„Vrem să vedem şi talpa lui Gianni Morandi” (cronică de concert, Sala Palatului – 27.10.2012)

0
264

Iată-mă din nou alergând spre Sala Palatului cu un zâmbet imens întipărit pe faţă. Gianni Morandi m-a cucerit încă de la conferinţa de presă. Amabil cu toată lumea, extrem de deschis, mereu cu zâmbetul pe buze, Gianni ne-a spus încă de vineri cât de dor i-a fost să revină pe scenă pentru a cânta. Ba mai mult decât atât, la finalul conferinţei s-a ridicat în picioare şi a interpretat acapela un fragment din Caruso, în amintirea bunului său prieten Lucio Dalla.

Scurtă paranteză. Nu pot să spun că am crescut cu muzica lui Gianni Morandi. L-am ştiut întotdeauna mai mult după nume decât după ceea ce cântă. Singura piesă pe care o ştiam din repertoriul lui era In ginocchio da te. Dar am crescut cu un mare respect faţă de numele lui. O auzeam mereu pe bunica mea vorbind foarte frumos despre el şi ştiam că face parte din numele importante ale scenei din Italia. E drept că în ultima vreme am ascultat mai multe piese difuzate de Andrei. Dar tot nu pot să spun că îl cunoşteam cu adevărat pe Gianni Morandi. Închid paranteza.

Am mers repede aşa că am ajuns devreme la Sala Palatului. Nu era nici ora 19.00. Abia se deschiseseră porţile, dar lumea nu se grăbea se intre. Fiind conştienţi că două ore nu vor putea ieşi, majoritatea oamenilor care ocupau scările şi platoul din faţa sălii „sudau” ţigările. Părerile despre protagonistul serii veneau de-a valma peste mine. „Nici nu ştiam că mai cântă”, zicea un domn în stânga mea. „Mă duc să-l văd pe Gianni Morandi. Sunt la Sala Palatului. Vezi că ai mâncare-n frigider, descurcă-te şi tu singur, te rog. N-am mai ieşit la un concert de nu mai ţin minte”, zicea o doamnă uşor nervoasă, într-o convorbire telefonică. „Pe mine ce m-a fascinat mereu la el a fost dantura. Că o voce mare nu a fost niciodată, dar uită-te ce dinţi perfecţi are”, exclama o doamnă cu invidie. „Soţiei mele i-a plăcut întotdeauna. Avem discuri vinil acasă, i le-am cumpărat cadou pentru că ştiam că îi place”, mărturisea un domn cercului de prieteni. „A fost întotdeauna preferatul meu după Celentano. Iar pe locul 3 e Toto Cutugno. Nu speram să mai apuc ziua să-l văd pe Morandi”, zice altcineva.

N-am mai zăbovit mult în faţa sălii, am intrat pentru că începuse să-mi fie frig. Înăuntru lume puţină. Oamenii urcă agale pe scări, unii din cauza vârstei înaintate, alţii pe motiv de lene. Câţiva se opresc la standul cu CD-uri (CD-ul Grazie a tutticostă 60 de lei, împreună cu DVD-ul costă 100 lei). Puţini cumpără. Cei mai mulţi îl admiră pe Gianni în fotografia de pe copertă. Aflu că nimeni nu ştie unde este Gianni, cel mai probabil o să intre din sală. Poate s-a dus să mai dea o tură prin Parcul Cişmigiu, mă gândesc eu. Apoi îmi amintesc că pe drum îl văzusem pe impresarul italianului însoţit de doamna care asigurase traducerea la conferinţa de presă. Se grăbeau, probabil spre hotel. Dar nu mai pierd timpul gândindu-mă la asta. Mă duc în faţa scenei pentru a-mi asigura un loc cât mai bun pentru fotografii. Între timp, au mai venit şi alţi colegi din presă. Stăm cu toţii de vorbă despre una despre alta… În primul rând nu cred că vorbeşte cineva româneşte. Sunt cetăţeni din Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria… La un moment dat, o doamnă (era din Spania) mă întreabă dacă înţeleg italiana. Îi spun că da. Şi atunci mă întreabă dacă intenţionăm să stăm în picioare în faţa lor pe parcursul concertului. Îi explic că vom sta jos la primele două piese pentru a face fotografii. Răspunsul ei m-a dat gata: „Atunci e bine! Pentru că noi vrem să îi vedem şi talpa lui Gianni Morandi„.

