MIKE PORTNOY, BILLY SHEEHAN, DEREK SHERINIAN şi TONY MACALPINE-lecţie de muzică în Chaos Venue (20.10.2012)

0
35

GALERIE FOTO aici

Timpul zboară şi eu nu am apucat să vă povestesc despre concertul de sâmbătă din Chaos Venue (fost JukeBox Venue). Mike Portnoy (baterie), Billy Sheehan (bas), Derek Sherinian (keyboards) şi Tony MacAlpine (chitară) ne-au oferit o adevărată lecţie de muzică. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată clubul atât de plin! Nu aveai unde să arunci un ac! Public de toate vârstele, unii erau fani declaraţi Dream Theatre, alţii studiau chitara, basul şi sperau să „fure” meserie de la muzicieni experimentaţi.
Ionuţ (19 ani): „Cânt şi eu la chitară. Îmi place foarte mult stilul lui Tony. Vreau să stau cât mai în faţă, sau să-mi găsesc un loc cu vizibilitate cât mai bună ca să fur şi eu ceva din tehnica lui”.
Aida (18 ani): „Sunt super fan Dream Theater. Îl iubesc pe Mike şi sunt sigură că o să fie o seară pe cinste”.
Cornel (24 de ani): „Am venit cu câţiva colegi. Am şi eu o trupă rock şi încercăm să ne apropiem cât mai mult de stilul Dream Theater. Mike e fabulos şi sper să îi calc şi eu pe urme”.
Maria (26 de ani): „Nu aveam cum să lipsesc de la acest eveniment. Când se întâlnesc atâtea super-talente la un loc, iese ceva magic”.
Zoltan (45 de ani): „E vorba despre un supergrup şi nu ai şansa să vezi aşa ceva prea des. Sunt curios ce vor cânta”.
Victor Coman (38 de ani): „Îmi place Mike Portnoy! E un toboşar de super-clasă. A înfiinţat cea mai bună trupă din toate timpurile: Dream Theater. E uriaş. Te plictiseşti doar numărând premiile lui. Abia aştept să înceapă”!!
Pe măsură ce trecea timpul, publicul devenea din ce în ce mai nerăbdător. Au izbucnit în urale de fiecare dată când cineva din echipa tehnică mai aranja câte un cablu pe scenă, punea sticle cu apă sau în momentul în care fotoreporterii au fost aduşi în faţa scenei. Trupa a urcat pe scenă la 21.45 şi s-a bucurat de o primire extrem de călduroasă.
 
„Sunteţi pregătiţi pentru 90 de minute de muzică instrumentală?”, a întrebat Mike Portnoy după un intro scurt. Da!! Evident că eram pregătiţi! Ce a urmat e greu să vă redau în cuvinte. Aproape două ore de energie pură. Un dialog al instrumentelor cum rar vezi. Clapele s-au luat la întrecere cu chitara, şi abia acum am înţeles de ce Derek Sherinian este supranumit „Van Halen al clapelor”. Practic este înconjurat de clape! Între noi fie vorba, când au urcat cu toţii pe scenă, el abia a reuşit să se strecoare printre ele pentru a ajunge în spatele clapelor. Este absolut fascinant modul în care cântă. Îmbină în cel mai fericit mod viteza, agresivitatea şi melodia. Trăieşte muzica cu adevărat şi astfel reuşeşte să arunce publicul într-un vârtej de emoţii.
Cel care a comunicat cu publicul a fost Mike Portnoy care, din când în când se ridica de la tobe şi venea în faţa microfonului pentru a stârni şi mai mult publicul. Se bucura sincer că se află în România, „a trecut mult timp de când nu v-am mai văzut, prea mult chiar”. A schimbat priviri drăgăstoase cu toate fetele din primul rând, iar la final nu s-a lăsat până nu a oferit unul dintre beţele sale unui puşti de 6-7 ani care a trăit concertul la intensitate maximă chiar din primul rând. Pe lângă aceste jocuri cu publicul, Mike ne-a oferit un show electrizant. „Dumnezeule, cât de melodios pot să sune tobele lui”, observa cineva lângă mine în momentul solo-ului lui Mike. Şi avea dreptate. Puteai auzi fiecare sunet în parte… bine conturat, rotund te lovea direct în faţă.
 
Billy Sheehan a fost extraordinar! Cu ocazia aceasta am văzut o altă faţă a basului. Nici nu aş fi crezut că poţi face atât de multe la acest instrument. Stilul spectaculos şi expresiv al lui Billy a dat culoare interpretării sale. Îi puteai citi pe faţă fiecare notă. Ţin minte că am descoperit frumuseţea acestui instrument la Bucharest Masters Of Jazz. Ei bine, de data aceasta am văzut şi forţa basului! Agresiv şi extrem de melodios! Aşa l-am simţit pe Sheehan.
Tehnica lui Tony MacAlpine a impresionat pe toată lumea. „Mamă cum înşiră notele pe grif”, exclama cineva în stânga mea. E drept că Tony nu transmite la fel de mult precum colegii săi, sau poate nu a fost seara lui. Dar din punct de vedere tehnic a fost la înălţime. Nici la momentul lui solo nu a fost prea dornic să comunice cu publicul. Dar asta nu i-a împiedicat pe spectatori să îl aplaude şi să-l aclame la sfârşit.
Repertoriul ales a fost unul variat. Am ascultat piese Dream Theater, piese de pe albumele solo ale lui Tony, Billy şi Derek, coveruri după Jeff Beck, Billy Cobham sau Talas. La bis, băieţii ne-au oferit singura piesă cu voce, Shy Boy din repertoriul Talas. A cântat-o Billy Sheehan fiind secondat de Mike Portnoy. A fost şi singurul moment cu mici probleme tehnice (la început nu i-am auzit vocea lui Billy), dar totul s-a reglat din mers.
A fost o seară specială pentru care mulţumim organizatorilor, Phoenix Entertainment.
Setlist:
A Change of Seasons: I The Crimson Sunrise (Dream Theater cover)
Acid Rain (Liquid Tension Experiment cover)
The Stranger (Tony MacAlpine cover)
Stratus (Billy Cobham cover)
Atlantis, Part 1: Apocalypse 1470 B.C. (Derek Sherinian cover)
Guitar Solo 
Been Here Before (Derek Sherinian cover)
Birds of Prey (Billy’s Boogie) (Billy Sheehan cover)
Bass Solo 
The Farandole (Talas cover)
The Pump (Jeff Beck cover)
Nightmare Cinema (Derek Sherinian cover)
Hell’s Kitchen (Dream Theater cover)
Keyboard Solo Lines in the Sand 
(Dream Theater cover) 
Bis:
Shy Boy (Talas cover)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here