LIPSA DE LOGICĂ LA DOMNIE

0
37

break the rules aVreau să precizez că nu doresc ca Steaua să iasă campioană pentru că nu merită. Scriu înainte de meciul cu Craiova. Am sesizat prea multe fisuri de logică în competiție și comunicatele acestor zile mi-au confirmat că acest domeniu e condus de șmecheri, potlogari, incompetenți și adesea infractori. E un domeniu privat, dar nu e o junglă. E nevoie de LEGI, de REGULI reale. Corupția dovedită de la FIFA și UEFA nu e întâmplătoare. Unde-s bani mulți, apar și corupții. Condamnările din fotbalul nostru nu-s nici ele întâmplătoare. Procesul de la Craiova sau cel cu CSA nu apăreau din senin. Armata nu avea voie să fie implicată într-o afacere dubioasă, dacă e așa cum s-a judecat. Nimeni din Minister sau de la CSA n-a fost pedepsit, dar noi, spectatorii, suporterii am fost lăsați fără unul dintre puținele branduri fotbalistice internaționale
E stupefiant cum dispar sportivitatea și logica în clipa în care interesele, umorile pun stăpânire pe creiere. Cum poate afirma LPF că avem două campionate într-unul? Adică Viitorul a fost campioană după tur-retur și cineva a uitat să-i acorde titlul?  Absolut meritat, de altfel. De la bun început sistemul cu înjumătățirea mi s-a părut meschin, pervers. În fond e vorba de puncte obținute, pierdute pe teren, nu într-un birou al L.P.F. Dacă ai trecut la acest procedeu înseamnă că accepți continuitatea campionatului în play-off. Nu s-au extras punctele generate între cele 6 combatante ci pur și simplu s-au tăiat la jumătate. Așadar e un singur campionat. Tot ce s-a jucat e valabil. Intervenția lui Becali are sens. A grav că nici el, nici alții n-au citit Regulamentul acum o lună, un an, ș.a.m.d. Nu-l agreez pe el, nici pe Stoica, nici pe Reghe, dar  logica trebuie să existe. Golgheterul campionatului cum se socotește? Cum se stabilește? Strict pentru play-off și separat pentru play-out? Și eventual unul la general? Și unde a dispărut elementul esențial al jocului? GOLUL! De ce nu se face departajarea prin golaveraj? Sau nu ne mai interesează spectacolul? Nu cred că e normal ca L.P.F. să interpreteze un Regulament pe care tot unii de acolo l-au creat strâmb și discutabil. Dacă citiți cu atenție comunicatele veți observa câtă gargară și câtă lipsă de coerență e în ele. Adică dacă n-ați țipat anul trecut, înseamnă că e bine, că avem un campionat cu două faze, dar noi socotim doar faza a doua! Tot LPF cheamă la joc pe teren, ceea ce unele echipe vor face. Altele vor face figurație sau nu în raport de simpatii, dar mai cu seamă de antipatii. FCSB e campioană la acest capitol A colectat antipatie pentru 5 echipe. Paradoxal, patronul e cel mai prezent personaj în media, nu numai sportive.
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/comunicat-de-ultima-ora-al-lpf-liga-da-un-exemplu-care-nu-sta-in-picioare-reactia-lui-mm-stoica-510592.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here