La ora 20.00 s-au stins luminile în sală. Instrumentiştii au intrat pe scenă, iar din culise se aude îndemnul lui Gianni către colegii săi: „Haideţi băieţi să-i dăm drumul”!!
Şi iată-l pe Gianni intrând în scenă cu braţele larg deschise pregătit parcă să îi îmbrăţişeze pe toţi cei aproximativ 3500 de oameni din sală. E drept că mă aşteptam la o reacţie mai puternică a spectatorilor. Publicul mi s-a părut destul de „amorţit”. Artiştii erau însă la polul opus. Rar vezi atâta energie şi poftă de a cânta la cineva. După prima piesă, Gianni a primit şi primul buchet de flori. Apoi, pe tot parcursul serii a primit zeci! Ba chiar, s-a hotărât să îşi deschidă propria florărie. A mai primit un îngeraş, o sticlă de palincă, scrisori, fotografii. Absolut fiecare persoană care s-a dus în faţă să îi ofere câte un cadou, i-a adresat şi câteva cuvinte: „bun venit în România”, „te iubesc/iubim”. Ba mai mult decât atât, o doamnă i-a arătat o fotografie de la primul lui concert care a avut loc tot la Sala Palatului şi a fost transmis şi la TVR. „Era televiziune alb-negru, nu-i aşa?”, a întrebat amuzat Gianni. Fotografia fusese făcută de un coleg al doamnei respective.

La un moment dat a răguşit puţin, a tuşit şi a cerut un pahar de apă. „Cum se zice „tuse” în română”? „TUSE” răspunde sala într-un glas. După ce a băut apă a zis cu umor: „dar asta-i ţuică”.

A glumit cu colegii săi, în special cu trompetistul care nu se mai oprea după o piesă. Gianni i-a zis în limba română: „s-a sfârşit”, numai că „sfârşit” nu a fost un cuvânt uşor de spus pentru el. Trompetistul i-a spus că îi pare rău, dar e confuz… s-a pierdut între atâtea fete frumoase.

Şi trupa lui Gianni (formată din 7 muzicieni) a impresionat sala. În special Alessandra Ferrari (solistă – a cântat şi singură şi în duet cu Gianni – şi backing vocals) dar şi Daniele Bengi Benati (chitarist, şeful formaţiei) care a cântat împreună cu Gianni.

Gianni ne-a mărturisit că a vizitat Bucureştiul şi a văzut multe lucruri frumoase. A enumerat trei dintre cele mai importante: multe fete frumoase; Arcul de Triumf („Bucureştiul este Micul Paris”); Casa Poporului („e imensă… oare cât costă?! Nu, că nu vreau să o cumpăr, dar mă întrebam aşa”). A ţinut să clarifice un lucru: „Eu sunt căsătorit! Nu fac nimic cu aceste fete… şi apoi la vârsta mea…”.

La In ginocchio da te sala freamătă! Au urmat câteva piese din anii 1960, printer care s-a numărat şi cea cu care s-a lansat Gianni: Andavo a 100 all’ora. În timpul piesei Fatti Mandare dalla mamma a urcat pe scenă o fetiţă, să fi avut vreo 6 ani. Era italiancă. O văzusem în faţa sălii. Bunica o încuraja de zor: “când o să uric pe scenă, să cânţi, da? Aşa cum te-a învăţat mămica, da?”. Şi copila a ascultat, a cântat cot la cot cu Gianni.
Cineva din public a cerut cu insistenţă La Fisarmonica. Gianni a zis că o va cânta mai spre finalul recitalului. Momentul i-a bucurat pe spectatori. Nu au lipsit din recital nici Scende la pioggia, Non son degno di te, Parla piu piano, C’era un ragazzo come me che amava i Beatles e i Rolling Stones, Occhi di ragazza, Siamo angeli, Uno su mille (preferata lui, cea cu care încheie concertele de obicei), Grazie perche… Varianta lui Morandi la Caruso ne-a emoţionat pe toţi.

M-a impresionat Gianni Morandi prin naturaleţe, energie, pofta de a cânta, modul în care a comunicat cu publicul. La începutul concertului, Ersilia (41 de ani, Roma, Italia) mi-a spus: “Nu îţi poate explica nimeni cum sunt concertele lui Gianni Morandi…. Sau de ce îl iubim atât de mult… trebuie să trăieşti experienţa unui show live pentru a înţelege”. “Nu ai cum să te saturi să-l vezi live… E ca un bulgăre de energie din care se hrănesc câteva mii de oameni în acelaşi timp. Mă bucur mult că a reluat concertele. Ne era dor de el”, mi-a mărturisit Manuella din Spania. “L-am văzut prima dată pe Gianni Morandi în concert în 1986. Mi-a fost de ajuns să-l văd o singură dată pentru a-mi da seama că-l voi iubi toată viaţa. N-am ratat aproape niciun concert de-al lui”, mi-a zis Anna (38 de ani, Bologna).

Seara s-a încheiat fără bis. Publicul nu l-a cerut, fapt care m-a şocat. În schimb, oamenii s-au îmbulzit în faţa scenei pentru a obţine un autograph, o fotografie, o strângere de mână, un zâmbet din partea lui Gianni Morandi. Şi el, artistul, le-a împărţit cu drag tuturor, rămânând pe scenă peste 40 de minute până când şi ultimul doritor de suveniruri a primit ce a dorit.
M-aş bucura enorm dacă aş avea ocazia să-l mai văd o dată în concert pe Gianni Morandi!

