LEONARD COHEN LA STADIONUL IOLANDA BALAŞ – 4.09.2009

Articol de Iulia Radu
L-am revăzut pe Cohen! A fost o încântare. Este primul artist internaţional pe care îl văd de două ori în România. Concertul de anul trecut a avut loc tot pe Stadionul Arcul de Triumf, tot în luna septembrie (pe 21). Am ajuns devreme la intrarea în stadion dar zona era deja un furnicar. Multe persoane tinere aşteptau cu nerăbdare să se deschidă porţile. Majoritatea fuseseră la concert şi anul trecut. Toţi se bucurau că organizatorii au schimbat locul de desfăşurare al concertului. “Ar fi fost un chin în Parcul Izvor”, “Nu ştiu cum de s-au gândit iniţial la Parcul Izvor, câte am pătimit acolo la concertul Madonnei, chiar eram în cumpănă, nu ştiam dacă e bine să mai vin şi la Cohen după ce am văzut cum e acolo. Până la urmă pe el îl mai văzusem şi anul trecut”, “Cred că i se potriveşte acest loc lui Leonard Cohen. E mai intim, nu e nici atâta gălăgie în jur. E perfect că l-au mutat” – se auzea din toate părţile.
Concertul de anul trecut m-a marcat pe viaţă, îndrăznesc să spun. E greu de descris în cuvinte amalgamul de senzaţii pe care le-a stârnit în mine acel concert. Ei bine, acest set de stări s-a păstrat intact în sufletul meu astfel că m-am aşezat pe scaun derulând în minte “filmul” primului concert şi eliberând întreaga gamă de trăiri. Leonard Cohen este la fel de punctual. La ora 20.00 a urcat pe scenă alături de trupa lui. Se aud primele acorduri ale piesei Dance Me To The End Of Love. Sprijinit într-un genunchi rosteşte şoptit: Dance me to your beauty with a burning violin… Reiau o bucăţică din textul scris de mine anul trecut:
 
„E greu de povestit ceea ce am simţit eu. E ca şi când dintr-o dată cineva a răsturnat o basculantă cu mister peste mine. Sau, imaginaţi-vă o mână invizibilă care te trage într-un alt timp. Leonard Cohen, cu vocea lui misterioasă, joasă, uneori şoptită, revărsa asupra mea fel de fel de senzaţii (e ca atunci când eşti în mare şi vin valuri peste tine: de bucurie, de tristeţe, de îndoială)„.
 
