi văzusem cu câteva ore înainte, după conferinţa de presă. Au aşteptat-o pe Lara la ieşirea din hotel, au aplaudat-o şi i-au scandat numele până când maşina în care s-a urcat artista a dispărut în depărtare.
 
În sală, fan clubul a fost foarte activ: au pus pe scaune câte un cartonaş pe care scria atât o scurtă prezentare a Larei şi versurile piesei Je t’aime; au explicat „coregrafia” gândită pentru această piesă; au desfăşurat bannerele şi în general, au încercat să mobilizeze lumea pentru a ieşi un moment deosebit. Sala s-a umplut rapid. Organizatorii au suplimentat biletele, amplasând câteva scaune de plastic pe unde s-a putut. Dar nici aşa nu a fost de ajuns. Şi scările erau pline de spectatori.
Sâmbătă nu am rămas la concert dintr-un motiv simplu: presa nu a avut locuri în sală, scările erau deja ocupate… aşa că în lipsa unor condiţii decente pentru a putea urmări concertul astfel încât să pot să şi povestesc ceva după, am decis să plec acasă după prima piesă (pe durata căreia am avut voie să facem fotografii).
Am revenit duminică şi am dat peste aceleaşi „probleme tehnice” din cauza cărora concertul a început la ora 20.00. Alţi spectatori în faţa scenei dar care erau la fel de numeroşi şi de nervoşi ca cei de sâmbătă.
De data aceasta fan clubul nu a mai fost în sală, au lipsit baloanele, cartonaşele şi entuziasmul cu care mobilizaseră lumea cu o seară înainte. Drept urmare, duminică sala doar a murmurat piese precum Je t’aime şi Je suis malade, spre deosebire de sâmbătă când am văzut, în înregistrările postate pe youtube, că au cântat cu adevărat. Dar concertul a fost cu adevărat unul deosebit. Lara Fabian a fost acompaniată pe scenă de Rami Osservaser (chitară), Giora Linenberg (pian) şi Rony Iwryn (percuţie). Am avut parte de multe momente emoţionante. Înainte de fiecare piesă, Lara ne-a povestit câte ceva, ne-a vorbit despre credinţă, despre faptul că a simţit mereu că cineva o protejează, despre cât de importante au fost femeile în viaţa ei, în special bunica (dar i-a asigurat pe bărbaţi că îi iubeşte şi pe ei, “dar femeia este cheia”), despre prietenie, despre cât de mult a impresionat-o întâlnirea cu Nana Mouskouri (avea 8 ani când tatăl ei a dus-o la un concert de-al marei artiste şi a urcat pe scenă pentru a-i dărui flori, iar Nana s-a oprit pur şi simplu din cântat, i-a dat un pupic şi a primit florile cu bucurie), despre cât de mult o admiră pe Bette Midler, despre faptul că îi este dor de fiica ei şi abia aşteaptă să o vadă… Cât timp povestea, fundalul sonor era asigurat de Giora, aşa că pianul nu a “tăcut” nicio clipă.
Un alt moment impresionant a fost oferit de Rony care a “cântat” la… un lighean cu apă şi un bol de lemn. Nu, nu e glumă. Asta avea omul pe scenă, lângă numeroasele sale instrumente de percuţie. Înainte de concert toată lumea se întreba la ce foloseşte acel lighean, care “parcă e al bunicii de la ţară”, după cum observa o fetiţă de 4-5 ani. Ei bine, Rony a făcut minuni cu acest instrument neconvenţional: clinchetul apei şi bătăile în marginea ligheanului şi în bolul de lemn au fost combinaţia perfectă care ne-a încântat auzul.
Spre finalul concertului am avut parte şi de un moment mai puţin plăcut. Un tip (îmbrăcat într-o robă albă, desculţ şi care semăna un pic cu Isus) a urcat pe scenă. Vă întrebaţi, probabil, cum a putut să facă acest lucru. Păi, este foarte simplu: cei care se ocupau de pază şi protecţie erau prea ocupaţi să “alerge” prin sală pentru a-i împiedica pe spectatori să facă poze sau să filmeze. Aşa că băiatul nostru nu a avut nicio problemă în a ajunge lângă Lara. Şi a rugat-o să-l lase şi pe el să cânte. Impresionată de curajul băiatului, Lara i-a oferit un microfon. Şi el a cântat prost o doină. Asta în timp ce publicul scandal numele Larei. “A fost ok. M-am gândit că dacă tot arată ca Isus, poate va şi cânta ca el”, a zis Lara după ce băiatul a părăsit scena însoţit de gardieni.
Lara a revenit de două ori pe scenă după insistenţele publicului.
Setlistul:
J’y crois encore
La difference
Do You Know
The Wind Beneath My Wings,
Soleil, Soleil
Immortelle
Angel
Demain n’existe pas
Always
Alfonsina
I Guessed I Loved You
Le secret
Je t’aime
Je suis malade
Adagio
Broken Vow