Gianni Morandi vorbeşte deschis despre concertul de la Bucureşti, despre bucuria de a cânta din nou în România, dar şi despre micile incidente pe care le-a avut cu fanii veniţi din Italia pentru acest concert. Italienii i-au reproşat lui Gianni că nu le-a acordat mai multă atenţie.
Pe link veţi vedea răspunsul lui Gianni (pe la minutul 2.05)!
http://www.youtube.com/watch?v=j0idieAZ3kM
Aveţi mai jos traducerea

Citat:
„Ciao! Sunt la Bucureşti, mă aflu la hotelul Continental. Am susţinut un concert bun, din punctul meu de vedere, la Sala Palatului. O sală cu peste 4.000 de locuri, loc în care am mai cântat cu mulţi ani înainte, aproximativ 40 de ani. Tocmai jucasem în toate acele filme alb-negru, Non son degno di te şi altele, care au fost difuzate şi în România. La vremea respectivă piesele mele erau cunoscute în România pentru că oamenii văzuseră acele filme. M-au mai invitat aici, am revenit şi a fost foarte frumos. Sigur că am întâlnit mulţi oameni care mi-au spus că au fost prezenţi în sală la primul meu concert dar timpul a trecut peste noi toţi, nu mai suntem copii, nici eu şi nici ei. A fost un concert bun. Eu am cântat piesele din aceia ani, dar am cântat şi piese mai recente. Oricum, a fost o experienţă extraordinară. M-am plimbat puţin şi prin oraş, acum România a intrat şi în Europa… Gândindu-mă la cei aproape 2 milioane de români care lucrează în Italia, ideea de a veni aici şi a cânta pentru ei mi-a plăcut foarte mult. A fost o experienţă extraordinară. Următorul concert este la Moscova, voi susţine concerte şi în Statele Unite… Ba chiar m-au invitat şi în Australia dar mi se pare prea departe. Îmi place să cânt pentru persoanele care nu cunosc foarte bine limba italiană: pentru ruşi, pentru chinezi, pentru români, pentru bulgari, pentru francezi. Pentru italieni am cântat atâţia ani, iar aceste concerte pentru un public divers reprezintă pentru mine o nouă experienţă. A existat şi un mic incident pentru că au venit din Italia aproximativ 40-50 de fani, dintre cei care vin mereu la concertele mele, iar eu nu le-am acordat prea multă atenţie. Şi am făcut acest lucru în mod intenţionat. Eu am venit aici pentru români. Dar ei s-au supărat puţin pentru că nu i-am băgat mai mult în seamă. Dar eu nu am venit aici să cânt pentru ei. Ba mai mult decât atât, văzându-i în primele rânduri aveam impresia că sunt în Italia. Dar nu! Eu am venit aici pentru români. Probabil ar trebui să fiu mândru că ei au venit tocmai din Italia pentru a vedea concertul. Dar au avut şi ei şansa să facă o călătorie, să vadă oraşul… Tot ce vreau eu să subliniez este faptul că am venit aici pentru români. Mă rog, nu vreau să fac caz de acest mic incident. De multe ori mi se întâmplă acelaşi lucru şi în Italia. Dacă susţin un concert la Roma vin oameni şi de la Firenze şi de la Bologna. Dar dacă eu cânt la Roma este normal să dedic timpul meu locuitorilor din acel oraş. Am făcut zeci de fotografii cu aceste persoane care vin la toate concertele mele. De multe ori aceştia exagerează pentru că nu mai este o sărbătoare… este aproape agasant să dai mereu încă un autograf, să faci mereu o altă fotografie cu aceleaşi persoane. În fine… E exagerat. Oricum, experienţa trăită la Bucureşti a fost extraordinară. Mă voi întoarce în Italia şi mă voi dedica proiectelor mele: un disc nou, am vorbit deja cu câţiva dintre colegii mei compozitori în speranţa că voi finaliza 10-12 piese noi. Nu am mai lansat un album cu piese noi de 6 ani. După experienţa cu Sanremo, unde am cântat puţin, după experinţa cu cele două concerte ale lui Adriano Celentano la Arena di Verona, Am cântat cu grupul Ridilo, care are o solistă extraordinară:Alessandra Ferrari. Mi-a plăcut foarte mult să cânt cu band deoarece ultimul turneu l-am făcut singur cu chitara. De data asta nu m-am mai simţit singur pe scenă, fiind înconjurat de atâţia muzicieni. Mulţumesc Bucureşti! Ciao!”

Gianni Morandi – conferinta de presa la Bucuresti (26.10.2012)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here