De data aceast am stat doar 45 de minute. După primele 3 piese, artistul ne spune cu modestie în glas: Va mulţumesc prieteni că ne-aţi primit din nou la Bucureşti. Vă vom da totul în această seară pentru că nu ştim dacă ne vom mai revedea…
Ca şi data trecută, la fiecare solo al instrumentiştilor sau la demonstraţiile de talent marca Sharon Robbins sau Webb Sisters, Cohen a rămas, umil, parcă, în umbră, cu pălăria ţinută în mână şi un zâmbet aprobator. În faţa publicului a îngenunchiat. A vorbit direct şi simplu fiecărui spectator, a cântat fiecărui suflet. Întreaga audienţă a simţit la unison magia.
De data aceasta nu am mai cumpărat produse pe jetoane. În schimb, am rămas mută în faţa preţurilor pentru suveniruri. Fără nicio altă introducere iată lista:
1 CD The Webb Sisters – 75 de lei
1 CD Sharon Robbins – 100 de lei
Programul turneului – 50 de lei
O fotografie cu Leonard Cohen – 10 lei
Un breloc – 40 de lei
O sacoşă – 75 de lei
Un buton – 25 de lei
Un poster – 40 de lei
O geantă – 400 de lei
Un tricou – 80 de lei
O geacă – 160 de lei
CD-urile cu Leonard Cohen se terminaseră până când am ajuns eu acolo. Oamenii întrebau cât costă un album în speranţa că cele de 100 de lei sunt colecţii, sau ceva de genul… Când aflau că acesta este preţul pentru un singur CD făceau stânga împrejur. Degeaba încercau vânzătoarele să le explice că aceşti oameni lucrează, colaborează cu marele artist…
N-am ratat ocazia şi am stat de vorbă cu câţiva dintre spectatori. Am realizat două sondaje la faţa locului.
La primul am vrut să aflu de la oameni care este perioada preferată (incluzând muzica şi literatura) din carierei lui Leonard Cohen. Rezultatul :
Anii ’70 – 21 de persoane
Anii ’60 – 16 persoane
Anii ’80 – 13 persoane
Anii 2000 – 12 persoane
Anii ’90 – 8 persoane
Fiecare a argumentat în fel şi chip. Aveţi mai jos câteva dintre opiniile culese.
Anne-Marie (32 de ani, Bucureşti): Îmi place Leonard Cohen cel din prezent, anii 2000. Pentru că privindu-l, ascultându-l acum îmi dau seama că într-o bună zi îmi pot găsi liniştea sufletească, echilibrul interior de care am atâta nevoie. Dacă el a reuşit înseamnă că nu este imposibil!
Dan B (Bucureşti, 45 de ani): Păi… pentru mine e foarte simplu. Îmi place Leonard Cohen din anii ’90 pentru că atunci a fost lansat The Future.
Mary J. (Londra, 55 de ani): În mod cert îl prefer pe Cohen din anii ’70. Albumul meu de suflet este Death Of A Ladies’ Man (1977). Toate piesele de pe acest album îmi plac, cu un plus pentru I Left A Woman Waiting şi True Love Leaves No Traces. La fel de mult îmi place şi volumul Death Of A Lady’s Man, lansată în 1978.
Edward J (Londra, 62 de ani): Spre deosebire de soţia mea, eu îl prefer pe Cohen al anilor ’80. Piese precum Dance Me To The End Of Love, Hallelujah, I’m Your Man, First We Take Manhattan sunt nemuritoare. Din anii ’90, însă, vocea lui s-a cam degradat… Fapt care m-a făcut să mă întreb la vremea respectivă cum ar suna piesele clasice dacă ar pleca într-un turneu… De fapt, chiar îmi doream să plece în turneu. Sigur că nu a avut niciodată o voce mare, dar din punctul meu de vedere în anii ’60, ’70, ‘80 vocea lui era mai “adâncă”, mai “profundă” decât după ’90.
Cornelia (Bucureşti, 60 de ani): Este greu de ales… Eu l-am descoperit în anii ’80, deci rămân la această perioadă. Albumele preferate sunt Various Positions şi I’m Your Man.
Amalia (Bucureşti, 21 de ani): Votez pentru anii ’60. Cel mai mult îmi place vocea lui din anii ’60 şi ’80. Modul în care interpretează First We Take Manhattan este cutremurător şi cool. Din anii ’70 nu prea am ascultat piese… De pe albumul Death Of A Ladies’ Man îmi place doar piesa care dă titlul materialului. La celelalte piese mi se pare ciudată vocea lui. Nu am albumul Songs Of Love And Hate şi nici altele lansate în anii ’70….
Roberta (Bucureşti, 25 de ani): Perioada mea preferată este prezentul pentru că mă pot bucura de trecut şi pot privi cu încredere spre viitor. Ar fi extraordinar să avem un album nou semnat de Leonard Cohen.
Florentina (Bucureşti, 28 de ani): Îmi place absolut tot ce cântă şi tot ce scrie Leonard Cohen. Aşa că aş vota pentru fiecare perioadă în parte. Totuşi, am să aleg anii 2000 pentru că preferata mea din toate timpurile este piesa Love Itself de pe albumul Ten New Songs (2001).
Pentru cel de-al doilea sondaj i-am rugat pe oameni să spună care este piesa preferată din repertoriul artistului canadian, care este prima piesă care le vine în minte în acel moment.
Rezultatul este:
1. Dance Me To The End Of Love (30 de voturi)
2. Hallelujah (29 de voturi)
3. I’m Your Man (28 de voturi)
4. Hey, That’s No Way To Say Goodbye (26 de voturi)
5. Bird On The Wire (25 de voturi)
6. First We Take Manhattan (22 de voturi)
7. Everybody Knows (19 voturi)
8. Suzanne (18 voturi)
9. Take This Waltz (15 voturi)
10. The Future (13 voturi)
11. In My Secret Life (10 voturi)
12. Ain’t No Cure For Love (9 voturi)
13. Tower Of Song (7 voturi)
Conform organizatorilor (Events) la concert au participat 7.800 de spectatori. Playlist-ul de aseară:
Dance Me to End of Love 
The Future 
Ain’t No Cure for Love 
Bird on the Wire 
Everybody Knows 
In My Secret Life 
Who by Fire 
Lover Lover 
Waiting for the Miracle 
Anthem 
Tower of Song 
Suzanne 
Sisters of Mercy 
The Gipsy’s Wife 
The Partisan 
Boogie Street 
Hallelujah 
I’m Your Man 
Take This Waltz 
So Long Marianne 
First We Take Manhattan 
Famous Blue Raincoat 
If it Be Your Will 
Hey, That’s No Way to Say Goodbye 
Closing Time 
I Tried to Leave You